În București s-au terminat extinctoarele și politețea.
Oamenii vorbesc împotriva sistemului. ”Cei vechi” sînt împotriva ”celor noi” și ”cei noi” povestesc ce făceau ”cei vechi”. Pentru fiecare dintre pompieri, ceilalți sînt sistemul.
Doi dintre ai lor sînt în arest, Antonina la domiciliu și George după gratii. Cei doi inspectori au prins și ”vechiul 2014” și ”noul 2015”. Procurorii îi acuză pe cei doi pompieri că, din septembrie 2014 și pînă în primăvara lui 2015, în loc să-i controleze, au făcut pe consultanții pentru patronii clubului Colectiv.
Paradoxal, acum e mai multă nevoie de consultanți ca niciodată.
La sediul din Dealul Spirii ”pentru prima oară e coadă de oameni care așteaptă la avizare”, povestește un angajat al ISU. ”Numărul cererilor de avizare s-a dublat după tragedia de la Colectiv”.
Firmele care alcătuiesc dosarele pentru cei care vor avize nu mai prididesc de comenzi. Tot ce a fost pe stoc au vîndut. ”Cam 90% dintre aceste firme fac de toate. Întocmesc actele de PSI și tot prin ele cumperi extinctoare și alte sisteme de siguranță. Firmele sînt utile, dar tot de aici poate porni toată nenorocirea, dacă lucrează mînă în mînă cu cei care dau avize la ISU”, povestește un om cu experiență.
În termeni simpli, chiar asta le reproșează Tribunalul Militar celor doi pompieri că au făcut. ”Ei prestau servicii pentru persoanele juridice si fizice, care ar fi trebuit să fie controlate de aceștia”, au motivat judecătorii arestul celor doi. Conform ziare.com, pe George Matei l-au trimis după gratii, iar pe Antonina Radu au decis să o rețină la domiciliu pentru că are în îngrijire un copil și un frate cu dizabilități.
De la ce au făcut cei doi subordonați pornim dialogul cu Giani Aldoiu, șeful lor în 2015 și cel care conduce toată Inspecția de prevenire și avizarea pe București și Ilfov.
”Întrebați-mă despre mine, nu discut despre altceva”, avertizează el.
Aldoiu: ”Am conștiința curată”
- Sînteți șeful avizelor de la ISU. Dacă judecătorii susțin că pompierii nu pot presta servicii pentru cei pe care îi avizează, vi se pare un conflict de interese că firma sorei dumneavoastră se ocupă de documentația pentru avize?
- Habar n-aveam că sora mea are o firmă.
- Nioleta Aldoiu e sora dumneavoastră?
- Da.
- E acționară la firma Detect System Solution SRL împreună cu Flavian Octavian Babă, fiul ei și nepotul dumneavoastră.
- Despre nepot știu că are o firmă. Și vi se pare conflict de interese?
- Nu știu pentru că nu știm cum merge sistemul. Îl descrieți pentru public, vă rugăm?
- Sigur. Ca să vedeți că nu e nici un conflict de interese. O firmă vine cu o cerere de avizare/autorizare. Ea se depune în afara clădirii la un secretariat.
”Eu fac repartizările de dosare de avizare pentru inspectori, dar nu mă uit la numele firmelor sau la cei care au făcut proiectul PSI pentru ei. Mă interesează doar să repartizez uniform lucrările oamenilor mei și aceștia să le rezolve legal, clar și în ordinea înregistrării” colonel Giani Aldoiu, șeful avizării ISU
- Și mai departe unde ajunge dosarul?
- După rezoluția mea, ajunge la inspectorul care îl avizează. Să nu credeți că ”dosar” înseamnă un singur dosar. Un dosar are între 10 și 50 de bibliorafturi. (Merge și se întoarce cu un braț de tomuri. ”Acestea sînt doar cîteva din cele aproape 50 de la Stadionul Național. Văd că Primăria se mișcă, probabil că vor primi autorizație pînă la urmă”).
- Și dumneavoastră nu-l mai aprobați la final?
