MERKEL-900x444Între 2.000 și 3.000 de noi migranți au intrat marți dimineața în Croația, venind dinspre Serbia, în timp ce autoritățile de la Zagreb se tem că statele vecine ar putea decide să-și închidă frontierele pentru imigranții ilegali, iar președinta Croației, Kolinda Grabar-Kitarovic, a pus haosul creat de sosirea masivă a migranților pe seama cancelarului german Angela Merkel, căreia îi reproșează că a invitat refugiații în Europa, relatează agențiile EFE și Hina, conform Agerpres.

Autoritățile croate nu s-au așteptat la sosirea unui număr atât de mare de migranți într-o singură dimineață, mai ales după închiderea punctului de frontieră situat în apropierea centrului de primire al refugiaților de la Opatovac, unde sunt conduși migranții care trec granița sârbo-croată.

Potrivit postului de televiziune N1, situația în tabără este marcată de tot mai multă nervozitate, întrucât migranții, obosiți și înfrigurați, stau la coadă pentru a fi înregistrați și pentru a primi ajutoare.

Nervozitate pare să se manifeste și în rândul oficialilor croați, care se tem că statele vecine ar putea să-și închidă complet granițele pentru imigranții ilegali. Astfel, Kolinda Grabar-Kitarovic și-a acuzat propriul guvern că a fost prins pe picior greșit de valul de migranți, dar și-a îndreptat criticile și asupra cancelarului german Angela Merkel, căreia îi reproșează că ‘a invitat refugiații în Germania’, iar ‘acum câteva zile, ea (Merkel) a pus piciorul pe frână și a spus că Germania nu poate primi toți acești imigranți economici’. Angela Merkel ‘a făcut acest lucru fără să-și dea seama că, într-un trafic atât de congestionat, a provocat haos pe șosea apăsând frâna, iar acest haos trebuie acum soluționat’, a adăugat președinta croată.

Potrivit Ministerului de Interne croat, în ultima săptămână au ajuns în Croația, venind dinspre Serbia, peste 30.000 de migranți proveniți mai ales din Orientul Mijlociu, dintre care circa 27.000 și-au continuat călătoria către vestul Europei, majoritatea traversând Ungaria și foarte puțini Slovenia.

Acest flux face ca în tabăra de la Opatovac să se afle constant circa 2.500 de migranți, în timp ce celelalte tabere de primire a refugiaților amenajate pe teritoriul croat sunt goale.

sursa: flux24.ro

6 COMENTARII

  1. Aceasta relicva aRDG-ului, ar trebui sa dispara de pe scena politica Europeana. Se pare ca e atinsa de dementa senila si de reminiscentedin cel de-al treilea Reich ! ma mir ca natiunea germana o mai suporta !

  2. CEI DIN EST …AU FOST TINUTI PE NEDREPT DUPA GARD……CACI CICA … AVEAU NEVOIE DE VIZA , care alimenta piata neagra 2000 marci viza , NOI AVEAM INTERZIS IN VEST , OARE DE CE .
    -ACUM SE VINE FARA VIZA ,CU TOATE CA TREBUIE, 2-3 MII PE ZI , ….. SI ASTIA NU-S BARBARI DELOC …. DAR ESTICII IERAU PANA IN 2007 SPUN DE NOI ACUM.
    …………
    VESTUL NU A TINUT CONT NICIODATA DE TARILE FOSTE COMUNISTE , ACUM CA SUNTEM IN HORA INCEARCA PE TOATE PARTILE SA NE FENTEZE , ECONOMIC NE-AU , URMEAZA DEMOGRAFIC …. TRIST .
    – TE IUBESC ,CAT AM NEVOIE DE TINE APOI …MA FAC CA NU TE MAI CUNOSC.

  3. DUPA CUM AM MAI SCRIS ,GERMANIA TRIAZA RAPANOSII SI GUNOIUL, GUNOIULUI VREA SA-L IMPARTA LA TARILE ASA ZISE ESTICE ,ADICA FRAIERII DIN FOSTUL BLOC COMUNIST.
    – SI ITALIA DORESTE SA SCAPE DE POVARA UNOR ILEGALI MIGRANTI DIN AFRICA ,ADICA UN AMALGAM DE NATII CARE STAU AICI SI SUG FONDURILE EUROPENE , SI E MAI USOR SA-I PLASEZI LA ALTUL IN CARCA PENTRU SIMPLU FAPT CA ITALIA NU A SOLUTIONAT DOSARELE ACESTOR POMANAGII IN TERMENUL DE 3 LUNI CUM SPUNE LEGEA …. ,CI IA TINUT SI 4 ANI PANA LE-A DAT PERMISUL DE LUCRU SI SEDERE. PENTRU CE SA-I TII GRATIS IN EUROPA ATATA TIMP….
    – MULTI NU AU DREPTUL LA NICI UN AZIL .
    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––
    – ACUM VESTICII INCEARCA SA FORTEZE ESTUL SA PRIMEASCA GUNOIUL , GROAPA DE GUNOI A EUROPEI VOR SA O MUTE IN EST, ASA CUM AU INCERCAT SI CU DESEURILE TOXICE NU DEMULT .
    …………………………………………………………………………………………………………………
    – CINE MUSCA SI ACCEPTA E TERMINAT .
    DE ACEEA SE RIDICA GARDURI , CA SA PROTEJEZE NATIUNEA DE INVADATORI , DUPA CUM SE REMARCA IN ULTIMELE ZILE AUSTRIA NU E DELOC DERANJATA DE GARDUL UNGARIEI , SI BRUSSELUL DE MAI DA 7 MILIARDE …..
    – DAR RESTUL SUNT AMENTINTATI CU TAIERI DE FONDURI UE…… RO,BG,PL,SK,CZ.

    • Ce parere ai daca era si Basescu lânga ea? Faceau un show la summit de se mira tot occidentul.

Comentariile sunt închise.