bombardament-Raqqa-Siria

Avioane de luptă au bombardat joi orașul Raqqa, bastionul insurgenților Statul Islamic în estul Siriei, lovind o parte dintre birourile grupării și ucigând cel puțin patru civili în apropiere, au anunțat locuitori și un ONG de monitorizare, informează Reuters, citat de agerpres.ro

Un locuitor a declarat că cel puțin 17 lovituri aeriene au fost efectuate asupra centrului Raqqa și orașul a rămas fără electricitate.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), care monitorizează războiul civil din Siria cu ajutorul unei vaste rețele de surse în interior, a afirmat că loviturile aeriene au vizat mai multe locații folosite de Statul Islamic, inclusiv perimetrul clădirii guvernoratului din Raqqa.

Cel puțin patru civili au fost uciși, a adăugat OSDO.

Nu a fost imediat clar cine a bombardat Raqqa, localitate care în ultimele luni a fost vizată de un atac aerian al coaliției conduse de SUA dar și de avioane rusești și ale guvernului sirian, amintește Reuters.