Mitropolitul Moldovei, ÎPS Teofan, despre criza refugiaților| Pericolul nu este venirea străinilor: ei vin și pleacă. Pericolul suntem noi! Popor român, să te temi atunci când mamele nu vor mai face copii
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, a vorbit despre criza refugiaților care a cuprins Europa în aceste zile și despre reacțiile pe care le au românii față de eveniment.
În cuvântul său rostit la Mănăstirea Vorona, ieri, cu ocazia praznicului Nașterii Maicii Domnului, înaltul ierarh al Bisericii Ortodoxe Române a spus că românii nu au să se teamă de străini, ci de noi înșine. Acesta a criticat faptul că românii nu mai dau naștere de copii.
„Privim în aceste zile la tot ceea ce se întâmplă în lume și în Europa. În general ne întristăm și zicem că nu este bine să vină atâția străini la noi, să vină atâția străini în Europa, pentru că nu sunt creștini. Un mare bărbat al neamului nostru, după numele lui, mare pedagog și ministru, Simeon Mehedinți, a spus câteva lucruri parcă profeții pentru ziua de astăzi: ‘Nu, popor român, să nu te temi dacă vor veni străini peste tine! Să te temi atunci când mamele nu vor mai face copii!’ Pericolul nu este venirea străinilor. Pericolul suntem noi.
Spunea aceasta într-o perioadă în care, în țară erau 8,5 milioane de români și se nășteau 300.000 de copii pe an. Acum am fi 16-20 milioane, nu știu, și se nasc pe jumătate, 180.000. Și știa acest mare cunoscător al scripturii că aceasta (nașterea de copii -n.r.) este șansa supraviețuirii unui neam. Nu pentru faptul că vin alții asupra noastră: ei vin și pleacă. Nu pot fi atât de mulți încât să fie cu milioanele în țara noastră. Pericolul nu este venirea străinilor, ci pericolul suntem noi. Se vor pustii satele și orașele, spunea dânsul, atunci când nu vor mai fi strigăte de copii, mame cu prunci în brațe, tați cu prunci de mână, pe ulițele și străzile noastre. Și spunem asta în această sfântă zi,închinată Nașterii Maicii Domnului, când părinții săi, Sf. Ioachim și Ana au considerat că nu există pentru ei, o fericire mai mare decât să nască copii.
De ce ne bucurăm azi că Ardealul că face parte din țară? Nu doar pentru jertfele din primul război mondial, nu pentru că am avut o regină curajoasă, Regina Maria și o familie mare, a Brătienilor. Ci pentru că în secolele XVI-XVII-XVIII-XIX, româncele au născut copii. Și când a venit momentul potrivit, au început să se numere locuitorii Transilvaniei și și-au dat seama stăpânii lumii că sunt mult mai mulți români decât unguri acolo. Și s-a împlinit cuvântul Domnului: Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți Pământul”, a spus ÎPS Teofan la finalul Sfintei Liturghii.
O familie de crestin ortodocsi (copti) din Siria as ajuta si eu. dar musulmani ne e frica.
nu vei mai primi bani prostovane!
zici ca zice o poezie ca in cls a doua.
ooo, cat de dragut, si bag de seama ca prin Basarabia si Bucovina n-or nascut femeile indeajuns si de aia mai marii lumi, sac! au ajuns la concluzia ca nu sunt romanesti! vai de mama noastra, ce ”conducatori” avem.
Popa nebun !
Pai atunci sa-i ia ei in manastiri, poate-i si aduc la buna credinta!
La intrebarea „de ce nu mai fac mamele copii?” trebuie sa dati raspuns…iar raspunsul ma tem ca este LACOMIA celor fara de D-zeu care ne conduc iar printre LACOMI se gasesc si fete bisericesti din pacate…
Oferta serioasa si care merita! Nu esti de parere ca trebuie sa incepi la timp, daca vrei sa castigi? Acum, dupa ce au vazut filmul care demonstreaza ca totul este foarte serios, oamenii au inceput sa lucreze si sa castige cu noi. Te asteptam si pe tine! Incepi rapid si simti satisfactia ca ai gasit ceva ultra-serios! Filmul video te va convinge! Cere-mi urgent mai multe detalii la adresa mea de email: [email protected]
Intr-o anumita masura omul are dreptate, dar pierde din vedere un detaliu: valul asta e o invazie definitiva, nu o ocupatie temporara! Rusii erau si se considerau superiori militar, ne-au ocupat 14 ani si s-au dus inapoi la ei, nu si-au adust toate neamurile sa se inmulteasca aici ca iepurii… Si tot au lasat dezastru in urma… Ce ne facem cu o populatie complet opusa civilizational, religios si comportamental ce vine sa elimine tot ceea ce nu e islam, considerat de ei superior celorlate popoare, din toate punctele de vedere? Si mai sunt unii tonti care ne fac tot pe noi „rasisti” si „sovini”… Corul de tiitoare de islamisti au cazut si ele in patetism si ne canta valorile crestinismului tolerant (culmea!)…
Popa asta nu stie ca astia nu-s „straini’, ci ucigasi care ard crestinii de vii ! Mai bine ar vorbi numai de cele sfinte si ar lasa sfaturile extra-religioase in pace !
