ROMÂNIA CURATĂ Cifre și puțină logică vs. miturile ”invaziei musulmane” | Criza refugiaților

Informațiile comentate mai jos sunt preluate din două articole postate pe pagina mea de Facebook de un prieten care se situează în tabăra anti-imigranților. Le-am citit (o puteți face și d-voastră aici și aici) și i-am mulțumit pentru ele. Pentru că datele și cifrele prezentate nu fac altceva decât să demoleze câteva mituri care au circulat la greu în ultimele săptămâni pe rețelele de socializare. Înainte de a le analiza se cuvin câteva precizări: ambele articole sunt anterioare crizei din această vară-toamnă și se referă la problema generală a imigranților, nu la cea specifică a refugiaților.

Înainte de sirieni, nemții i-au primit pe români. Și i-au primit mai bine

Primul mit pe care aceste cifre îl combat este cel conform căruia germanii i-ar fi primit mai rău pe români decât pe imigranții din țări care nu sunt membre ale UE. Conform EuroActiv Germany reports, 50% dintre germanii intervievați salutau pozitiv imigrația din alte state membre ale UE, comparativ cu 29% care priveau pozitiv imigrația din state terțe ale UE (cum spuneam, raportul, de la începutul acestui an, se referă la imigranți, nu la refugiați). Mai mult, 76% dintre germani cred că e bine ca fiecare cetățean al UE poate trăi în orice țară din UE și tot un procent de 76% văd ca un lucru bun faptul că fiecare cetățean al UE poate lucra într-o țară a UE la alegerea lor.

Conform aceluiași raport, în cifre nete, în prima jumătate a anului 2014, Germania a primit 98.000 de cetățeni români, comparativ cu 22.000 de sirieni. Adică de 4,5 ori mai mulți români decât sirieni, asta fără ca în România (Doamne ferește!) să avem parte de vreun conflict civil. De fapt, sunt două mituri spulberate dintr-un singur foc: migrația românească a avut prioritate celei siriene, iar la nivelul percepției cetățenilor germani migrația din țări membre ale UE (inclusiv România) este mult, mult mai bine primită decât migrația din țări non-EU. La care se adaugă încă o jumătate de mit spulberat: se poate discuta în ce măsură (în ce procent) actualii migranți sunt migranți economici și în ce măsură refugiați; în cazul românilor e destul de clar despre ce tip de migrație discutăm.

Germania își ”permite” refugiații nu pentru că e mai dezvoltată economic, ci e mai dezvoltată economic pentru că e mai inteligentă. Inclusiv în abordarea crizei refugiaților

Un al doilea articol e analiza unui sondaj realizat de Pew Research Center. Analiza în sine urmărește modul în care percepția cetățenilor UE privind migrația și, printre altele, în mod specific, migrația musulmanilor e influențată de ideologiile pe care și le asumă respectivii cetățeni și observă un dezechilbru destul de evident între adepții valorilor de stânga și cei ai valorilor de dreapta (datele sunt extrase dintr-un sondaj premergător alegerilor europene din luna mai a anului trecut, încercând să explice anumite tendințe de vot). Concluzia e că cei care împărtășesc valori de dreapta se pronunță mult mai pregnant împotriva imigranților și/sau a musulmanilor, de unde și regăsirea acestei teme preponderent pe agenda unor formațiuni radicale de dreapta ca UKIP (Marea Britanie), Frontul Național (Franța) ori Zori Aurii (Grecia).

Partea asta ne interesează însă mai puțin, pentru că mult mai interesante (pentru criza actuală a refugiaților) sunt procentele absolute, unde vedem diferențe majore de percepție a cetățenilor între țări ca Germania și Marea Britanie, pe de o parte, și alte țări europene, pe de altă parte.

Ce spun aceste procente: cu cât o țară este mai dezvoltată din punct de vedere economic și social, cu atât gradul de respingere al imigranților și/sau al musulmanilor e mai mic (și atenție: întrebarea legată de imigrație are răspuns indus – se referă la modul în care cetățenii europeni văd imigrația ca ”o povară pe bugetele de asistență socială și pe ocuparea locurilor de muncă”; faptul că văd acest lucru ca o ”povară” nu coincide, obligatoriu, și cu o percepție generală anti-imigraționistă).

Legat de percepția asupra musulmanilor, avem, din nou, un răspuns interesant: Franța, Germania și Marea Britanie, care s-au confruntat deja cu o puternică imigrație musulmană au cele mai mici procente anti-respingere, dar, din nou, factorii decisivi par a fi cei economici și sociali (Italia și Spania având și ele imigrație musulmană). Asta mai demontează un mit: cel conform căruia musulmanii nu ar fi integrabili în cultura și societatea occidentală. Păi dacă nu ar fi fost integrabili, cu siguranță că procentele de respingere din Franța, Germania și Marea Britanie (e drept, mari la rândul lor) ar fi fost și mai mari și la nivelul altor state din UE. De fapt, sondajul ăsta ne arată că problema reală a integrării nu e la imigranții musulmani, ci în capacitatea diferită a statelor în discuție de a-i integra (de aici diferențele mari între țări care s-au confruntat deja cu o asemenea provocare).

