Schimbările la vârf la nivelul aparatului administrativ al Primăriei Sectorului 4 au pus pe jar funcționarii. Noul primar interimar al Sectorului 4, Daniel Băluță, a decis să schimbe aproape toți directorii din perioada șefiei lui Piedone. Fostul edil a făcut o declarație neașteptată pe acest subiect.
Numele cel mai interesant, potrivit stiripesurse.ro, este cel al lui Ștefan Florescu, directorul de la Piețe, dar nu este singurul. ”L-am eliberat din funcție în această dimineață pe domnul Florescu.”, a spus primarul interimar Daniel Băluță.
Solicitat să explice decizia luată, edilul a ținut să precizeze că decizia sa nu are la bază nici un fel de acuzație și a făcut referire la o analiză care se facă și în urmă cărora ia asemenea decizii în cazul directorilor:
”Sunt analize pe care un manager e obligat sa le facă și în momentul în care vede parametrii analizei e obligat sa ia decizii daca vrea sa eficientizeze lucrurile. Au mai fost demiși directorii de la Poliția Locală a Sectorului 4, directorul de la Parcuri și zone de agrement, directorul de la Invățământ și Tineret și mulți alții. E vorba de aproape toți directorii pentru că pe măsură ce se fac aceste analize iau decizii pentru că simt nevoia de o schimbare și o dinamizare a aparatului administrativ al sectorului”, a mai spus primarul interimar pentru stiripesurse.ro.
ostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a reacționat după ce actualul primar interimar al Sectorului a decis demiterea aproape a tuturor șefilor de direcții din primărie.
”E un act de normalitate ce face actualul primar. E bine ca are un act managerial propriu. Atât timp cât a fost viceprimarul meu am avut deplină încredere în el și am și acum și sper ca Primăria Sectorului 4 să rămână cea mai invidiată primăria din țară. Îl voi susține în continuare. E normal ca un nou manager sa vina cu o noua echipa”, a spus Piedone pentru stiripesurse.ro.
Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a demisionat după scandalul Tragediei de la Clubul Colectiv. Inițial el a fost reținut de DNA și arestat de Tribunalul Bucuresti, dar apoi eliberat de Curtea de Apel Bucuresti.