Un bărbat în vârstă de 110 ani a călătorit împreună cu familia sa timp de o lună, din Afganistan până în Bavaria. Informaţia furnizată de radioul Bayerische Rundfunk a fost confirmată miercuri de poliţia germană: o familie formată din reprezentaţii a patru generaţii a fost înregistrată la Passsau, scrie Le Figaro. Potrivit sursei citate, acesta este cel mai bătrân refugiat ajuns în Europa.
Bătrânul, orb şi surd, a traversat miile de kilometri care despart ţara sa de Germania, alături de fiica lui în vârstă de 60 de ani şi de alţi nouă membri ai familiei. Bărbaţii care i-au însoţit l-au purtat pe braţe o parte a drumului, care, în total, a fost parcurs în aproape o lună. Familia a părăsit provincia afgană Baghlan după asasinarea de către talibani a trei dintre fiii bătrânului, scrie Le Figaro.
Numărul refugiaţilor care sosesc în Germania este încă mare, iar restabilirea controalelor la frontiere nu a reuşit mai mult decât să ţină sub control afluxul de imigranţi. Ministrul de Interne, Thomas de Maizière, a vorbit recent chiar despre un “record pentru luna septembrie”. În ultimele zile, au intrat în ţară chiar câte “8.000, 9.000, 10.000 de refugiaţi în fiecare zi”, a precizat acesta.
În Passau şi Rosenheim, două puncte importante de acces spre Bavaria, situaţia “a devenit dramatică”, susţine guvernul regional bavarez. Doar în luna septembrie în acest land au sosit 169.400 refugiaţi, iar autorităţile germane se aşteaptă ca, până la finalul anului, să înregistreze între 800.000 şi un million de cereri de azil pe teritoriul întregii ţări.
sursa: gandul.info