Carnagiul petrecut marţi în capitala Uniunii Europene a îngrozit întreaga lume. Atentatele revendicate de ISIS s-au soldat, potrivit unui bilanţ provizoriu făcut public de autorităţi, cu 31 de morţi şi peste 250 de răniţi. Presa belgiană susţine însă că numărul persoanelor decedate este mai mare. Autorităţile au decretat trei zile de doliu naţional şi au declanşat alerta maximă de ameninţare teroristă.
Cu toate că seviciile secrete belgiene şi forţele antitero erau avertizate încă de la sfârşitul anului trecut, după masacrul de la Bataclan, că există ameninţarea unui atac cu bombă, nimeni nu a reuşit să oprească tragedia de la Bruxelles. Totuşi, cum s-a ajuns aici?
Site-ul inliniedreapta.net publica în 2009 un articol al unui membru al Parlamentului Flamand, care a stârnit proteste vehemente la vremea respectivă. Articolul lui Vander Taelen descria situaţia din Molenbeek, cartierul în care s-a găsit la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut un întreg arsenal de explozibil.
După alerta de terorism declanşată atunci în Belgia, Costin Andrieş nota pe Facebook că acel articol scris în 2009 este mai actual decât oricând: „Azi Bruxelles-ul este în stare de alertă maximă, metroul e închis, soldaţi cu puşti de 2 metri patrulează pe străzi, vehicule armate au fost aduse în centrul oraşului, iar oamenilor li se recomandă să rămână în casă.
În cartierul Molenbeek au fost găsit un adevărat arsenal de explozibil şi chimicale, iar autorităţile belgiene spun că atacuri teroriste precum cel de la Paris sunt ‘iminente’.
Luckas Vander Taelen este un politician belgian de stânga care în 2009 a scris un articol (cel de mai jos) în care spune că de vină pentru ghetoizarea mai multor cartiere din capitala Uniunii Europene este de vină multiculturalismul, idee în care a crezut şi pe care a susţinut-o mulţi ani, lucru pe care acum îl regretă”.
Articolul publicat în 2009 pe inliniedreapta.net
Luckas Vander Taelen, membru al Parlamentului Flamand din partea partidului de stînga Groen! a scris recent un editorial pentru De Standaard despre aşa numitele „no-go zones” din Bruxelles. Pînă recent un adept devotat al multiculturalismului, Luckas Vander Taelen face un apel, surprinzător venind din partea unui reprezentant al elitei stîngiste, pentru susţinerea valorilor tradiţionale belgiene şi restaurarea ordinii. „Norocul” lui, dacă îl putem numi aşa, este faptul că locuieşte într-un cartier obişnuit al Bruxelles-ului şi a avut contact direct cu urmările nefaste ale ideilor pe care le-a susţinut aîta timp. Editorialul a stîrnit discuţii aprinse în presa şi media belgiană. Din nefericire, apelul a venit mult prea tîrziu.
Ghetourile din Bruxelles
de Luckas Vander Taelen
De Staandard, 30 septembrie 2009
Locuiesc într-un cartier din Vorst, în zona dintre Merodestraat şi Gara de Sud din Bruxelles (Gare du Midi/Zuidstation), loc care nu poate fi numit decît ghetou chiar şi cu cel mai puternic bias multicultural. Fiica mea a decis de mult timp să nu mai treacă pe acolo. Este prea des înjurată. Traversez zona cu bicicleta în fiecare zi şi tot mai des trec printr-o aventură. Maşini parcate haotic, şoferi care opresc maşinile în mijlocul intersecţiilor pentru a sta de vorbă, tineri care îşi pierd vremea pe coclauri şi se poartă de parcă le-ai încălcat teritoriul. Foarte important, nu încerca să spui ceva cînd eşti din nou acroşat de o maşină: ultima oară cînd am comentat, un trecător ce nu avea mai mult de 16 ani m-a acostat şi a spus ceva ce nu voi traduce:‘Nique ta mère’.
