Într-o perioadă în care islamul este blamat şi este asociat cu terorismul, există români care îmbrăţişează religia musulmană şi o consideră singura cale către liniştea sufletească.Aşa se face că, pe lângă turco-tătarii din Dobrogea şi arabii veniţi în România ca studenţi sau oameni de afaceri, în interiorul comunităţii musulmane din ţara noastră a mai apărut o categorie: cea a creştinilor convertiţi la islam. Numărul lor este în creştere şi în fiecare an se întâlnesc în tabere de vară în care discută despre „trezirea la noua credinţă“, aşa cum numesc ei convertirea.
Când s-a abandonat în braţele lui Allah, Dumitru Adrian era prăbuşit. „Probleme de viaţă…”, ne spune. Se întâmpla în 2009, avea 40 de ani şi disperarea l-a făcut să pornească în căutarea lui Dumnezeu. L-a căutat mai întâi într-o biserică ortodoxă din cartierul Crângaşi, unde a copilărit. După opt luni în care a căutat în zadar mântuirea, Adrian s-a aruncat în oceanul de informaţie de pe internet şi a început să citească despre religiile lumii. „Toate încercările mele de a-l găsi pe Dumnezeu şi de a găsi o religie corectă m-au condus încet-încet către islam. Am găsit pe internet traducerea Coranului şi am fost şocat să descopăr că Dumnezeu spune în Coran: «O, voi oameni!»… Deci se referă la toată lumea. Am înţeles că asta nu poate să fie decât o religie universală şi am căutat să merg mai departe. M-am dus la un magazin cu specific arăbesc din Crângaşi şi i-am spus patronului că mă interesează islamul şi am nevoie de surse de documentare. El mi-a dat câteva cărţi şi m-a sfătuit să merg la moscheea din cartier”.
Aşa a ajuns Dumitru Adrian la Moscheea „Semiluna”, unul dintre cele 17 lăcaşuri de cult musulmane construite în Bucureşti după Revoluţie. Aici a stat de vorbă cu un imam şi, la scurt timp, s-a hotărât să facă mărturisirea de credinţă prin care renunţa la religia creştină şi devenea musulman. „După ce am făcut mărturisirea de intrare în islam, Dumnezeu a fost milostiv cu mine şi mi-a arătat semn! Eram singur în moschee şi am spus în româneşte, în gândul meu am spus, pentru că nu ştiam arabă: «Doamne, numai tu ştii dacă e bine ce-am făcut, dar eu aicea simt că tu exişti cu adevărat». Vă spun că în clipele alea Dumnezeu mi-a dat semn. Am simţit o îmbrăţişare! O îmbrăţişare în condiţiile în care eram singur în moschee. M-am ridicat şi am plecat până acasă plângând. Iar când am ajuns acasă mi-am anunţat familia şi le-am spus: «Cu adevărat vă spun că eu am găsit pe Dumnezeu»”.
Citiți articolul integral pe adevarul.ro
