Speranţa unui viitor paşnic este serios ameninţată de “aceşti impostori ai islamului care acţionează astăzi la nivel mondial”, a cuvântat Regele Abdullah al Iordaniei la tribuna ONU, într-o engleză impecabilă. Discursul monarhului a fost unul din cele mai moderate şi mai apreciate cuvântări în contextul zilei de luni când cei mai importanţi lideri ai planetei şi-au expus punctele de vedere diametral opuse în ce priveşte situaţia din Siria.
Lupta împotriva Statului Islamic, pe care a descris-o – în repetate rânduri – drept „al treilea război mondial,” a fost tema centrală a discursului monarhului iordanian, care mai spune că este nevoie „de o acţiune globală colectivă pe toate fronturile”. În acest sens, el a indicat mai mulţi paşi esenţiali pentru stârpirea teroriştilor.
“Ţinta lor sunt diferenţele religioasele, sperând să ucidă cooperarea şi compasiunea a miliarde de oameni de diferite confesiuni care convieţuiesc paşnic în multe din ţările noastre”, a mai spus regele iordanian, subliniind că teroriştii speculează la maxim “suspiciunea şi ignoranţa ca să-şi extindă influenţa”
Este necesar ca toate ţările să se întoarcă la elementele de bază ale societăţii şi să-şi reamintească “adevăratele şi profundele valori de iubire, pace, dreptate şi compasiune” pentru a reuşi o schimbare de ton şi, mai ales, eliminarea violenţei, fricii şi urii din discursurile adresate publicului”. “Moderaţia trebuie amplificată”, a subliniat Abdullah al Iordaniei.
“Una din marile ironii ale acestor vremuri este că extremiştii folosesc mijloacele media ultramoderne pentru a-şi răspândi ideile ignorante. Nu trebuie să mai permitem ca mass-media şi reţelele de socializare să fie monopolizate de cei care reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa omenirii. Trebuie să umplem media şi, mai important, minţile tinererilor cu puritatea şi puterea tonului moderat”, a mai spus Abdullah.
Citiți articolul integral pe evz.ro
impotriva islamizarii??ce treaba are islamul cu isis?? intreaba-l pe unchiul google de cine este creat isis, al-qaida etc..scopul intrarii americanilor in irak , dupa ce a murit al-aida din senin sa infiintat isis cu 70 000 de adepti cu tot..de ce isis au arme made in usa? de ce israel le ofera cetatenie??ce toti vorbesc engleza perfect fara accent de arab sau alta nationalitate??te rog documenteazate , nu te supara si nu lua in nume de rau
Poate al 3-lea razboi mondial a inceput demult si noi avem impresia ca suntem inca in pace
Comentariile sunt închise.