56390130682ccf69deb37d40Marius Dunca a fost demis din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, informeaza digi24.ro.

În locul lui a fost numit Marcel Bogdan Pandelică. Acesta a ocupat anterior funcţia de secretar de stat în Ministerul Economiei.

„Am aflat de la televizor, sunt la birou, nu am primit nimic oficial”, a declarat el la Digi24.

Inspectorii ANPC au primit o sesizare legată de club Colectiv şi au fost în control joi, cu o zi înainte de tragedie.

Preşedintele ANPC, Marius Dunca, a declarat ieri la Digi24 că sesizarea a fost primită în 18 octombrie. Reclamaţia se referea la neconcordanţa între sumele de pe meniu şi cele încasate la cognac.

„Noi, când ne-am deplasat nu am ştiut că e club, am ştiut că e un operator economic. Procedura e aşa: vine un consumator, ne dă adresa, noi ne ducem şi acolo observăm dacă e club, magazin, dar odată ce reclamaţia a venit pe băuturi alcoolice, s-a deplasat o echipă de la biroul de alimentare.

La data şi ora controlului nu era niciun reprezentant legal al firmei, doar o persoană, am lăsat o invitaţie în care le-am spus să vină un reprezentant legal sau administrator cu documente a doua zi, vineri, cu certificat de înregistrare a firmei, cod CAEN care îmi dă autorizaţia de funcţionare, ştampila, registrul unic de control şi o imputernicire din partea administratorului, şi autorizaţia sanitar veterinară şi lista de preţuri.

Vineri, nimeni nu a venit la sediul comisariatului.

Conform procedurii, colegii mei trebuiau luni să se ducă din nou la sediul şi să afişeze o nouă invitaţie pentru reprezentantul legal.

Noi am verificat de-a lungul timpului operatori cu domeniul de activitate cluburi, anul acesta – 1.800. Nu poţi să intri la un operator economic dacă nu e un reprezentanz economic şi nu pune la dispoziţie registrul unic de cotrol, dacă nu vine abia apoi putem să îl sancţionăm pentru împiedicarea controlului. Mai departe nu e competenţa noastră”, a declarat Marius Dunca.