Norocosii (traumatizati pe viata, dar norocosi) care au scapat din infernul de la clubul de rockereala au definit cel mai bine capitalismul romanesc. „Ne-am catarat unii pe altii, care a fost mai tare, traieste”. Asa-i si in afaceri, si la puscarie. Eu si cu tine, adica unu plus unu, nu facem doi. Unul dintre noi l-a ars pe celalalt, dar nici perdantul nu-i un candid, ci doar un ticalos fara valoare, pentru ca si el a incercat sa-si parleasca partenerul. Singurele momente in care suntem doi asociati loiali au loc atunci cand eu sunt director (merge si directoras) bugetar, tu ai o firma de ambalat vrajeala, si amandoi jefuim Statul.
Zeci de tineri au murit intr-un club, dar nu se va schimba nimic dupa aceste trei zile in care si bestiile au plans. Pe ce ma bazez? In nici un caz pe abstractiuni, cum ar fi psihologia poporului roman sensibilos, dezorganizat si amnezic. Exista repere mai importante decat divagatiile si filozofeala.
1. Dupa tragedia din stabilimentul Beirut, de la Constanta — au pierit in flacari trei fete — nu s-a umblat la sistemul de functionare a acestui gen de localuri. Nu m-a mirat atunci, nu ma mira nici acum. Nu m-ar mira nici daca ar lua foc un spital. Avem antecedente. Maternitatea Giulesti, alt rug al capitalismului romanesc.
2. Vorbim, doar vorbim, despre Centrul Vechi. Acolo, combinatia cutremur-incendiu poate duce la o nenorocire de proportiile 9/11 — prabusirea Turnurilor Gemene. In Centrul Vechi, singurul constructor serios a fost Constantin Brancoveanu, in urma cu 300 de ani. De atunci, casele se ridica si se intretin exact ca in povestea cu cei trei purcelusi.
3. O tara nu se poate salva/apara atata vreme cat nemernicii ei supremi au terminat Colegiul National de Aparare.
4. Eroii acestui sfarsit de saptamana si de lume au fost medicii. Peste doua, trei zile, zdrentele de ziarici vor publica iarasi stiri depre doctori care au luat spaga. Credeti ca exista pe lume mizerabili mai mari decat aia care toarna doctorii la organe si le insceneaza flagrant? Acum, au tupeul sa boceasca si sifonarii odiosi care au bagat doctori la puscarie.
5. Avem presedinte neamt, dar numai doua institutii merg nemteste in Romania. Tragedia si maimuta galbena care se hlizeste pe facebook — emotimuci sau cum s-o chema.
Sursa: enational.ro