Grupul internațional de hackeri Anonymous susține că a șters 20.000 de conturi de Twitter care aveau legătură cu organizația extremistă ISIS. Operațiunea #OpParis este modul în care inteligențele din online luptă împotriva terorismului și, implicit războiul declarat jihadiștilor care au declanșat atrocitățile din 13 noiembrie.
În timp ce Rusia, Franța și Statele Unite au lansat o serie de atacuri aeriene asupra obiectivelor Statului Islamic, Anonymous poartă propriul război online împotriva grupării teroriste. Hackerii susțin că uneltele cibernetice de care dispun „sunt probabil mai bune decât ale oricărui guvern din lume”.
Într-o filmare postată pe YouTube, un purtător de cuvânt al Anonymous, îmbrăcat în negru și cu masca Guy Fawkes face o declarație:
„Bună, cetățeni ai lumii! Noi suntem Anonymous. Este timpul ca oamenii să conștientizeze că rețelele de socializare reprezintă o platformă solidă pentru ISIS, atât în ceea ce privește comunicarea, cât și pentru răspândirea ideilor teroriste în rândul tinerilor. Trebuie să colaborăm și să eliminăm conturile utilizate de extremiști.”
După câte se pare, jihadiștii ISIS folosesc social media pentru a recruta luptători, în special din țările vestice.
Marți, 17 noiembrie, Alex Poucher, un reprezentat Anonymous a vorbit cu jurnaliștii de la RT.com, relatându-le că „breasla hackerilor” s-a angajat într-un „război total” împotriva Statului Islamic: „când au atacat Parisul, s-au ales și cu o confruntare directă cu Anonymous”.
„Nu vom sta să privim atacurile teroriste care îngrozesc întreaga lumea”, a încheiat Poucher.