Inaltpeasfintite!! Mi-e mila de ei, dar mi-e mai mila de-ai mei. Si inaltpreasfintia voastra daca aveti un ban in buzunar si aveti de ales intre trei cersetori si-un nepot sarac, cui i-ati da banutul?? Ati lasa nepotul flamand in strada??? Eu nu. Pentru ca el este al meu. Si daca pot sa ajut, ii ajut si pe ceilalti. Ma doare inima de-ai mei. Musulmanii nu sunt recunoscatori. Ce le dai, li se cuvine (Alah ahbar). Eu si astazi stau in cartier de-al lor si le platesc chirie. Plec cu capul plecat si ma intorc la fel. Vreau sa ma intorc acasa si sa merg cu capul sus. 2 din 3 vand droguri. Iar cei ce nu vand fac evaziune fiscala. Nu le place munca, sunt tupeisti si mai uniti decat orice popor. Femeile au un rol foarte important in mecanismul asta. Au fetzele acoperite si nu pot fi controlate decat de- o femeie de aceiasi religie. Repet!! Nu am nimic cu nimeni dar stiu ca domnitorul moldovei nu v-ar fi dat dreptate. Sarutmana
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
O familie de crestin ortodocsi (copti) din Siria as ajuta si eu. dar musulmani ne e frica.
nu vei mai primi bani prostovane!
zici ca zice o poezie ca in cls a doua.
ooo, cat de dragut, si bag de seama ca prin Basarabia si Bucovina n-or nascut femeile indeajuns si de aia mai marii lumi, sac! au ajuns la concluzia ca nu sunt romanesti! vai de mama noastra, ce ”conducatori” avem.
Popa nebun !
Pai atunci sa-i ia ei in manastiri, poate-i si aduc la buna credinta!
La intrebarea „de ce nu mai fac mamele copii?” trebuie sa dati raspuns…iar raspunsul ma tem ca este LACOMIA celor fara de D-zeu care ne conduc iar printre LACOMI se gasesc si fete bisericesti din pacate…
Oferta serioasa si care merita! Nu esti de parere ca
trebuie sa incepi la timp, daca vrei sa castigi? Acum, dupa ce au vazut filmul
care demonstreaza ca totul este foarte serios, oamenii au inceput sa lucreze si
sa castige cu noi. Te asteptam si pe tine! Incepi rapid si simti satisfactia ca
ai gasit ceva ultra-serios! Filmul video te va convinge! Cere-mi urgent mai multe
detalii la adresa mea de email: [email protected]
Intr-o anumita masura omul are dreptate, dar pierde din vedere un detaliu: valul asta e o invazie definitiva, nu o ocupatie temporara! Rusii erau si se considerau superiori militar, ne-au ocupat 14 ani si s-au dus inapoi la ei, nu si-au adust toate neamurile sa se inmulteasca aici ca iepurii… Si tot au lasat dezastru in urma… Ce ne facem cu o populatie complet opusa civilizational, religios si comportamental ce vine sa elimine tot ceea ce nu e islam, considerat de ei superior celorlate popoare, din toate punctele de vedere? Si mai sunt unii tonti care ne fac tot pe noi „rasisti” si „sovini”… Corul de tiitoare de islamisti au cazut si ele in patetism si ne canta valorile crestinismului tolerant (culmea!)…
Popa asta nu stie ca astia nu-s „straini’, ci ucigasi care ard crestinii de vii ! Mai bine ar vorbi numai de cele sfinte si ar lasa sfaturile extra-religioase in pace !
Inaltpeasfintite!! Mi-e mila de ei, dar mi-e mai mila de-ai mei. Si inaltpreasfintia voastra daca aveti un ban in buzunar si aveti de ales intre trei cersetori si-un nepot sarac, cui i-ati da banutul?? Ati lasa nepotul flamand in strada??? Eu nu. Pentru ca el este al meu. Si daca pot sa ajut, ii ajut si pe ceilalti. Ma doare inima de-ai mei. Musulmanii nu sunt recunoscatori. Ce le dai, li se cuvine (Alah ahbar). Eu si astazi stau in cartier de-al lor si le platesc chirie. Plec cu capul plecat si ma intorc la fel. Vreau sa ma intorc acasa si sa merg cu capul sus. 2 din 3 vand droguri. Iar cei ce nu vand fac evaziune fiscala. Nu le place munca, sunt tupeisti si mai uniti decat orice popor. Femeile au un rol foarte important in mecanismul asta. Au fetzele acoperite si nu pot fi controlate decat de- o femeie de aceiasi religie. Repet!! Nu am nimic cu nimeni dar stiu ca domnitorul moldovei nu v-ar fi dat dreptate. Sarutmana
Comentariile sunt închise.