„Pe la ora 5 a dimineții zilei de 14, totul părea că se terminase. Într-o liniște sinistră, cu soarele care tocmai începea să răsară în ochi, dinspre Piața Victoriei, într-un uruit înfiorător (care s-a transformat în tropăit grotesc), o umbră hidoasă se apropia constant, într-un crescendo tensionat. Erau primele grupe de mineri care ocupau Piața Universității.”
Omul care povestește, într-o descriere de album postat pe Facebook, este fotograful Andrei Iliescu. Ziua era 14 iunie 1990.
Corespondent al agenției France Presse, Andrei Iliescu urcă la etajul I al hotelului Intercontinental, iar de acolo, de pe balconul circular, fotografiază grozăvia din Piață.
„Minerii loveau tot ce le ieșea în cale, bărbați, femei, copii. Din când în când priveau spre mine și îmi făceau semne amenințătoare cu bâtele…”
În jurul orei 7, el surprinde una dintre imaginile care aveau să devină emblematice pentru mineriada din 13-15 iunie.
O femeie brunetă, în rochie albastră și sandale, e luată pe sus de doi bărbați tineri purtând salopete și căști de mineri. Toți cei din jurul ei strâng în mâini, amenințător, bâte și bastoane din cauciuc. Femeia își încleștează degetele pe geanta din rafie. Pare că o lume întreagă e în pericol. Nimeni nu-i sare în ajutor.
După 25 de ani, fostul președinte Ion Iliescu, care le-a mulțumit minerilor pentru că ar fi „restabilit ordinea” în Piața Universității, este urmărit penal, în dosarul mineriadei din 13-15 iunie, pentru „infracțiuni contra umanității”.
După 25 de ani, ne-am gândit să aflăm cine e femeia în rochie albastră. Dacă mai trăiește și dacă mai e în țară. Am căutat-o și am găsit-o.
„Mai bine golan…”
O cheamă Ioana-Izabela Odor, a fost cercetătoare la Institutul de Metrologie și are 64 de ani.
Acum e pensionară și ne primește într-o cămăruță doldora de hârtii, ștampile și chitanțe. Femeia curajoasă din 1990 nu vrea să stea deoparte nici astăzi: e președinta asociației de locatari.
Izabela Odor s-a numărat printre cei care și-au prins în piept insigna de „golan”, în semn de protest față de eticheta pe care Ion Iliescu le-o pusese demonstranților din Piața Universității.
Citiți povestea integrală pe pressone.ro