Tricolorul-Romaniei-Ziua-Imnului-National

Washington Post. Analiză seacă, făcută fără sentimente. Populația lumii urcă, se dublează prin Africa, prin  alte lumi. Sunt însă și anomalii. Unele țări pierd până la 15 la sută din populație până 2050. Sunt și patru fruntașe în clasamentul dezastruos al depopulării. Practic acest țări rămân fără popor. Americanii de la Whashington Post vorbesc de o pierdere masivă de populație, până la 45,2 la sută în aceste nefericite țări. Eu transcriu, traduc, pierdere de POPOR. România e pe locul fruntaș PATRU la capitolul dezastru. După ea e Republica Moldova, adică a doua Românie.

România va ajunge în acest secol la 10 milioane de locuitori. De ce mai rămân ăștia 10 milioane aici, nu știu? Poate pentru că mai au de vizitat niște morminte, la care se adaugă mormintele unor amintiri.  Dar de ce mai rămâneți voi aici domnilor care gospodăriți siguranța națională?

Alo, domnule SRI? Înțeleg că mă auzi mereu! Aude-mă și acum! Auzi-i pe americanii care spun sec că în timp ce populația lumii urcă, noi ne ducem dracului, de tot.

Alo, domnule Iohannis! Ponta e un pericol sezonier. Lasă-l nouă mii de ani să-și frângă gâtul, că încrederea și-a frânt-o de mult timp. Citește previziunea asta rece ca un ghețar. Nu te înfurnică pe spinare? Dacă nu te înfurnică, du-te și tu nouă mii de ani!

Alo, domnule Ponta! Te dai încă premier, mimezi în bășcălie această funcție și știu că n-ai fost niciodată decât un saltimbanc politic. Dar cât stai pe scaunul ăla pe care nu ți-l va lua nimeni fiindcă ăilalți sunt orfani de patriotism și de snagă, ca și tine, auzi că murim? Auzi? Te doare în cur de subiect?  Fă ceva să nu te mai doară. Fă ca românii să nu-și mai părăsească țara, dă-le locuri de muncă, fiindcă orice loc de muncă e prolific, face copii. România rămâne borțoasă numai dacă are autostrăzi pe care să alerge mărfurile ei, dacă are locuri de muncă bine remunerate, dacă are unde munci la ea acasă și n-are.

Alo, domnule Parlament bicameral! Azi am citit cea mai dură știre pe care am citit-o de când gazetăresc și gazetăresc  de patruzeci de ani. România dispare. Nu de pe hartă, ci ca popor. Fără popor, dispare și ca țară. Fă ceva să nu mai fugă poporul ăsta din cea mai frumoasă țară a lumii. Să nu mai fugă românii de munții lor și din pădurile lor și din aerul lor și din amintirile lor și din dragostea lor de țărâna patriei.

Fug unii din deșert și din pustietate. Românii fug din grădina lui Dumnezeu. Dacă nu sunteți în stare să găsiți soluții, nu miraculoase, ci logice și patriotice, duceți-vă voi unde a înțărcat mutu iapa! Fugiți iute, până nu vă  ajung eu cu mânia toată pe care am adunat-o în sânge și în carne și în oase și o să vă ajung. Duceți-vă dacă nu sunteți în stare să răspundeți celui mai grav atentat la siguranța națională, atentatul de a dispărea ca popor.

 

Sursa: expunere.com

5 COMENTARII

  1. Tovarasul infractor Klaus Mickey Mouse ne va da tara inapoi asa pierduta!

  2. Nu, domnilor, nu fuge poporul ci este alungat! si stiti de ce ? Pentru ca altui popor ii trebuie o tara. Va las sa alegeti carui anume popor…

  3. Ce mai este de facut,caci a disparut deja poporul roman,pacat!Era o tara frumoasa si infloritoare,dar lacomia si banul ptr cei care conduc tara a adus-o si o aduce la sapa de lemn,

  4. ,,Fug unii din deșert și din pustietate. Românii fug din grădina lui Dumnezeu. -…e normal sa fugi cand ,,in gradina lui Dumnezeu,, care era a Maicii Domnului …dar in sfarsit…nu ai ce manca chiar daca muncesti…salariile sunt mizere preturile sunt ca in afara….tinerii pleaca pe capete….lipsa locurilor de munca si a unui viitor face ca migratia sa creasca…intradevar singurii care au ramas in tara si sunt majoritari sunt pensionarii…cine le va plati pensiile acestora peste cativa ani??????

Comentariile sunt închise.