Presedintele Traian Basescu anunta numirea in functia de premier a lui Mihai Razvan Ungureanu, la Palatul Cotroceni din Bucuresti, luni, 6 februarie 2012. INTACT IMAGES/Jurnalul National/Karina Knapek

Republica Moldova se află într-o situație dificilă și se poate ajunge la instabilitate politică majoră, a declarat pentru Realitatea.md fostul președinte al României Traian Băsescu, precizând că aceeași poziție o au mai mulți oficiali europeni. Băsescu spune că ezitările de la Chișinău, București și Bruxelles nu sunt altceva decât o invitație pentru Putin de a proceda la fel ca și în Ucraina – să vină și să dea el soluția problemei.

Cum comentați faptul că Vlad Filat, deputat și fost premier, a rămas fără imunitate parlamentară și a fost arestat?

Din punct de vedere al justiției, nu am cum să comentez, pentru că dosarul este la procurori și nu eu pot comenta. Un judecător a stabilit să rămână 30 de zile în arest.

Din punct de vedere politic însă s-au creat dificultăți majore. Eu am avut discuții cu foarte mulți politicieni europeni, acum, inclusiv cu vicepreședintele grupului PPE, Jacek Saryusz-Wolski, și toți sunt de acord că Moldova este într-o situație dificilă. Se poate ajunge la instabilitate politică majoră și, mai ales, se pare că a început un drum al slăbirii încrederii în drumul european. Acest lucru l-am constatat și în discuții cu europarlamentari nemți, și în discuții cu polonezi, și în discuții cu italieni.

Republica Moldova are probleme. Marile probleme nu sunt numai de credibilitate a coaliției proeuropene, dar iată că au apărut și problemele legate de finanțarea bugetului de stat. Slavă Domnului că Guvernul României a găsit resurse să pună rapid, sau în timp util, la dispoziție 60 de milioane de euro pentru ca bugetul pentru anul viitor să poată fi făcut.

media_144544904981677600

După părerea Dvs, arestarea lui Vlad Filat este un semn că justiția din Republica Moldova începe să-și facă treaba sau e doar un război politic?

Dacă cumva fapta există, nu mai poți să-i spui război politic, chiar dacă se valorifică și politic.

Vlad Filat a declarat la tribuna Parlamentului că Republica Moldova nu are viitor atâta timp cât Vlad Plahotniuc va fi prezent în viața publică. Cum comentați această declarație?

Că-i Plahotniuc, că-i Dodon, că-i Voronin – aveți destui din cauza cărora țara stagnează. Țara ar trebui condusă de generația asta tânără care iese în stradă și spune că vrea unirea cu România, de exmplu.

Considerați că unirea cu România ar putea opri valul de nemulțumiri ale societății?

Eu nu știu dacă populația Republicii Moldova este majoritară în această aspirație. Republica Moldova trebuie să privească lucrurile extrem de realist, având Transnistria trebuie să scoată din calcul posibilitatea intrării cândava în Uniunea Europeană, pe de o parte. Pe de altă parte, am fost în Consiliul European până în decembrie anul trecut și niciodată nu s-a putut obține un consens pentru a se da o perspectivă de integrare a Republicii Moldova. Este clar că RM este la interferența de interese ale UE, ale României implicit și ale Federației Ruse. Și atunci, drumul către intrarea în Uniunea Europeană, îmi pare rău că o spun, dar am mai spus-o, are un drum închis.

media_144544904346775400Cine se face vinovat de această situație?

Și situația geopolitică, dar și deprecierea performanțelor în procesul de reforma. Însă, oricât de performantă nu ar fi Republica Moldova, aduceți-vă aminte că acum un an era considerată campioana și povestea de succes a Parteneriatului Estic, nici atunci nu i s-a dat o perspectivă de integrare europeană și asta ar trebui să cheme la pragmatism politicienii, dar și populația. Dar, ceea ce spuneam și politicienilor cu care m-am întâlnit , dacă UE nu oferă o perspectivă de integrare europeană Republicii Moldova, dacă România și Republica Moldova nu pot ajunge sau nu îndrăznesc să discute posibilitatea unirii celor două țări, asta înseamnă că va veni un al treilea să ne dea soluții și ăsta se va numi Putin. E ca în Siria. Tot Occidentul a întârziat să dea soluții pentru Siria și a venit Putin și a rezolvat problema, din cauza ezitărilor Occidentului. Așa se va întâmpla și cu Republica Moldova. Cum, de altfel s-a întâmplat și cu Ucraina. S-au dus toți politicienii din Europa, America pe Maidan și pentru că nu au luat și măsuri, a venit Putin și a luat măsuri. Le-a luat Crimeea, a ocupat estul Ucrainei, a luat pentru totdeauna problema avansului Ucrainei către UE și NATO. Ezitările de la Chișinău, București și Bruxelles nu sunt altceva decât o invitație pentru Putin – vino tu și dă soluția ta, noi nu suntem în stare.

sursa: realitatea.md

 

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.