Piedone2„Cetățeanul.net” face astăzi demonstrația vinovăției publice a primarului Cristian Popescu Piedone și cum trebuia să procedeze, legal, un primar responsabil! Scoatem totodată la lumină încă o lege încălcată de Piedone, de care trebuie să țină seama procurorii!

Dacă Piedone era responsabil și respecta legea, nu mureau atâția tineri dintre noi. Ca atare prezentăm, în continuare, noi legi și documente de care nu a ținut cont primarul sectorului 4! În rest, este treaba procurorilor și a judecătorilor!  

legea-50-si-extras-contract

Prima lege încălcată de Piedone

În clipa în care cei trei patroni iresoponsabili ai SC Colectiv SRL au preluat spațiul de la „Pionierul” s-a stabilit și schimbarea destinației spațiului – „va folosi spațiul cu destinația «sediu social» ca punct de lucru ce va desfășura activitățile: club, discotecă, bar”. În acel moment s-a hotărât, potrivit documentului, schimbarea destinației în club, bar, discotecă. Potrivit (Legii 50/1991) lucrările de schimbare a destinației se pot face numai după eliberarea, de către primar (Piedone, în cazul nostru) a unei autorizații de construire! Primarul Cristian Popescu Piedone nu a solicitat autorizație de construire!

Prezentăm alăturat documentele: în partea de sus, articolul de lege din care reiese că schimbarea destinației spațiului nu se poate face legal fără autorizație; jos, extras din contractul semnat de SC „Colectiv” cu „Pionierul”, din care se vede că se schimbă destinația. Dacă Piedone respecta legea și solicita autorizație de construire, tragedia nu se mai întâmpla niciodată!

Nu legislația e de vină, ci aceia puși să o aplice

Piedone și subalternii săi, inclusiv acel impertinent Ionescu – șeful poliției locale a Sectorului 4, au dat de înțeles că legislația e incoerentă și că doar aceasta și patronii clubului, care au speculat-o, ar fi singurii vinovați. MINCIUNĂ!

După cum am arătat mai sus, Piedone trebuia să condiți0neze eliberarea unui acord de funcționare a clubului de obținerea prealabilă a autorizației de construire. Dacă solicita autorizația trebuia să îi elibereze lui SC Colectiv un certificat (de urbanism) în care să se menționeze avizele necesare obținerii autorizației de construire. Între acestea avizul ISU este obligatoriu!

Or, pompierii nu puteau elibera niciodată aviz pentru sarcofagul de beton, cu o singură ieșire, căruia Piedone i-a dat voie să funcționeze! Dacă, prin absurd, ar fi obținut avizul ISU, lucrările de schimbare a destinației spațiului trebuia recepționate de o comisie, din care să facă parte un reprezentant al ISU, unul al ISC (Inspectoratul de Stat în Construcții) și unul al Primăriei!

Tot atunci, patronii trebuia să prezinte celor de la ISU un scenariu în caz de incendiu, inclusiv planul de evacuare a clienților, abia apoi urmând să primească autorizația de securitate la incendiu!

Numai după parcurgerea etapelor de mai sus, putea primarul Piedone să elibereze acordul de funcționare și, abia apoi, autorizația de funcționare, aceea despre care Piedone ne arunca praf în ochi că legea îl obliga să o elibereze doar pe baza unei declarații pe proprie răspundere!

Piedone a încălcat și Legea privind apărarea împotriva incendiilor

Prezentăm în continuare încă o lege pe care nu a respectat-o primarul Piedone nici cât negru sub unghie, pe care nimeni dintre autorități nu o scoate la lumină. prezentăm alăturat obligațiile pe care le are orice primar din România în caz de incendiu. Vă atragem atenția asupra literei „f” din capitolul „obligațiile primarului”, dar și a celorlalte – „dispune verificarea îndeplinirii măsurilor stabilite prin avizele, autorizaţiile şi acordurile pe care le emite”!

legea-307-2006-privind-apararea-impotriva-incendiilor-atributii-primar

De ce nu a invocat nimeni de la ISU această lege?

sursa: cetateanul.net