Și totuși au existat oameni precum Corneliu Coposu ori Ion Rațiu care, din rațiuni diferite, nu se gândeau la costul unui sacou când au făcut pasul și popasul în politică.
S-au gândit la o tradiție a moderației și a decenței. S-au simțit datori să prelungească visul lui Simion Bărnuțiu și al unui Iuliu Maniu. Și, într-un fel, au și reușit. Papionul aristocratic al domnului Ion Rațiu a amuțit barbaria neo-comunistă și a îmblânzit violența bâtei de miner. Un om delicat, zâmbitor și cordial a salvat rușinea unei țări întregi.
Asemenea oameni s-au implicat în cetate, ca și Ionel Brătianu, Vasile Goldiș sau Iancu Flondor la începutul veacului trecut, pentru că politicul determină, pentru orice națiune, un destin istoric major sau, dimpotrivă, servitutea. Politicul decide curățenia din spitale, calitatea aerului, eficiența și decența școlilor la care îți trimiți pruncii, numărul de kilometri de autostradă, numărul de investiții.
Politicul, după 1989, a făcut diferența între Polonia lui Walesza și România lui Iliescu. Nu vanitatea, nu gloria, nu setea de putere și nici salariul ministerial constituie motivația ultimă a implicării, ci sentimentul obligației față de înaintași și față de cei nenăscuți încă.
Dr Mihail Neamțu
(B.A. 1st Hons., M.A., PhD)
(Scriitor și antreprenor român, doctor în teologie al Universității din Londra.
Autorul scrie frecvent la adresa: www.mihailneamtu.org)
