refugiati 2Viorel e trimis în judecată, dar demisia nu şi nu, Tribunul a murit, trăiască tribunele!, e vai de sănătatea noastră dar şi de cardul ei, iar Fuego s-a apucat de pictat.

Reprezentanţii Antenei 3 au anunţat că începând de la 1 noiembrie va fi introdusă o taxă lunară pentru vizionarea online. „Facem acest lucru cu inima strânsă”, se spune în comunicat. Relaxaţi-vă inima, fraţilor! Poporul român e generos. Ce e un euro pentru el? Am şi eu un vecin care s-a plimbat în cerc prin curtea Cotroceniului umăr la umăr cu Badea şi Gâdea şi acum mă întreaba pe mine ce înseamnă aia „vizionare olaie” şi dacă se fac scutiri pentru cei care strigă „Jos dictatorul!” când are Băsescu înfăţişare la Curtea Supremă? Şi când i-am zis că nu deţin asemenea informaţii, m-a privit ca pe ultimul patapievici şi a răcnit: „Jos comunismu’!”

Deşi Corneliu Vadim Tudor şi Oana Zăvoranu aveau un raport conflictual ireconciliabil, aceasta din urmă şi-a făcut timp să aprindă o lumânare la căpătâiul defunctului politician. Mai mult, Oana i-a pus lui Vadim pe piept 100 de euro. Da, auzi, că cică aşa cere tradiţia. Bă, nemiloasă tradiţie! Nu poate ajunge naţionalistul patriot pe lumea ailaltă fără valută pe piept. Oricum Oana i-a complicat tribunului existenţa veşnică. S-ar putea ca Sfântul Petru să accepte numai monedă naţională, şi dacă Vadim nu găseşte urgent o casă de schimb, va fi nevoit să tot amestece în mămăligă. Din interiorul ceaunului.

Cheloo a avut o reacţie ciudată după ce a snopit în bătaie un vecin, declarând ulterior: „Da, şi ce dacă? I-am dat lovitura de pedeapsă. Cred că era extraterestru, semăna cu un extraterestru şi se uita la mine ciudat. Sigur nu mai are nimic acum, că nu era de-al nostru, se reface imediat”. Extraterestru era sigur. Că nu mai extratereştrii nu ştiu că nu ai voie să îi ceri autograf lui Cheloo, fiindcă îl pui într-o situaţie fără ieşire diplomatică, căci el şi doamna învăţătoare şi-au retras reciproc ambasadorii încă de la bastonaşe. Aşa că, băi, ET, lasă-te de figuri d-astea! Go Home!

Marcel Iureş şi membrii formaţiei Holograf sunt într-o dispută pe tema unor pretinse drepturi de autor pe care actorul le reclamă trupei pentru un pasaj poetic recitat de Iureş pentru melodia „Fără ea”. Hai, măi domnu’ Iureş, după ce că oftezi şi suspini pe piesa aia de ne bagi în depresie, mai vrei şi bani? Uite Caramitru când era iubitu’ lu’ Loredana Groza în piesa aia de ea îi dădea „Bună seara”, ăsta cum de n-a mai cerut nimic? Mai faci şi pe Hamlet cu noi… Materialistule!

Şeful statului Klaus Iohannis şi-a fixat ceasul româneşte şi s-a lăsat aşteptat câteva minute la Parlament. Ce-aveţi, domne? În loc să vă bucuraţi că dă semne că e român? Dacă îl mai vedem şi în maieu pe peluza de la Snagov prăjind ceafă şi bând şpriţ, sunt gata să uit că (încă) vorbeşte cu accent şi că a fost la Festivalul Enescu.

Un jihadist britanic, care a fugit în Siria să lupte pentru ISIS s-a plâns pe blogul său de lipsa de educaţie manifestată de noii săi fraţi: „Nu au maniere, fură mâncare din frigider şi ţin bucătăria murdară”, a spus acesta. Ei, poftim, asta ne mai lipsea, terorişti pedanţi. Mr. Propper, ia mătură tu deşertu’, dacă eşti aşa deştept, că uite ce praf e pe-acolo! Şi bagă ceva Calgon pe ţeava tunului, vezi dacă s-a desfundat! Hm, prea târziu…

Mari probleme pentru Angelina Jolie şi Brad Pitt. Shiloh, fetiţa lor, are sentimentul că e băiat. Au apelat la un psiholog. Nu mai daţi, frumoşilor, bani pe psiholog! În loc să ziceţi merci că nu se crede Batman sau Maica Tereza. E băiat? O să îi treacă. Ce, Vanghelie nu se credea băiat de băiat? Şi-a trecut. Păi, vedeţi?

