Serviciul Român de Informaţii (SRI) recunoaşte în RAPORTUL OFICIAL pe 2014 depus în Parlament că influenţează Justiţia, potrivit documentului consultat de FLUX 24.
Asumarea oficială vine după scandalul declanşat de generalul SRI, Dumitru Dumbravă, şeful Direcţiei Juridice din SRI, care a afirmat că Justiţia este un câmp tactic al serviciului şi că SRI urmăreşte evoluţia dosarelor în justiţie.
În raportul oficial pe 2014, depus în Parlament în 2015, SRI recunoaşte OFICIAL că are personal judiciar implicat în soluţionarea unor cauze.
De asemenea, SRI mai spune că a dezvoltat exponenţial pe speţe punctuale cooperarea cu organele de aplicare a legii.
Personal judiciar implicat în soluţionarea unor cauze?
Ce poate înseamna concret acest lucru?
Un magistrat contactat de FLUX 24 a spus că afirmaţia oficială a celor de la SRI ar putea însemna existenţa unor ofiţeri acoperiţi în justiţie, INTERZISĂ conform legii.
Generalul SRI Dumitru Dumbravă a provocat o dezbatere aprinsă pe tema rolului pe care îl joacă serviciul secret în actul de justiție.
Încercând să explice natura implicării SRI, el a declarat (www.juridice.ro, 30 aprilie 2015) că serviciul însoțește evoluția unui dosar judiciar de la inițierea sa și până la emiterea unei sentințe judecătorești.
Unii magistrați au reacționat cerând CSM să investigheze până unde se întinde rolul SRI-ului și dacă nu cumva agenții secreți abuzează de poziția lor. CSM a cerut lămuriri SRI-ului și în 15 iunie a emis o decizie potrivit căreia independența justiției nu este nicidecum limitată de activitatea serviciului secret, dar judecătorii reuniți în Asociația Magistraților din România (AMR) nu s-au declarat mulțumiți. În opinia lor, atâta timp cât presupusele lămuriri oferite de SRI continuă să fie secrete, decizia CSM nu poate fi convingătoare.
Atât legea de funcţionare a SRI, cât şi codul de procedură penală prevăd expres că Serviciul doar oferă „sprijin la realizarea actelor de cercetare penală”, nu efectuează cercetari.
Sprijinul oferit de SRI încetează odata cu încheierea urmăririi penale şi trimiterea dosarului în instanţă spre judecare, mai spun magistraţii.
Legiuitorul a prevazut explicit aceste limite pentru oferirea „unor garanţii că activitatea Serviciului Român de Informaţii, prin natura ei esenţialmente secretă, rămâne în limitele legii şi supusă controlului parlamentar”, se mai afirmă în scrisoare.
Generalul Dumbravă vorbeşte, în schimb, despre un „salt” făcut de SRI prin adoptarea unui „concept integrat” nou, în baza căruia activitatea Serviciului se întinde pe durata întregului proces penal. Un asemenea salt al SRI „nu este altceva decât un salt făcut în afara legii”, spun judecătorii şi procurorii, apreciind că la fel de îngrijorător este faptul că, în urma acestui „salt”, „justiţia este văzută ca fiind «câmp tactic» al SRI”, în care Serviciul „este prezent până la soluţionarea definitivă a cauzei”.
Premisa că SRI acţionează cu mijloace obscure asupra actorilor procesului judiciar, inclusiv procuror sau judecător, „reprezintă un atentat grav la adresa independenţei justiţiei, ce trebuie verificat în mod ferm şi imediat, iar dacă se confirmă, sancţionat”, spun magistraţii.
sursa: flux24.ro
NU , este o magarie si blasfemie ca activitatea SRI este „esentialmente secreta ”
Nu poate si nici nu trebuie sa fie secreta ! , ar fii mai rau ca activitatea NKVD-ului lui Derzjinski si Beria.
Si maii mportant : pentru cine lucreaza SRI atita timp cit tara este total vinduta si nu mai este independenta, suverana in nici o privinta ! Mai mult suntem sub ocupatie USA-Banci -Bruxelles-IMF
SRI nu are dreptul sa facfa ceea ce face acum, justificarea este o grava acuza si prin asta SRI este atinsa de nulitate
BRAVO SRI .
DACA NU AR FI SRI JUSTITIA N-AR FACE MARE BRINZA .
S.R.I ADUCE TOTUL PE TAVA , NUMAI EI JUDACATORII SA FACA BINE INCADRAREA IN LEGE .
PINA LA URMA DE ACEIA II PLATIM NOI TOTI CONTRIBUABILII ..
in tzarisoara, nu poti ajunge sus, daca nu ai un dosarel, daca nu poti fi controlat. ex. herr klauz, dr.tonta, livius primus inter baroni, joana ioropeanu, udrea, etc. cand nu mai percutezi la comanda, pac la razboiu’! adica la justitia…liberaaaa !
alleluia brother !
nu se poate! justiţia nu e independentă!
Comentariile sunt închise.