phpThumb_generated_thumbnailjpegRăzboiul, dictatura, sărăcia, schimbările de legi și politica liderilor europeni sunt printre motivele general valabile pentru care, astăzi, Europa se confruntă cu acest val uriaș de refugiați și migranți. Mulți din acest grup lasă în urmă coșmaruri.

Pe Mohammed l-am întalnit a doua zi dupa luptele de la vama sarbo-maghiara Roske 2. Manca dintr-un biscuit si se chinuia sa inteleaga indicatiile voluntarilor veniti pentru a-i redirectiona spre Croatia pe oamenii refuzati de Ungaria fortificata de Viktor Orban. Rodea dintr-un biscuit si asculta atent.

„De unde vii?”, l-am intrebat. „Din Burma”, a venit raspunsul care m-a naucit. Stiam de conflictul perpetuu din Myanmar, de regimul represiv de acolo, dar nu ma asteptam ca cineva sa ajunga pe jos din Myanmar pana la granita dintre Serbia si Ungaria.

Imi povesteste traseul: intr-o noapte s-a hotarat sa fuga din Myanmar si a trecut ilegal în Bangladesh. Aici a lucrat trei luni la o fabrica de textile, a strans niste bani si a plecat spre India. A fost prins de politie, arestat si batut. Dupa alte cateva luni a trecut in Pakistan, de aici in Iran, din Iran in Turcia, a luat barca, a ajuns in Grecia si si-a continuat drumul prin Europa.

Il intreb de ce a plecat. Imi raspunde sec ca din cauza razboiului. Se uita in pamant si continua, intr-o engleza extrem de greu de inteles: „Mi-au ucis bunicul, apoi un frate, apoi pe tata, apoi alt frate, cel mare. Bunicul, tata si doi frati!”. Ridica privirea spre mine si ii vad ochii in lacrimi. Brusc, fata i se schimonoseste de durere. Tranteste de asfalt biscuitele pe care-l tinea in mana, se intoarce si pleaca furios. Dupa cativa pasi care par sa zguduie pamantul sub el, pustiul de 22 de ani arunca si pachetul cu biscuiti. Orb de furie, aproape se ciocneste de un alt refugiat care-si ducea in spate rucsacul si cortul. Il ocoleste si dispare dupa un alt grup. Il regasesc cateva minute mai tarziu, stand pe marginea drumului, cu capul in maini.

„Este prea greu, este mult prea greu. Ma asteptam sa fie greu, dar nu inteleg de ce trebuie sa traiesc asta. De ce sa-mi omoare familia, de ce sa fiu nevoit sa trec prin atata chin? Nu mai am pe nimeni pe lume, sint singur”, imi spune printre sughituri Mohammed.

Mohammed

Munther este tot un zambet odata ajuns in tabara improvizata de la Tovarnik, la intrarea in Croatia dinspre Serbia. Vorbeste cu o jurnalista din Franta despre calatoria lui, care a inceput cu 17 zile in urma. Este irakian, traieste din IT si a plecat de-acasa cu cei doi frati ai sai, Ali si Iusuf.

„Mie mi se spune Nero, el (Ali, n.r.) este AJ iar el e Iusuf. El e cel mai mic, nici macar nu are porecla”, imi spune razand Munther.

Este agnostic. „Nu ateu, agnostic! Adica stiu ca exista un Dumnezeu undeva, insa inca il caut”, imi spune Nero.

Au plecat din Irak dupa ce Nero a fost rapit de doua ori. Prima data crede ca a fost o greseala, ca a fost confundat. Nici macar nu stie cine l-a luat de pe strada din Abu Ghraib, un orasel de langa Bagdad.

„A doua oara sint sigur insa ca a fost ISIS”, continua el. „M-au amenintat ca daca nu ma potolesc si daca nu incep sa traiesc dupa Coran il omoara pe tata. M-am speriat, i-am luat pe fratii mei si am facut planul sa plecam. Apoi, cand a venit ziua, i-am spus tatalui meu sa stea linistit, ca o sa fie totul bine. Ne-am pupat parintii si-am plecat. Nu stiu cand ii vom revedea”, continua el.