Fuego are o nouă pasiune – pictura. În curând, solistul va lansa un site unde îi vor putea fi admirate picturile. Sincer, mi-e frică să mă uit. Dacă o văd pe Irina Loghin cu beteala de pom în mână, împodobind bradul? Pentru unii, Moş Crăciun vine în fiecare zi. Degaeaba.

Andreea Marin şi soţul ei şi-ar dori mult să aibă un copil împreună. Până ca acest vis să devină realitate, fosta Zână a Surprizelor şi-a anunţat prietenii de pe Facebook că, în curând, li se va mări familia de cinteze care şi-au făcut cuib în curtea casei. Vaaai, ce frumooos!!! Cuib de păsărici în curtea unui cuib de nebunii. Tuncay, puiule, nu le mai da rahat, că se umple aleea de simboluri ale Fortunei. Raw vegan, fireşte.

O pensionară, profesoară de geografie din Roman şi-a omorât soţul, după care l-a tranşat. Iată mărturia unei vecine a celor doi: „Din câte ştiu eu, ea a mai încercat să îl omoare o dată, a vrut să-l spânzure. Lui îi cam plăcea băutura şi ea nu suporta treaba asta, plus că îi fugeau ochii şi după alte femei. Şi totuşi, cum să faci aşa ceva? Îi tragi o palmă, îl loveşti, dar să-l tai în halul ăsta?” Are dreptate vecina. Se uita după altele… Aşa, şi? Îl opăreşti, îi scoţi ochii, nu-i mai faci sarmale, nu-i mai speli izmenele, dar chiar să-l tai bucăţi … La ce bun gelozia? Şi aşa, la vârsta asta, mai mult te uiţi decât vezi.

Victor Ponta a fost trimis în judecată în dosarul Turceni-Rovinari dar nu ia în calcul varianta demisiei. Asta e, Europa se luptă cu valul de migranţi şi pe al nostru îl trec toate apele. Bine, nu arată, că dictatoru Băsescu atât aşteaptă. Domne, dar ce mă bucur că stă pe ambele picioare, calcă bine şi apăsat. Că dacă îl vedeam la DNA în scaunul cu rotile, ziceam că-i Vântu, zău aşa. Fruntea sus, golănaşule!

Vrăjitoarea Brăţara susţine că, după moarte, Corneliu Vadim Tudor s-a transformat în strigoi. „Eu de când m-am dus la biserică să îl văd, am simţit că e ceva în neregulă, pentru că era roşu la faţă, nici nu ziceai că-i mort. Dacă e îmbujorat înseamnă că poate să se transforme în strigoi”, a declarat ea. Haoleo, Brăţărico, sper să n-ai dreptate. Păi, nici după deces să nu mai scăpăm de ăştia? Şi ca strigoi o fi şi mai rău, o lătra şi mai tare că nici medicamente nu mai poate lua. Lasă, mai bine să stea acolo că şi pe-acolo este de lucru. Şi cum nea Vadim avea un temperament furibund, sigur îl repartizează la bucătărie. Acolo pucioasa din cazane e mereu în clocot. Decât în stresul de aici, mai bine acolo, la băi de aburi.

Doi bărbaţi din capitală au încercat să fure un bancomat aflat pe zidul exterior al unui supermarket din cartierul Militari, însă nu au reuşit, deoarece bancomatul era prins în structura magazinului. Băi, fraierilor, trebuia să îl luaţi cu tot cu magazin. Vă cinsteaţi şi voi cu o bere, direct de la raft.

La finalul săptămânii trecute, sistemul de validare al cardului de sănătate s-a blocat iar pacienţilor nu li s-au mai putut elibera reţete medicale. Uite, de-aia ţin medicii la sistemul „spăgă în plic”. Ăla nu se poate bloca niciodată. Ai, dat, ai luat. Fără PIN şi alte fiţe. Eco, nu altceva.

Până data viitoare vă doresc recoltă bogată, soare pe cer şi bere în frigider. Şi vă propun o temă de meditaţie: Ce-o mai face domnu’ Dan?

 

sursa: port.ro

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.