viktor-orban

Parlamentul Ungariei a obligat Guvernul, printr-o lege adoptată marți, să conteste decizia UE privind cotele de imigranți obligatorii, la Curtea Europeană de Justiție din Luxemburg, luna viitoare, scrie evz.ro 

Legea, aprobată cu 154 de voturi „pentru” din partea partidului de guvernare FIDESZ și  a partidului de opoziție, de extremă dreapta, Jobbik, și 41 de voturi „împotrivă”, arată că acele cote alocate de la Bruxelles ignoră principiul subsidiarității și nu acordă Parlamentelor naționale din statele membre oportunitatea de a-și exprima opinia, EUObserver..

Potrivit evz.ro, ministrul Justiției, Laszlo Trocsanyi, a declarat, înaintea votului, că schema de cote nu are legitimitate socială. „Majoritatea populației din Europa nu este de acord cu aceste cote”, a spus el, adăugând că acest proces va fi deschis la începutul lunii decembrie, la Curtea Europeană de Justiție.