Potrivit thelocal.dk, citat de stiripesurse.ro, aeroportul din Compengaha a anunţat pe Twitter că terminalul 3 a fost închis din cauza unui bagaj suspect. Toate procedurile au fost mutate la terminalul 2, dar sunt aşteptate întârzieri.
Mulţi poliţişti şi alte forţe de ordine s-au deplasat la locul incidentului. În acelaşi timp, compania de transport cu metroul a anunţat că staţia de metrou din aeroport nu poate fi folosită.
Situaţia vine la doar câteva ore după ce Poliţia din Danemarca a ridicat nivelul de alertă pentru riscuri teroriste la cea de a doua cea mai ridicată treaptă după atentatele de la Paris, relatează AFP. ‘În urma atacurilor teroriste de la Paris, poliţia daneză a ridicat nivelul de alertă internă’, a precizat aceasta într-un comunicat.
Forţele de ordine au invocat ‘situaţia incertă dintr-un număr de ţări europene’, dar au menţionat faptul că serviciile de securitate (PET) ‘nu au schimbat evaluarea ameninţării teroriste împotriva Danemarcei, percepute ca fiind gravă’. Cetăţenii ar urma să nu perceapă diferenţa în viaţa de zi cu zi după ridicarea nivelului de alertă, potrivit poliţiei.
Danemarca a fost şi ea lovită în februarie de atacurile unui jihadist danez de origine palestiniană, care a ucis un regizor la o dezbatere privind libertatea de expresie şi un evreu aflat în faţa sinagogii din Copenhaga.