- Un pic de răbdare. După ce-l avizează sau îl respinge inspectorul, întîi ajunge la șeful de birou. Care îl semnează. Apoi îl semnează și șeful de serviciu. Abia apoi ajunge la mine și, în final, la domnul inspector-șef al ISU.
- Dumneavoastră vă uitați pe el?
- Mă uit doar pe răspunsul nostru. Adică pe o foaie, nu pe sutele din dosare. Și am stabilit regula ca fiecare motivație negativă să fie însoțită de o justificare legală, astfel încît oamenii să înțeleagă ce au de reparat, dacă e cazul.
- Și e cazul?
- În general, da. Cam 90% dintre ele se refac.
- Și nu l-ați ajutat deloc pe nepot?
- Nu, bineînțeles că nu. V-am descris sistemul. Credeți că riscă cineva să spună unui om ”Autorizează dosarul ăsta chiar dacă nu e în regulă!”? Vă spun eu că nici un șef nu-și permite să facă așa ceva.
- Poate nici nu e nevoie. Știu oamenii ce trebuie să facă pentru a nu vă supăra.
- Stați puțin (Pune mîna pe telefon. Vorbește. ”Am întrebat din nou. Noi nu avem o statistică pe proiectanți. Nu ne interesează cine a întocmit documentele firmei”.
- Dar, de pildă, dacă rata de acceptare pentru firma nepotului ar fi mult mai mare decît cea medie ar fi o problemă, așa-i?
- Da, sigur, însă vă asigur că nu e așa. Eu am deranjat multă lume. Am stricat combinații, de aia se spun tot felul de lucruri despre mine.
- Ce combinații?
- V-am zis de la început că vorbesc despre mine, nu despre alții.
- Nepotul și sora nu v-au cerut nici un sfat?
- Nu, sincer vă spun că nu. Știți ceva? Eu umblu cu un Opel, stau cu chirie în București și mi-am făcut cu mîna mea casa din Călărași. Puteam să cîștig mai mult, dar nu vreau să plec.
- Să cîștigați cum?
- Îmi făceam și eu o firmă din asta, așa cum și-au făcut mai mulți colegi care au ieșit din sistem.
”Am conștiința curată. Sistemul de la ISU, la care am constribuit și eu, e astfel conceput încît eu nu am cum să ajut firma nepotului meu” colonel Giani Aldoiu
Giani Aldoiu are prieteni și adversari.
Primii susțin că el a fost cel care a cerut instalarea unor camere TV acolo unde se depun cererile. Și că el i-a separat pe cei de la primirea dosarelor de cei de la avizare.
”În 2014, cînd venea cineva cu pile la ISU, se rezolva pe loc dosarul! Te consiliau chiar cei de la avizare care stăteau la un loc cu cei de la primire. Dacă George și Antonina au făcut asta la club, ei au replicat, de fapt, ce ce făcea la ISU: consultanță în loc de control” sursă a Gazetei
Consultanța se îmbina cu sponsorizarea care era cerută de inspectori în numele Asociației pompierilor. Firmele acceptau ambele forme de conviețuire cu pompierii: sponsorizare și consultanță. Le era mai bine.
Adversarii lui Aldoiu recunosc că sponsorizarea a încetat în 2015, dar susțin că a luat amploare consultanța. ”Pînă la finalul lui 2014, cînd el era adjunct ISU la Călărași, nici o firmă locală nu ținea piept firmei Presting Com SRL, care e deținută din umbră de nepotul lui, Flavian Babă”, spune o sursă din Călărași.
După numirea lui Aldoiu din ianuarie 2015 la București, afirmă o voce din piața de PSI, ”firma Detect System Solution SRL a început să prindă contracte tot mai mari aici, în București”.
Antonina Radu și George Matei susțin, potrivit avocaților, că nu au fost niciodată în control la ”Colectiv”. Dar instanța Tribunalului Militar București consideră că ”Cei doi căpitani s-au oferit să „ajute” societatea să intre în legalitate în privința respectării normelor PSI ceea ce constituie o gravă deturnare a activităților de control pe care aceștia trebuiau să le execute, ceea ce a creat premisele dezastrului petrecut pe data de 30 octombrie în clubul Colectiv„.
