protest - colectiv - demisia 1

Bunicii la Război, părinții la Revoluție, acum e rândul Nostru!” zguduie întunericul o scandare.

Dumnezeu tresare și se uită spre Daniel. Nu-l vede. Atunci, intrigat, Dumnezeu îl întreabă pe Sfântul Petru:

– Sfinte, cine cutremură pământul în Carpați fără voia Mea?

– Sunt tinerii, Doamne. Prind rădăcini!

Dumnezeu se freacă la ochi:

– În asfalt, Sfinte, în asfalt? Și crucea Mea de ce nu-i cu ei să-i sprijine?

– Crucea e, Doamne. Doar Daniel lipsește!

În Capitală, 30.000 de tineri protestează în stradă pentru a doua zi. În alte orașe, alți zeci de mii de tineri le multiplică Urletul fără violență.

Calmi, temeinic, în ritm de patru măsuri, juniorii prind rădăcini în asfalt.

Cu ce poți să hrănești copacii falnici răsăriți din bitumul însângerat de părinți în ’89 și ’90?

Cu limpezirea apelor în politică. Cu Respect, cu Certitudine, cu Profesionalism din partea guvernanților și politicienilor.

“O minune ține trei zile”, spun pesimiștii, postacii și răspândacii fără rădăcini.

Așa o fi, dar acum, enervant de constant pentru politruci, copacii tineri se înalță din asfaltul brun, fisurându-l.

Rădăcini peste tot: de la Est la Vest, de la Sud la Nord!

E o bucurie generală, e o țară cucerită de rădăcini! Dar guvernanții se împiedică de ele. Oamenii, nu.

Făcându-le în ciudă politrucilor, tinerii prind rădăcini, țara prinde rădăcini în ritm de dans: unu, doi, trei, patru și…

 

Analiza completă scrisă de Mihai Pâlșu o puteţi citi pe secundatv.ro