Nu a fost atît de neplăcut ca data trecută, cînd un alt tînar şofer magrebian a fost insultat de comportamentul meu: am îndrăznit să profit de prioritatea de dreapta pe care o aveam. Onoarea lui a fost atît de rănită încît se pare că nu putea remedia asta decît scuipîndu-mă în faţă… Astel: păstraţi tăcerea. Dacă încerci sa convingi pe cineva că 70 de kilometri la oră într-o zonă cu restricţie de 30 km/oră este prea mult, atunci îţi cîştigi dreptul la o confruntare cu onoarea unuibelgian-nou care nu permite nimănui să îi interzică ceva şi care este gata să îţi dea un pumn pentru a se face înţeles.
Acum 20 de ani eram convins că tinerii belgieni-noi vor fi asimilaţi foarte repede.
Între timp, o generaţie de rebeli fără cauză a crescut în Bruxelles, generaţie care se se simte mereu ofensată sau crede că i se greşeşte. Niciodată responsabili pentru nimic, dau vina mereu pe altcineva: guvernul, belgienii rasişti. Apoi, chiar şi în cadrul familiei aceştia sînt de necontrolat. Cînd poliţia din Molenbeek a arestat un băiat, tatăl a organizat imediat un protest pentru că fiul lui ‘nu ar fura nici un măr’. Eforturile depuse de guvern în cartierele-problemă au făcut ca tinerii să nu simtă nevoia de a renunţa la aceste obiceiuri, a arătat un studiu al Université Libre de Bruxelles anul trecut.
Astfel sînt create auspiciile unui sat în interiorul unui mare oraş. Fiica unui prieten marocan are un prieten belgian. Fata nu merge niciodată cu el în acel cartier pentru că sînt imediat batjocoriţi. Aproape toţi tinerii imigranţi au cetăţenie belgiană, dar nu se simt în nici un fel legaţi de Belgia. Dimpotrivă, cuvîntul ‘belgian’ este o insultă… Într-adevăr, nu vei vedea niciodată femei singure în acel cartier şi cu siguranţă nu vei vedea femei în cafenele: acolo nu sînt nici măcar tolerate.
Cînd o angajată a municipalităţii a cerut o cafea într-una din cafenele, a fost lămurită imediat că nu va fi servită. Cînd merg cu bicicleta prin cartierul Merode ştiu că pînă ce am trecut de mult de Zuitstation nu voi vedea nici o femeie la terasa unei cafenele. Nu mai este nevoie să vorbesc despre standardul dublu aplicat în funcţie de sex, standard impus tinerelor femei imigrante cînd li se cere să îşi dovedească virginitatea în noaptea nunţii, deşi toată lumea ştie că spitalele din Bruxelles fac operaţii simple de reconstituire a himenului.
Un vestit artist francez-marocan a expus o remarcabilă lucrare în Bruxelles pîna săptămîna trecută: un şir de covoraşe islamice de rugăciunea cu pantofi. Galeria a primit imediat telefoane ameninţătoare, vitrina a fost scuipată şi spartă. Problemele au apărut pentru că pe unul din covoare era o pereche de pantofi cu toc roşu. Artistul vroia astfel să pună problema ‘femeii în islam’. Dar acest lucru nu mai este permis în Bruxelles: după cîteva zile expoziţia a fost închisă.
Poate ar treubui să ne întrebăm cum s-a întîmplat să acceptăm ca pricipii ca cel al libertăţii artiştilor şi al drepturilor egale pentru bărbaţi şi femei nu sînt valabile pentru toată lumea în ţara noastră. De ce nu îndrăznim să susţinem valorile care sînt într-adevăr esenţiale: respectul pentru lege şi pentru valorile ţării în care trăim? Interdicţia basmalei islamice nu este o soluţie. Poate ar trebui să ne gîndim cum să fim mai îndrăzneţi în a apăra lucrurile care credem că sînt importante?
Stînga a fost cea care a cerut mai multă atenţie la discriminare şi la diferenţele sociale. Din păcate problema este mai profundă de atît: ne era teamă să obligăm imigranţii să adopte valorile noastre, valori ce îmi sînt prea dragi mie pentru a renunţa la ele.
De Standaard: De getto’s van Brussel
Cititi articolul integral pe inliniedreapta.net
