250.000 de colive: toate, pentru Putin

„Avem acum, poate, doar vreo suta de tancuri si vreo treizeci de transportoare blindate. Si nici macar un avion modern; si nici macar un elicopter de atac. Niciodata n-a fost Romania atat de insuficient inarmata, atat de incapabila sa se apere”, afirma, acum doar cateva zile, un general perfect intreg la minte si care a ocupat, ani multi, functii inalte de comanda si de stat major.

Poate ca e nitica exagerare in cifrele despre care vorbeste generalul in cauza. Dar, cel mai probabil, nu multa. In conditii de liniste deplina in regiune, n-ar fi – poate – prea mare bai ca fortele noastre armate n-au tot ce le trebuie pentru a putea fi intr-adevar eficiente. Dar, acum, o Rusie neo-imperiala (ca sa folosesc atat de precisa formulare propusa de Janusz Bugajski) tot mai agresiva si tot mai lipsita de inhibitii isi tot face de cap, la doar doi pasi de noi.

Unii presupun ca regimul Putin ar fi pe de-a-ntregul rational. Poate ca e, poate ca nu. N-avem de unde sti; si nici n-as dori sa aflam, cu destula precizie, decat atunci cand ar fi cu mult prea tarziu.

Logica simpla a descurajarii

Romania poate, daca suntem naivi, cu totii, sa se culce pe-o ureche si sa spuna: Nu conteaza ce face Rusia, fiindca oricum ne apara NATO; si mai ales americanii. Dar, atunci cand afara ploua, nu are prea mult sens sa te bazezi, la nesfarsit, doar pe faptul ca s-or gasi intotdeauna doritori sa-ti puna la dispozitie umbrela lor. Asa cum e cu umbrela, la fel e si cu apararea si securitatea nationala: nu poti spera, la nesfarsit, ca daca ajungi cumva la greu, altii o sa sara imediat sa te apere, cu forte suficiente.

Cu pantalonii-n vine (din punct de vedere al dotarii armatei), Romania nu poate face, pe termen scurt, prin metode conventionale, prea multe.

Bugetul Apararii e foarte mic. Si, chiar daca va creste pana la 2% din PIB, tot mic va ramane. In plus, banii investiti in Armata nu produc rezultate peste noapte. Daca ne trezim pe cap, maine, cu un munte de bani picat din cer si decidem sa investim o parte din el in Aparare, primele rezultate serioase s-ar vedea abia dupa 5 sau, poate, dupa 10 ani.

Atat timp dureaza, puse cap la cap, toate etapele: de selectare a unei noi tehnologii, licitatiile, instructia personalului si apoi ultima – cea de integrare deplina a noului sistem de arme in ansamblul fortelor armate.

Romania are de rezolvat o sarcina aparent imposibila: sa descurajeze, cu bani putini, precum si printr-o metoda care sa ofere garantii inclusiv pe termen scurt (adica imediat) o eventuala agresiune a Rusiei. In acest context, a descuraja inseamna, daca traducem din romana in romana, sa procedam astfel incat sa-l facem pe Putin sa-si zica: „Nu merita nicicum sa intru peste romani, fiindca pierderile si pagubele mele ar fi, in orice situatie, infinit mai mari decat castigul la care ma pot astepta”.

Cum rezolvam imposibila ecuatie

Sa recapitulam: avem o armata insuficient inarmata; avem un buget al Apararii foarte mic; avem probleme majore cu Rusia, care – asa cum stim, de secole bune – „se invecineaza cand doreste si cu cine doreste”; si trebuie sa intreprindem ceva, repede, cu resurse reduse, dar care sa ne ofere noua garantii ferme ca Rusia va fi serios descurajata. Reiau, aproape imposibila ecuatie…

De fapt, nu-i deloc asa. Imagineaza-ti, macar un minut, o reinviere si ranforsare a sistemului garzilor cetatenesti, acela de care vorbeau pasoptistii, iar apoi unii militari si oameni de stat romani din anii 1860 (vezi, de exemplu, colonelul Gheorghe Adrian, ajuns apoi apoi general si ministru).

Altfel spus, cum ar fi ca rusii, daca se decid cumva sa navaleasca in Romania – ceea ce e perfect posibil, chiar daca nu in chip iminent – sa aiba de furca, pe langa cele cateva zeci de mii de militari din unitatile Armatei romane, si cu macar vreo 250.000 de cetateni inarmati, fiecare, cu cate o pusca buna. Fiecare pusca din aceasta, pastrata la domiciliu de un cetatean roman, impreuna cu munitia necesara, ar putea insemna, probabil, o coliva in plus pe o masa din Rusia, daca Moscovadecide cumva sa ne faca „o vizita”.

Iar sa inghita un sfert de milion de colive ar fi prea mult, chiar si pentru un pradator atat de rapace cum e Putin.

Acum o luna, am trimis exact aceasta propunere – desigur, in forma unui scurt memoriu conventional, dar bine argumentat, cu bibliografie si note de subsol, ca si cu trimiteri la ceea ce intreprind acum, in ritm frenetic, balticii si polonezii (asta in timp ce noi nu facem nimic; dar chiar nimic) – unuia din marile noastre partide parlamentare (nu conteaza care, ca oricum toate-s cam la fel de ineficiente; si la cam fel de pline de aroganta). Si nu s-a intamplat nimic. Nici un raspuns, pana acum (predictibil, de altfel). A fost ca si cum as fi vorbit cu peretii.

Asa ca m-am decis sa-ti spun tie ceea ce elitele noastre politice refuza sa priceapa. Multumesc pentru atentie; si mai vorbim, cred, pe tema asta.

Sursa: ziare.com