refugeesPresa internațională a anunțat că în luna martie a anului viitor, Comisia Europeană va concepe un nou plan de distribuire a imigranților, urmând ca 200.000 de oameni să fie împărțiți între țările UE.
Astfel, oficialii europeni vor redacta un plan conform căruia vor fi redistribuiți 200.000 de refugiați, dar nu din cei aflați deja în Europa, ci din cei aflați în taberele din Turcia, Iordania și Liban, informeaza activenews.ro.
Evident, printre țările care ar trebui să preia acești oameni se numără și România.În textul aflat pe siteul Camerei Deputaților,  Constituția României, însă, interzice cu desăvârșire „strămutarea” sau „colonizarea” populațiilor străine.
Articolul 3, alineatul 4: „Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine”.
Conform DEX, ediția 2009, „a strămuta” are sensul „A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința”. În ceea ce privește numărul persoanelor care constituie „o populație”, aceeași sursă suține că este vorba despre ” 1. Totalitatea locuitorilor unei țări, ai unei regiuni, ai unui oraș etc.; poporație, poporime”. Potrivit schemei de repartizare a refugiaților, României îi revin, deocamdată 4.837 de imigranți/refugiați, aflați deja în Europa, mai precis în Grecia.
Tot în Constituția României, la Titlul II, Capitolul I, articolul 18, alineatul 2 se afirmă: „Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte”.
Pe siteul Inspectoraului General pentru Imigrări, se susține că „O persoană este considerată solicitant de azil din momentul manifestării de voinţă, exprimate, în scris sau oral, în faţa autorităţilor competente, din care să rezulte că aceasta solicită protecţia statului român”.
După acest pas, se analizează „în mod individual cererile de azil de către autorităţile administrative, pe baza interviului efectuat cu solicitantul de azil, a documentelor de la dosarul personal şi a informaţiilor din ţara de origine”.

6 COMENTARII

  1. Ciudat,Ceausescu a fost omorat pentru incalcarea constitutiei Romaniei.Oare cei care de la moartea lui incoace tot incalca aceasta constitutie in cel mai nesimtit mod cand vor primi pedepse?

  2. like they give a shit about !
    conf. spriritului romanesc, totul poate fi aranjat, conf. obligatiilor ca membrii cu drepturi depline, in marea uniune europeana (mue).
    ne adaptam din mers, introducem limba arapa in scoli,
    si, sa le’o luam inainte nemtilor, construim si locuinte. propun in prelungirea ferentari. sectorul 5. si eliberarea lui marean, care este. primarul potrivit.

  3. fiti fara gija . constitutia ro . se poate schimba la comanda (straina )…cit a-i zice …peste !
    deeeci nu va fi nici o „incalcare ” a constitutiei …

  4. – Cineva o sa plateasca ,intr-o zi si incalcarile constitutiei, asa ca …. trebuie sa se pregateasca acel cineva pentru viitor.
    – Europa , Schengen….vorbe-n vant.
    – Suntem calcati in picioare acasa la noi , si de cei care ne conduc si fac legi , da si de straini.
    Armatele tarilor din ue , pentru ce sunt ,sa protejeze frontierele . inafara de unguri ,restul nu prea se vad.

  5. Beyyyy, Constitutia este deja calcata grosolan in picioare fara stirea noastra!
    Ia interesati-va si spuneti-ne si noua cate zeci (sau sute?) de „refugiati” au fost introdusi in Romania pe sestache, si asta numai de vreo trei saptamani incoace!
    Ca d’aia sunteti jurnalisti, beyyy !

Comentariile sunt închise.