George Mioc | Aveţi 300 de milioane de euro, găsiţi contractul cu Bechtel, domnule Hellvig!

Aș vrea, sincer, să cred că SRI apără România de duşmani. Îi văd cum se străduie! An de an, cer bani mai mulţi şi-i primesc. Aproape 300 de milioane de euro în 2015, cu aproximativ 13% mai mult decât în anul anterior. Sunt atâția angajați în SRI, acoperiți sau descoperiți, încât le este ruşine să ne spună numărul lor exact. Ascultă tot mai multe telefoane: un frumos plus 15% în 2014, faţă de 2013, ajungându-se la fix 44.759 mandate de interceptare. Dar, de câte ori îmi amintesc de contractul cu Bechtel, mă întristez şi-mi pierd entuziasmul…

Au trecut peste doi ani de când domnul Dan Şova, pe atunci ministru al Infrastructurii Mari, s-a dus la televizor şi, cu aerul lui de adolescent fascinat de filme cu vampiri, a spus că s-a rătăcit contractul. Era 31 iulie 2013. Lumea a luat-o ca pe o glumă, s-au făcut bancuri, s-au scris articole mai mult sau mai puţin ironice (Sorin Ioniţă: „Şova a pierdut contractul Bechtel. Poate ȋl găseşte mama lui?”), dar nimeni nu credea că, după 26 de luni, acest document clasificat secret de stat va fi tot dispărut şi nu va fi identificat nici un vinovat. Nici măcar mama lui Şova nu l-a găsit. Ştiu, o să-mi spuneţi că trăim într-o ţară în care a dispărut ditamai planorul, de ce ne îngrijorăm când se pierd nişte hârtii?

O să las ironia deoparte şi o să vă dau un răspuns serios: pentru că cred că dispariţia contractului urmăreşte de fapt blocare anchetei penale în cel mai mare scandal de corupţie din România. Cel mai mare, oricât s-au străduit guvernele anterioare să bată recordul guvernării Iliescu-Năstase. Şi cred că SRI este parte a muşamalizării acestui scandal. Nu-mi place să speculez, dar normele de protejare a documentelor secrete de stat sunt atât de simple şi de clare încât nu îţi ia mai mult de câteva minute să identifici cine a scos din arhivă un document secret şi nu l-a mai înapoiat. Sigur, putem face scenarii, dar realitatea este că SRI – dator, prin lege, să identifice vinovaţii, să-i sancţioneze contravenţional şi să sesizeze parchetul (vezi art. 34, litera j din legea 182 din 2002) – nu a făcut-o. Trec peste faptul că nici unul dintre excepţionalii jurnalişti români care s-au întâlnit la vreun interviu cu foşti sau actuali şefi ai SRI nu a ridicat această problemă.Trec şi peste faptul că membrii comisiei Ghiţă-Verestoy (aşa zisa comisie parlamentară de control a SRI)  au evitat subiectul. Cert este că SRI tace, contractul a dispărut, iar vinovaţi nu există. Dacă Rusia îşi propune să ne fure secretele de stat, cine ne apără, când nu suntem în stare să rezolvăm un caz atât de clar? Ce vor crede cei care se urmăresc atent modul în care a acţionat SRI: că pot fura şi alte documente secrete fără să fie pedepsiţi.

Sunt încă două elemente care au apărut în ultima vreme şi care mi se par îngrijorătoare. Primul: linia de plagiate de la academia SRI, patronată de domnul Gabriel Oprea. Din nou, SRI a ales să ignore îngrijorările opiniei publice. Acolo, să spunem adevărul, se constituia o reţea informală de prietenii transpartinice. Domnul Oprea dădea doctoratul, iar clientul (din politică sau magistratură) rămânea dator şi-l servea la momentul oportun. SRI se preface că nu observă şi, de facto, protejează un sistem la limita corupţiei. Al doilea element: la 24 septembrie, doamna Kovesi spunea că doar 0,55% din dosarele deschise în acest an de către DNA s-au bazat pe sesizările SRI. „Din 4.200 de dosare înregistrate la DNA, 24 de dosare au fost deschise în acest an ca urmare a sesizărilor venite de la SRI”, a arătat doamna Kovesi. Şi atunci mă întreb: de ce ascultă SRI atât de multe telefoane? Care este motivul pentru care strânge atât de multe informații? Dacă scriu „pentru că face poliție politică” o să am parte de un val de proteste indignate și o să mi se ceară probe. Dați-mi însă voie să-mi exprim suspiciunile.

Cazul Bechtel, aparent minor, este relevant. Este relevant pentru faptul că SRI rămâne cu prea multe metehne ale fostei Securități, fiind parte a sistemului politic corupt pe care-l întreține și, proabil, îl și controlează într-o anumită măsură. Speranța mea este în ofițerii tineri, care au văzut ce înseamnă un serviciu occidental de informații, și care sper că vor rupe tăcerea.

În loc de concluzie, vă citez din articolul 24 din legea informațiilor clasificate: „Se interzice clasificarea ca secrete de stat (…) în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informaţiile de interes public, restrângerii ilegale a exerciţiului unor drepturi(…)”. Folosiți-l!

Sursa: contributors.ro