Ministrul francez al Apararii, Jean-Yves Le Drian a cerut, marti, tarilor UE ajutor si asistenta in cadrul luptei impotriva gruparilor teroriste. Le Drian a invocat in premiera o clauza de solidaritate prevazuta in Tratatul de la Lisabona, scrie enational.ro
In cadrul reuniunii ministrilor Apararii din tarile UE de la Bruxelles, Jean-Yves Le Drian a invocat articolul 42.7 din Tratatul de la Lisabona, in numele Frantei. Acest articol, pana acum niciodata folosit, mai este si numit ”clauza de solidaritate europeana”. El prevede ca, daca un stat membru face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul sau, celelalte state membre vor avea obligatia (de a-i acorda) ajutor si asistenta prin toate mijloacele de care dispun, conform Articolului 51 al Cartei Natiunilor Unite”. Presedintele Francois Hollande a indicat, luni, in discursul sau din fata Parlamentului, ca i-a cerut ministrului Apararii sa evoce aceasta clauza de aparare bilaterala prevazuta in Tratatul UE. ”Dusmanul nu este numai al Frantei, dusmanul este unul al Europei”, a declarat Hollande. Dincolo de aceasta simbolistica, declansarea acestei clauze ii va obliga pe europeni sa se implice mai mult prin masuri politice, financiare, de securitate, a se citi militare, in lupta impotriva terorismului, in special impotriva Statului Islamic. De altfel, Jean-Yves Le Drian a cerut explicit din partea UE ”o participare militara crescuta” in anumite teatre de operatiuni externe si sprijinirea Frantei in lupta contra ISIS in Irak si in Siria, noteaza Rtbf, citat de enational.ro
”Franta nu poate sa fie singura in aceste teatre”, a spus Le Drian. De notat insa ca Franta nu a cerut aplicarea articolului 5 din tratatul NATO care implica de asemenea principiul de aparare colectiva a tarilor membre, in cazul cand una din ele este atacata. Washington a invocat acest tratat dupa atentatele din 11 septembrie pentru a interveni in Afganistan. Hollande nu a abordat aceasta optiune cu omologul sau american, care asigura leadership-ul actiunii militare internationale din Irak si din Siria. Sa o fi facut ar fi insemnat un dublu inconvenient, a declarat o sursa din anturajul lui Jean-Yves Le Drian, citata de Le Monde: multiplicarea coalitiilor si, mai ales, impiedicarea unei actiuni comune contra ISIS cu Vladimir Putin, care estimeaza NATO ca amenintare principala la adresa Rusiei.
Sustinere ”unanima”
Ieri, seful diplomatiei europene, Federica Mogherini, a declarat ca Uniunea Europeana, statele membre, sustin ”unanim” cererea de asistenta militara facuta de Franta. ”Astazi, UE, prin vocile tuturor statelor membre, isi exprima sustinerea si disponibilitatea de a-si aduce aportul cu privire la asistenta ceruta”, a declarat Mogheniri, in timpul unei conferinte de presa comuna cu ministrul Apararii francez, care a evocat raspunsul UE drept ”un act politic de mare amploare”, informeaza AFP. Pe de alta parte, dupa ce a avut o intrevedere, ieri, cu secretarul de Stat american John Kerry, Francois Hollande se va intalni, saptamana viitoare, cu Barack Obama, la Washington, si cu Vladimir Putin, la Moscova, in incercarea de a ajunge la o coalitie unica impotriva gruparii ISIS din Siria, a indicat, ieri, premierul francez Manuel Valls, informeaza Le Parisien. Intre timp, aviatia franceza a desfasurat noi raiduri in Siria, in fieful jihadist Raqqa.
Putin a ordonat crucisatorului Moskva sa ia contact cu portavionul Charles-de-Gaulle
”Ar trebui elaborat un plan de actiune comun cu Marina franceza, atat pe apa cat si in aer”, in Siria, a declarat, ieri, presedintele Federatiei Ruse, Vladimir Putin, informeaza Sputnik. In curand, un grup naval francez condus de un portavion va sosi in zona voastra de actiune. Trebuie luat contact cu francezii si colaborat cu ei ca aliati”, a indicat Putin in timpul unei intrevederi cu ministrul Apararii, Serchei Soigu, precizand ca Statul Major rus si ministrul Apararii au primit instructiuni ”ad-hoc” pentru un plan de actiune comun, in cadrul caruia a insarcinat crucisatorul Moskva sa ia contact cu grupul naval dirijat de portavionul francez, care va ajunge in largul coastelor siriene, mai scrie enational.ro