Povestea imi suna SF, asa ca intrebarile mele curg. Cei doi frati mai mari sint muzicieni si vorbesc o engleza foarte buna. „Eu cant la pian, chitara si clarinet.” „Si tu?”, il intreb pe A.J. „Eu cant la pian si la flaut.”

Munther „Nero” este cel care a organizat primul flash-mob din istoria Irakului. Nemultumit de ce vedea in jurul sau, de lipsa de civilizatie din societatea in care traia, s-a hotarat sa faca o brosura despre bunul simt care sa-i tinteasca pe copii. „Am vrut s-o facem pentru copii pentru ca ei sint viitorul. De-acolo, din brosura plina de desene, ei aflau de ce nu e bine sa arunci hartii pe jos, cum trebuie sa te porti in anumite situatii, lucruri de bun simt.

„Pentru ca cele o mie de brosuri sa ajunga la copii, a ales varianta de a face un flash mob intr-un mare mall din Baghdad. Un happening cu multa muzica si personaje fictive care opreau familiile cu copii si le inmanau acestora brosurica. Dupa eveniment a ajuns sa dea un scurt interviu la televiziunea irakiana, care i-a adus o oarecare faima locala, dar si multe probleme.

„Odata cu extinderea puterii si influentei ISIS, am inceput sa primesc tot felul de mesaje ciudate. Apoi am fost rapit si mi-au amenintat familia, iar asta m-a facut sa iau decizia sa plec naibii de-acolo”, imi spune Nero.

Cum aratau cei despre care spune ca erau militani ISIS? Ce i-au cerut? Cum i-au spus? De ce l-au lasat in viata?

„Nu aratau nicicum, sa nu crezi ca-i recunosti pe strada. Sint ca orice musulman de rand, poate doar ca merg mai des la moschee. Dar nu toti cei care merg des la moschee sint parte din ISIS. Orientul Mijlociu e complicat rau, my friend”, imi spune.

Imi povesteste ca reteaua ISIS nu este ceva cunoscut, la vedere, desi este uriasa. „Este o organizatie secreta, nimeni nu stie cine face parte din ea si ce rol are. Nu te astepta sa umble cu totii inarmati si in acele Toyota pe strada, lucrurile acolo stau complet diferit.”

Vorbim minute in sir despre ISIS, apoi ne intoarcem la calatoria lor. Imi spun ca au plecat in Turcia, apoi au luat barca spre insula greceasca Lesbos.

„Am platit cate 1800 de dolari traficantilor pakistanezi, de fapt sefului lor, care era turc. Cu toate astea, barca era sparta, asa ca am dat la pompa, cu schimbul, toti cei din barca, desi noi ar fi trebuit sa fim pasageri, ca d-aia am platit”, imi spune razand. Aproape de malul insulei Lesbos, in ciuda eforturilor lor, barca s-a scufundat.

„Am inotat cateva sute de metri si am scapat, n-am murit, dar am ramas doar cu hainele de pe noi”, imi povesteste AJ. Il intreb cum au ramas cu actele si cu banii. „Vrei sa ne stii toate secretele?”, intervine, zambind, fratele cel mare, dupa care ii face un semn ca are voie sa-mi arate.

AJ isi ridica tricoul si vad, sub cureaua pantalonilor, lipita de piele, o curea dintr-un neopren subtire, impermeabila. „Aici ne tinem banii”, avem fiecare cureaua lui, in caz ca cineva pateste ceva, sa nu pierdem totul o data.

„Nero se intoarce si spre celalalt frate. Cel mic, Iusuf, se descheie la camasa si imi arata o punga de plastic cu un sistem de inchidere ce o face si pe ea impermeabila, pe care o are atarnata de gat si lipita de piele. „Aici sint actele tuturor si mare parte din bani”, imi explica AJ.

Sunt blocati pe un camp in Tovarnik, de unde un cordon de politisti le interzice sa plece. Le e foame si sete si nu au cum sa ajunga la magazin. In plus, si-ar dori si o cartela de telefon, sa poata comunica atat cu parintii, cat si cu alti prieteni de-acasa, din Europa sau in drum spre Europa.

