anuntul-postat-pe-facebook-de-un-prahoveanUn prahovean a postat pe pagina de socializare un anunţ care a schimbat viaţa a doi pensionari, care locuiau pe stradă în Suceava. Gestul prahoveanului a impresionat pe toată lumea. Omul solicită acum sprijin pentru familia din Suceava, care are nevoie de un ajutor grabnic pentru a trece cu bine sezonul rece.

În anunţul de pe pagina de socializare, prahoveanul Costin Ene a susţinut că oferă o căsuţă modestă în satul Găgeni, comuna Păuleşti, unei persoane sau familii modeste de pensionari, scrie Observatorul Prahovean.

Racordată la curent electric, cu sobă pe lemne, construcţia poate să fie pentru cei mai mulţi români fără o locuinţă o adevărată şansă. Şi, practic, aşa s-a întâmplat.

Un preot din Suceava a văzut anunţul şi s-a gândit că respectiva locuinţă ar fi numai bună pentru o familie de pensionari care locuiau pe drumuri. Marcela şi Vasile Pieleanu, în vârstă de 64 de ani, au rămas fără un acoperiş deasupra capului. Trăiau din dărnicia oamenilor miloşi.

Părintele i-a anunţat despre gestul prahoveanului şi fără să stea pe gânduri, oamenii s-au suit în tren şi au ajuns la Păuleşti, la omul care le-a oferit casa mult visată după ce ani de zile au stat pe străzi. „În niciun caz nu vor plăti chirie. Mai au în continuare nevoie de ajutor. Sunt oameni în vârstă care nu au bani pentru lemne. Au nevoie de hrană, de mobilă (măcar de un pat în care să încapă cei doi soţi), de alimente, precum şi de un hidrofor”, a spus Costin Ene, cel care a postat anunţul pe Facebook şi care a pus casa la dispoziţia celor doi pensionari.

Gestul bărbatului a uimit pe toată lumea. Puţini oameni mai cred că „Dar din dar se face Har”. Persoanele care vor să ajute familia de pensionari care şi-a găsit un acoperiş deasupra capului, dar încă mai are nevoie de ajutor, pot să facă acest lucru contactându-l pe Costin Ene la numărul de telefon care apare de altfel postat şi în anunţul de pe facebook: 0723.174.228. Orice ajutor, oricât de mic, contează.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.