Apropo de consiliere. ”La un moment dat, prin 2015, a sunat un telefon la ISU. Cineva de la o multinațională mi-a zis: am vrea să vorbim cu consultantul nostru”. Care consultant? ”Domnul de la pompieri care ne asigură consultanța”. ”Cam la acest nivel se ajunsese. În aceste condiții, ce s-a întîmplat la Colectiv nu e o întîmplare, ci o consecință de sistem”, povestește cineva din ISU.
Un drum la Călărași. Sediul firmei Detect System Solution SRL e într-un bloc.
Răspunde o doamnă în vîrstă, mama lui Giani Aldoiu și bunica lui Flavian. ”Ambii, Giani și Flavian, sînt la București de un an, mamă”.
Flavian răspunde la telefon.
Flavian Babă
- Domnule Babă, aveţi o firmă care are în portofoliu inclusiv sisteme de detecţie incendiu.
- Detect System Solution SRL se ocupă de orice înseamnă instalaţii. Eu am fost plecat în Spania şi am avut aceeaşi firmă şi acolo timp de 8 ani de zile, pe sisteme de securitate. Instalaţii electrice, sanitare, termice… Tot felul de instalaţii.
- Şi sisteme de detecţie incendii.
- Da, detectoare de fum.
- Presupun că au crescut cererile de cînd cu catastrofa din club.
- Da, dar… Azi, să fiu sincer, toată lumea vrea să monteze. Dar toată lumea le vrea şi repede, ieri, dacă se putea. Sincer, acum, n-am timp să fac, sînt la o lucrare, la Sibiu… Sînt cereri, acum toată lumea e disperată, păcat că e disperată după evenimentul nefericit şi nu înainte. Iar eu am doar 3 angajaţi, muncim toţi.
- V-a ajutat cumva unchiul dumneavoastră, Giani Aldoiu?
- Cum să mă ajute? Dacă aş putea să-i cer un ajutor, nici ăla nu pot să i-l cer. Nu l-am mai văzut de cînd a fost evenimentul de la club. Ne-am văzut ultima oară la mine la botez, acum două luni. Vorbim foarte rar şi la telefon că n-avem timp, timpul este foarte preţios.
”M-a sunat şi cineva zilele astea <cum pot să ajung şi eu la unchi-tu?>. <Păi are audienţe tot timpul dacă vrei să ajungi la el!>” Flavian Babă, patron Detect System Solution
- V-a sunat să interveniţi pe lîngă și ați refuzat.
- Da, că vezi doamne am eu o legătură mai strînsă. Dar nu… În primul rînd că n-ai cu cine. Şi dacă ar fi să faci ceva, unchiul nu e genul.
- Deci nu e genul să intervină pentru nepot.
- Nu, niciodată. Dar bănuiesc că ştiţi mai bine. Că totul la Călăraşi funcţiona foarte bine cît a fost el acolo. Judeţul Călăraşi era numărul unu în ţară. Dar astea nu apar la televizor.
- Și cum luați avizele?
- Nu noi, propriu-zis, le luăm. Partnerii cu care lucrăm o fac. Noi facem execuția.
- Și cum se numesc partenerii?
- Nu vă pot spune.
- Aveţi vreo legătură cu firma SC Presting Com SRL? Sînteţi implicat în…
- Presting Com? Sînt unii din Călăraşi care fac şi ei cu sisteme. Eu colaborez şi cu ei, ne cunoaştem. Pe partea de instalaţii eu am colaborat cu toţi din Călăraşi care se ocupă de astea, toată lumea se ştie în Călăraşiul ăla. Mai am o firmă, e cu cartuşe de imprimantă. Solugraf SRL.
- Ne puteți spune cu ce firme din București aveţi contracte?
- N-aș vrea, sînt confidențiale. Dar am lucrat numai în Bucureşti, din 2011, cînd am făcut firma. Iar unchiul meu a venit la ISU București abia în ianuarie 2015.
sursa: tolo.ro