„Vrem sa ajungem in Finlanda, Nero are prieteni acolo, sint artisti, muzicieni, sint sigur ca ne vom descurca. Nu are cum sa ne fie mai rau ca acasa. Nimic nu poate fi mai rau ca acasa. Stii, ajunsesem sa recunoastem armele dupa sunet: ala e elicopter Apache, aia e mitraliera AKM… Am trait prea mult in razboi si teroare, ne-a ajuns!”, imi spune AJ, un pusti de 21 de ani, pletos si bine facut, care nu pare ca ar putea sa suporte rigorile califatului islamic la care viseaza luptatorii lui Allah din Irak. In ochii lui citesc optimismul si setea de libertate.

Nero si AJ

Citiți articolul integral pe euractiv.ro

5 COMENTARII

  1. Mai bine luam 10000 de ‘sirieni’ si primim 60 mil euro. 20 mil se investesc in master plan,
    studiu de fezabilitate, analiza de impact si alte abureli ca sa castige ceva si politicienii dibaci, 20 mil le dam ‘sirienilor’ ca sa plece in Germania si restul de 20 mil se duc la pensii. In acest fel toata lumea iese in castig. DNA mai prinde niste smecheri, Germania o sa fie fericita ca le vin multi ‘sirieni’ care vor lucra la WW plus ca le vor face copii, ‘sirienii’ se duc acolo unde vor, noi scapam de ei iar bolsevicii de la UE vor fi multumiti ca democratia si valorile UE au invins din nou.

  2. foarte sugestiva fotografia. ne putem da seama ce „amarati” sunt cei trei crai de la apus. nimeni nu-si pune intrebarea de unde au toti migrantii astia mii, poate zeci de mii de euro, cand la noi peste 80% dintre romani nici nu viseaza macar sa aibe atatia bani? sa nu mai veniti cu vrajeala ieftina ca si-au vandut casele. care case, alea din lut?

    • Ai stat cumva de vorba cu fiecare in parte ca sa iti poti face o idee? Pentru ca la cata dezinformare este aruncata pe piata, asta ar fi singura solutie. Ai uitat ca tot ce s-a spus despre imigranti intr-o zi, a doua zi alte surse au dezmintit – mai putin Nasolul teve care in disperare dupa clicuri preia materiale in nestire. Pentru limitati ca tine. Tarile arabe nu sunt sărace nici dupa ani de război. Acolo sunt familii cu case frumoase si pământuri care nu au fost niciodată nationalizate in ciuda dictaturilor. Economia lor e cu totul altfel structurata decât in Europa. Ai mai uitat ca înainte cu mult de Spania si Italia romanii se duceau sa faca bani in Siria si Libia. In Libia curentul electric sub Ghadafi era aproape gratis. Si case de lut in Tripoli nu stiu cate ai sa gasesti. Bineinteles, nu o sa îmi dai dreptate, dar nici nu ma astept. Astept înjurăturile :))

      • Exemplul lui Mohamed e sugestiv: la 22 de ani, a trecut ilegal peste mai multe graniţe, poate a fost şi închis, totuşi a avut bani să ajungă în Europa.La fel şi cei 3 fraţi, muzicieni.Înţeleg că e greu să trăieşti în atmosferă de război, dar, de exemplu, Singapore sau Taiwan nu au nevoie de muzicieni?Uite, eu vreau să triesc, de exemplu, în Canada.Mă pot urca în avion să merg acolo? NU, am nevoie de viză! Dar la vecinii ruşi, la Moscova, pot pleca fără viză? Evident, NU! Nici măcar la Viena nu pot trece fără act de identitate! Sau trebuie să mă vopsesc cu funingine şi atunci toate uşile sunt deschise?

        • Singapore si Taiwan nu au dat ani de-a rândul semnale ca sunt gata sa primească pe oricine, ca Franta si Germania. Suedia nu a mai avut cersetorie de 50 de ani, iar când au venitai nostru i-a umplut de ajutoare sociale. Singapore si Taiwan nu au colonizat Africa si orientul mijlociu astfel ca urmasii colonizatilor sa primească permis de libera trecere. A cui e vina? Europa primeste exact ceea ce merita.

Comentariile sunt închise.