După fiecare catastrofă unde, fie nu a dibuit un avion prăbușit în munți, fie nu i-a pornit șalupa, fie nu a trimis pompieri dotați cu butelii, domnul Raed Arafat este avansat. Azi, după așa o tragedie, ISU lui primește putere sporită. Ieri, după Siutghiol și alaltăieri, după Apuseni, a pățit la fel. Eșecul lui (parțial) devine merit. Ponta îi răsplătește mereu eșecul. Iar cu ajutorulAntenelor domnul Raed Arafat este eroizat mereu. (Oare de ce? Ce interes are clanul Voiculescu?) Nu vede nimeni unde este totuși problema, că un medic a ajuns să conducă niște pompieri? Din respect pentru această uniformă militară care a dat eroi, ca dovadă monumentul din Dealu Spirii, ar trebui ca domnul Raed Arafat să-și recunoască limitele.
Aș vrea să fiu mai clar, spunând un fapt care se cunoaște mai puțin, deși apare în raportul oficial al anchetei: în tragedia din Apuseni medicul Zamfir a dat coordonatele corecte la ISU, sunând direct acolo, la cineva, la un cunoscut, coleg. În schimb la 112 a transmis, în loc de coordonate, ora și data de pe telefon (e de înțeles, se panicase între timp realizând pericolul ce-i păștea în continuare în mijlocul muntelui, noaptea, iarna) Acel cineva de la ISU nu a dat coordonatele unde trebuia, în timp util. A fost o debandadă, un telefon fără fir jucat tragic de ISU. Colegul lui Zamfir de la ISU nu se știe cum și dacă le-a comunicat corect mai departe. Este adevărat, nici nu era obligația lui, ca angajat al ISU, să comunice coordonatele primite la un apel, i-aș zice „colegial”, nu oficial. Dar vreau să rețineți că oferirea coordonatelor a fost haotică, neoficială, nu era conform protocoalelor. Nu a fost militărie. ISU nu a acționat militărește, ci „prietenește” (sper că se înțelege diferența). Un ISU condus de un medic și-a arătat limitele. Domnul Arafat este un medic salvator bun, dar este un militar prost, care coordonează pompierii pompieristic.
Il numesc „domn” pentru că îi port un respect deosebit pentru atâtea vieți salvate în timp. Dar pe de altă parte îl și disprețuiesc fiindcă s-a vrut mai mult decât este și poate fi în realitate. Și pentru că s-a lăsat făcut statuie de profitorii din clanul Voiculescu. Despre profitul lor concret în privința SMURD vom povesti poate cândva.
Până atunci, nu uitați ca diseară să strigați DEMISIA pentru domnul Raed Arafat pompieristul, nu medicul și DEMISIA pentru Ponta. Ponta și atât, la ăsta nu sunt nuanțe.
Sursa: facebook
Intreg guvernul derbedeului incompetent si trtimis in judecata Ponta, plus Arafat, plus Piedone trebuie sa plece.
Comentariile sunt închise.