Eu îi înţeleg pe liderii politici de la Bucureşti când cer ca între ei şi alegători să stea un strat gros de bodyguarzi. Probabil că au motive. Ştiu ei mai bine decât noi ce au făcut şi de ce le este teamă!
Dar să emiţi o ordonanţă de urgenţă prin care contribuabilul român să plătească escorta domnişoarei Gorghiu, precum şi pe cea a domnilor Dragnea, Blaga şi Kelemen Hunor, mi se pare de o neruşinare dezgustătoare. Am tot citit pe Facebook despre suita regală cu care preşedintele Iohannis se plimbă săptămânal de la Bucureşti la Sibiu şi înapoi şi mi-am spus că poate „se exagerează”. Dar văd că, de fapt, a înviat această formă de ciocoism. Cu cât ai mai mulţi bodyguarzi în jurul tău, cu atât simţi că te-ai cocoţat mai sus în ierarhia clicii conducătoare. S-a mai întâmplat aşa-ceva prin anii 90, când domnul Adrian Năstase alerga prin Bucureşti cu o escortă nervoasă, care-şi făcuse o faimă din spargerea oglinzilor retrovizoare de la maşinile care nu trăgeau imediat pe dreapta.În campania electorală din 1996, Emil Constantinescu, cu toate păcatele sale, a simţit că alegătorii sunt sătui de coloane cu girofar, aşa că a refuzat protecţia oferită de Ion Iliescu. Acum, România se întoarce în anii regimului Iliescu-Văcăroiu, când nomenklatura din jurul acestora spera să copieze modelul din Belarus şi se credea eternă.
Încerc să las furia şi cuvintele grele deoparte şi să am o evaluare tehnică a ordonanţei, cu puţinele informaţii culese din presă, pentru că ea nu a fost publicată nicăieri, deocamdată. În primul rând, ordonanţa are, probabil, avizul CSAT, deci „factorii implicaţi” – inclusiv preşedintele Iohannis şi persoanele care urmau să beneficieze de această protecţie – ştiau că va fi emisă. Dar de ce nu a existat şi o consultare publică? În plus, este firesc să emiţi o ordonanţă de urgenţă care să reglementeze situaţia a exact patru persoane? Care era urgenţa? Aflu că preşedinţii ALDE, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, beneficiau deja de protecţia SPP, în calitate de preşedinte al Senatului şi, respectiv, ministru al Agriculturii. Mă întreb dacă mai există ministru al Agriculturii pe această planetă care să umble cu escortă armată după el. Poate în Arabia Saudită? Ce alţi miniştri români au escortă de la SPP? Poate cu această ocazie le aflăm numele, pentru că, în spaţiul public, majoritatea demnitarilor din cabinetul Ponta sunt inexistenţi.
Observ că a devenit o practică general acceptată ca guvernul PSD-UNPR-ALDE să emită ordonanţe în favoarea unui grup restrâns de demnitari.
– La sfârşitul anului trecut, premierul a emis o OUG al cărei unic beneficiar era, stabilind condiţiile în care poate să renunţe la doctoratul plagiat.
– În iulie, premierul interimar Oprea a emis o ordonanţă simplă prin care indemnizaţiile unui grup select de 69 de demnitari creşteau cu 300-350%.
De fiecare dată, PNL a protestat timid, după care s-a prefăcut că uită, iar la momentul la care scriu ordonanţele sunt în vigoare şi produc efecte. În paranteză, am observat că liderii liberali s-au ascuns undeva prin Mehedinţi ca să spună, cu jumătate de gură, că nu ştiau de ordonanţa prin care li se oferă protecţia SPP şi că nu au nevoie de ea. Am mai asistat la piesa aceasta, la apariţia O.G. 14/ 2015 privind indemnizaţiile demnitarilor. Nu-i mai cred.
Nu este vorba doar de banii risipiţi, nu de aici vin furia şi cuvintele mele grele. Deşi, cu sutele de mii de euro risipiţi pentru paza acestor personaje, ajutam câteva zeci de sate să-şi repare microbuzele şi să angajeze un şofer, ca să nu mai bată bieţii copii kilometri întregi, vară, iarnă, până la şcoală. Furia şi supărarea mea se acumulează pentru că observ imaginea de ansamblu a sistemului politic pe care-l construieşte acum nomenklatura USL. Au crescut salariile şi pensiile securităţii şi miliţiei, pe care şi le-au subordonat (medicii şi profesorii vor primi şi ei nişte resturi de la masa celor bogaţi). Au cumpărat televiziunile, promiţând ajutoare de stat sau protejându-le de ANAF. Au creat o legislaţie electorală prin care blochează competiţia politică. Şi-au crescut propriile salarii şi şi-au luat gărzi care să marcheze rangul lor în societate. Pas cu pas, au luat câte o măsură scandaloasă, au aşteptat să se calmeze furia populară şi apoi au trecut la următoarea. Dacă nu se vor ciocni de proteste hotărâte, vor merge mai departe. Şi, cred că ştiţi ce urmează: să lichideze, cumva, DNA-ul, probabil singura instituţie care-i mai deranjează.
În loc de concluzie, îl citez pe un prieten, jurnalistul Silviu Sergiu, care acum câteva zile, când RADET-ul îi lăsase pe bucureşteni fără căldură, scria pe Facebook: „E ca în 1989, e frig în case şi e plin de securişti!”
Sursa: contributors.ro
