Un înalt reprezentant al ONU în problemele refugiaţilor a declarat, repetat şi hotărât, că problema actuală a refugiaţilor este una “europeană”.
Dar de ce, domnule? Tocmai de la nivelul ONU ar trebui să se vadă corect problema. Da, decât o problemă a Greciei (săracii) sau a Italiei, este mai curând o problemă a Europei, datorită solidarităţii pe care o presupunem. Dar de fapt, de ce tocmai a Europei? Siria, Irakul, Afganistanul nu sunt în Europa. Cine a provocat dezastrul pierderii stabilităţii (aşa nedemocratice cum era) în aceste ţări, UE? Dacă ne orientăm după criteriul cauză/efect, SUA sunt cele mai îndreptăţite să sară în ajutorul refugiaţilor. E drept că şi Marea Britanie (prin mincinosul de Blaire) i-a ajutat după puteri. Dar Germania s-a opus (în afara cazului Afganistan, unde nu există alternativă la combaterea Talibanilor), şi tocmai Germania primeşte acum grosul masei de refugiaţi!
Dacă ne orientăm exclusiv după aspectul umanitar (ca şi când s-ar fi întâmplat un cataclism natural), atunci toate statele potente ale lumii sunt chemate să ajute. De ce tocmai Europa? China şi Rusia abia aşteaptă să-şi mai mărească populaţia musulmană. Dar şi Japonia, India, Brazilia,… – ele ce fac?
Măcar să recunoască toată lumea cât de dezastruoasă a fost mişcarea lui Bush jr. de a ataca Irakul, ca să se înveţe ceva din această greşeală monumentală.
Faptul că refugiaţii vor în Europa nu poate constitui decât o rugăminte, o preferinţă. Când nu mai ai un acoperiş deasupra capului, nu pui şi condiţii, nu poţi exprima pretenţii, nu dai cu pietre.
În privinţa cotelor pentru diversele ţări ale Uniunii, s-a întâmplat exact aşa cum prevăzusem în articolul meu anterior. Dl Iohannis a înghiţit găluşca nemestecată, iar România n-a dat nici UE în judecată, ca alţii… Nu era mai bine să nu anunţe înainte de stabilirea cotelor numărul acela exact de refugiaţi pe care România era în stare să-i ia? Şi mai vedem şi că marele puhoi de refugiaţi către România e cam subţire… Să fie oare de vină condiţiile pe care aceştia estimează că le vor primi la noi în ţară? Rezultatul unor dezinformări aranjate de profesioniştii serviciului nostru de specialitate în rândurile refugiaţilor? Sau pur şi simplu urmarea faptului că puţin le pasă responsabililor noştri de condiţiile nebunilor care cer azil (politic, nu de nebuni) la noi, şi izbutesc în mod natural, adică dormind în post, să lase totul în paragină. (Îmi închipui cum a reacţionat când s-a trezit din somnul lui în care tocmai visase că mii de refugiaţi ocupă vile superbe la Snagov şi se chinuia (în vis) să înţeleagă cine fusese de vină. La trezire a răsuflat uşurat… )
În acelaşi articol anterior, sugeram ca azilul politic să se acorde numai după ce refugiatul semnează că nu recunoaşte o anumită cerinţă a Islamului, şi anume ca cei care renunţă la el să fie lichidaţi (de orice musulman adevărat). Asta nu atât pentru că ar fi mulţi aceia lichidaţi, ci pentru că are în practică urmarea că la orice căsătorie între persoane dintre care doar una e musulmană, cealaltă îşi schimbă de voie, de nevoie, religia, ceea ce este absolut inechitabil. Într-un articol publicat în FAZ, Michael Mertens cere ca azilanţilor să li se atragă atenţia că deasupra Bibliei şi Coranului se află Constituţia, şi să fie lămuriţi că, într-o ţară liberă ca Germania, oricine are dreptul să nu creadă în niciun Dumnezeu, şi chiar să rîdă de profet cu gura până la urechi. Sau de Iisus, dacă aşa pofteşte el. Are dreptate Dl Mertens. Dar eu cred că este mai bine ca azilanţii acum, la început, să semneze câte ceva. Verba volant, scripta manent…
Sursa: contributors.ro