proteste bucuresti 2015

Nu înțelegeți semnificația termenului de societate civilă. Ea reprezintă tot ceea ce nu este înregimentat în instituțiile publice, fie sub formă organizată, respectiv cu personalitate juridică, fie fără această organizare. Adică și noi, cei de la Centrul de Resurse Juridice (CRJ), dar și cei care se află în stradă, suntem societate civilă. Fiecare dintre noi dorim ceva, uneori același lucru, alteori nu. Nu există termenul „reprezentativitate”, pentru că este incompatibil cu libertatea de asociere, fie aceasta formală sau informală. Prin urmare, nu puteți invita la consultări nici „coaliții de organizații neguvernamentale cu largă recunoaștere publică” și nici persoane dintre manifestanți care au „un grad ridicat de reprezentativitate”, pentru că nu credem că există așa ceva. Nu au fost inventate până acum, în lumea democratică, cu tradiție asociativă, criterii pentru cerințele dumneavoastră.

În plus, nu rezultă din comunicatul instituției prezidențiale care este motivul invitației la consultări.

Dacă motivul consultării este numirea unui premier, cu regret vă informăm că acest lucru face parte, din punct de vedere constituțional, din fișa postului dumneavoastră și a partidelor trimise de noi (trebuie să ne asumăm asta) în Parlament.

Dacă scopul invitației dumneavoastră este acela de a afla doleanțele cetățenilor, atunci trebuie să vă deplasați în stradă.

Între timp, socotim că e timpul să vă asumați în integralitate mandatul constituțional.

 

Cu considerație,

Georgiana Iorgulescu

Director Executiv Centrul de Resurse Juridice (CRJ)

 

Sursa: cjr.ro

15 COMENTARII

  1. pardon, tot respectul pentru sasii destepti!
    da asta-i prost…prost
    da’ nu numai prost
    e prost, prost, prost
    ghinion

  2. Cand o sa intelegeti odata ca avem de-a face cu un sas prost si fudul…ca numai prost nu-i destul.

  3. Nasul isi face in continuare datoria fata de binomul penal Poanta-Nutzi publicand toate tampeniile care le scriu diversi indivizi impotriva presedintelui. Aceasta individa e atat de procupata sa critice incat n-a reusit sa asculte care a fost motivul invitatiei la consultari… E „Director Executiv Centrul de Resurse Juridice”… :))))

    • Nu ai deloc dreptate. Se produce deja diversiuni precum ca numai cind strada este organizata atunci trebe sa fie bagata in seama – astfel oarecum spaland problema in sine! Au invatat baietii de la „Occupy Wall Street” cind si acolo au fost nebagati in seama ca cica nu aveau lideri – de parca problemele bancilor si corporatiilor nu existau in continuare – dupa ce ele au cauzat criza globala. Asa si la noi – strada asa subtil este desconsiderata de parca coruptia nu exista, de parca oligarhia si familiile lor aciuite in tot sistemul de stat nu exista, de parca spagile in orice structura a statului nu exista si fara de care nu se face absolut nimic! De parca autostrada exista cind ea nu este cu toate ca bani se baga acolo cacalau – si asa mai departe.. Suntem satuii de hoti si mincinosi si diversiuni! NU MAI MERGE CU MINCIUNA. Singura scapare fratilor este ca sa continuam sa iesim in strada!! Altfel ne iau peste picior si isi bat joc de noi!

      Nasul are dreptate – cind au iesit 70mii a fost si o mare diversiune ca sistemul de cealalta parte a incercat o restaurare a sa in sine! Apoi au crezut ca lumea pleaca acasa – si ei se urca la putere! DAR NOI NE-AM PRINS si mergem si marsuim in continuare – IMPOTRIVA ACESTOR PARVENITI SI CANALII din politic de toate culorile! percepi tu Anti-comunistule -daca intradevar asta esti.

      • Ai citit ce am scris sau era important doar sa dai o replica? Individa cu pricina zice ca nu se stie de ce au fost invitati la consultari??!! Stim cu totii de ce. E vorba de a schimba modul de a se face politica in Romania. Modul asta de a critica doar pentru a critica, tine de tzatzism, nu de o gandire rationala si echilibrata.
        In rest sunt de acord. Sunt satul pana peste cap de hotii si coruptii de politicieni care ne-au furat 26 de ani din viata!

        • OK, in acest context iti dau dreptate. Iti multumesc ca iti dai silinta si esti activ pentru poporului nostru si lupti Asa cum poti cu pixul sau tastatura.

          • Daca am incerca mai multi sa contracaram manipularile penalilor care se vad aproape de puscarie, mai multi oameni de buna credinta n-ar cadea in plasa propagandei mincinoase. Numai bine!

      • Daca mergea in strada sareau postacii si urlau ca el a manipulat multimea si e scenariu pus la cale de el si servicii. E mai bine cum procedeaza.

        • Da crezi că gândește ăsta așa departe ? În fine. Data viitoare cred că va merge strada neinvitată la el în birou. Sper să se trezească odată la realitate .

          • Asa v-au spus astia la PMP 2% la sedinte, ca nu gandeste?… Pentru ca nu face circ si tziganie, nu inseamna ca nu gandeste. Johannis a procedat foarte bine pana in prezent: legal si calculat! Iar faptul ca a invitat societatea civila e de laudat!

  4. ….sa NU vina cind nimeni nu va mai fi in piata….poate asta l-o fi si sfatuit MAHALACHE!

Comentariile sunt închise.