Desigur, cea mai facilă explicație e că aceste țări ”își permit” să fie mai primitoare. Ceea ce e perfect adevărat. Întrebarea e, însă, ”de ce sau cum de își permit?”. Iar explicația dezvoltării economice și sociale nu e singura, pentru că, la rândul ei, dezvoltarea economică și socială ține de mentalitățile din țările respective.  Și de modul în care se raportează la problemă și la rezolvarea ei. Plecând de la abordarea că, pe lângă probleme, imigrația aduce și oportunități, o țară precum Germania își consumă prioritar resursele (financiare, umane, logistice) pentru valorificarea acestor oportunități, comparativ cu alte țări care cheltuiesc mai mult cu ridicatul de garduri și mobilizarea de efective de poliție, jandarmerie și armată. Ce credeți că e mai costisitor (raportat la țările din Est): să ridici ziduri și să menții în stare de alertă și mobilizare permanentă o armată de câteva mii de oameni sau să integrezi câteva mii de oameni? Unde mai pui că pentru a doua variantă, mai există și niște fonduri europene și, aspect deloc de neglijat, suportate tot de către statele care sunt contributoare net la bugetul UE. Nu știu câți dintre nenumărații noștri doctori în studii de securitate au citit Orașele în mișcare a lui Arnold Toynbee, și, la cum stau lucrurile cu Oprea și doctoranzii lui, mă tem că niciunul. Altfel, din prima parte a lucrării ar fi aflat că într-o istorie de mii de ani a orașelor-cetăți-stat, zidurile s-au dovedit, invariabil, necâștigătoare. Ele au fost soluții de moment, dar, în timp, n-au făcut decât să ridice costurile – de la construirea și extinderea lor la întreținerea armatelor necesare să le apere –, costuri care au ajuns să treacă peste limitele pe care și le permiteau economiile orașelor respective. Cetățile reușeau să apare doar un număr limitat de oameni și doar pentru o perioadă limitată de timp. În cele din urmă, dezvoltarea tehnologică a făcut definitiv inutile zidurile, rolul lor la ora actuală fiind unul pur și simplu propagandistic (e un lucru de care francezii s-au convins pe propria piele la începutul celui de-al doilea război mondial, cu Linia Maginot, iar nemții la sfârșitul lui, cu toate super-mega-structurile defensive ale lui Hitler – și nu e vorba de faptul că aceste super-fortificații s-au dovedit a fi inutile în fața invaziilor, ci și de costurile lor exorbitante de construire și întreținere).

Ca și concluzie, Germania ”își permite” să primească refugiați nu pentru că e mai dezvoltată economic, ci e mai dezvoltată economic pentru că e mai inteligentă, inclusiv în abordarea acestei crize a refugiaților. Din păcate, efectele acestei abordări se vor vedea doar după ani buni de aici înainte, iar acest lucru le permite unora să-i facă acum pe nemți naivi, proști etc. Deși, dacă ar privi doar la istoria recentă a Germaniei și ar compara-o cu istoria recentă a fiecăreia dintre țările care se opun acum refugiaților, sunt suficiente argumente care ar putea ridica niște semne serioase de întrebare: oare chiar sunt nemții naivi ori proști?

***

Și, totuși, cine ”invadează” Europa?

Dacă tot am adus în discuție ”miturile” care circulă de pe Facebook, mai mă opresc la două. Cel conform căruia, din cauza religiei, refugiații musulmani nu ar fi integrabili, ”neavând o cultură democratică în acest sens”. Dacă e să ne referim la sirieni, în primăvara lui 2011, sute de mii dintre ei au ieșit în stradă pentru… drepturi civile și, în ciuda represiunilor dure, cu mii de morți, răniți și arestați, protestele au durat câteva luni. Își închipuie cineva că se poate ca peste o sută de mii de oameni să iasă în stradă pentru drepturi civile într-o țară în care nu ar exista o cultură democratică? Și oare cine sunt cei care au ales calea exilului: fidelii lui Assad, insurgenții ISIS ori tocmai cei care și-au pierdut speranța într-o rezolvare democratică și pașnică a conflictelor interne?

Zeci și sute de mii de demonstranți pentru drepturi civile în orașele din Siria, din primăvara lui 2011. Credeți că ar fi fost posibilă o asemenea mobilizare într-o țară în care n-ar fi existat și o cultură democratică?

Cât despre ”planul de invadare” al Europei. Oare chiar își permite Assad ori ISIS să-și trimită oameni în Europa, când au nevoie de fiecare combatant pe fronturile interne și când știu foarte bine că eventualele atacuri teroriste ar putea duce la o intervenție militară internațională masivă de partea uneia sau alteia din tabere sau chiar împotriva ambelor? Oare cineva cu o minte suficient de malefică pentru a elabora un asemenea plan de invadare (și care ar avea și resursele necesare să-l suțină) să fie într-atât de prost încât să-și întărâte inamicii și să-și consume resursele înainte de a câștiga conflictul intern? Oare e așa de greu de sesizat fractura evidentă de logică: când forțele combatante din Siria (de la cele cele guvernamentale și ISIS la kurzi și celalte miliții rivale) nu mai știu cum să facă rost de recruți, tu să-ți trimiți cu zecile de mii de teoretic adepți într-un război (în Europa) pe care nu doar că nu ai șanse să-l câștigi, dar îți mai faci și inamici redutabili?

Sunt doar două argumente, care țin de realitatea din teren (din Siria) și de o logică elementară: marea masă a refugiaților (că sunt și excepții, asta e treaba serviciilor secrete și a celor care efectuează trierea să-i depisteze) sunt din categoria celor mai integrabili în cultura democratică occidentală, și nu fundamentaliștii care (din păcate) au deja un război la dispoziție.

Situația conflictelor din Siria, la 11 septembrie 2015. Cu galben sunt forțe kurde, cu verde – rebelii, cu roz- forțele guvernamentale, cu gri – ISIS, cu alb – milițiile Al-Nusra. Acuma, fiecare se luptă cu fiecare în parte. Puțină raționalitate, vă rog: chiar credeți că vreuna din grupările astea își permite să trimită mii (zeci de mii) de ”invadatori” în Europa, să deschidă un nou front (!?), înainte de a câștiga războiul intern?

sursa: romaniacurata.ro