DIICOT pare sa nu scape sub nicio forma de blestemul scandalurilor cu iz penal care ajung sa-i atinga, unul dupa altul, pe toti cei ajunsi in fruntea acestei structuri de elita. Si, in loc sa se detensioneze, situatia existenta mai ales la nivelul conducerii anumitor structuri teritoriale se inrautateste pe zi ce trece.
Astfel ca, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, cat de curand este foarte posibil ca procurorii anticoruptie sa dea din nou iama printre colegii lor de la DIICOT din mai multe judete.
Din pacate insa pentru prestigiul acestei institutii, care chiar recent a reusit sa dea mai multe lovituri de imagine prin realizarea unor capturi impresionante de droguri, astfel de probleme par sa fie chiar si la nivelul conducerii structurii centrale. Unde, dupa cum au descoperit serviciile secrete, fosta sefa Alina Bica i-ar fi predat lui Daniel Horodniceanu nu doar stafeta conducerii, dar si salariul sub forma cash, chiar inainte de arestarea acesteia.
Iar faptul ca, pe cand conducea DIICOT Iasi, Daniel Horodniceanu si-ar fi luat banii care ii reveneau in mana, nu pe card, are implicatii mult mai grave. Pentru ca Directia Economica si Finante Publice Locale Iasi instituise impotriva lui Horodniceanu un titlu de executare silita pe venituri si ii transmisese somatii.
Cu doar cateva luni inainte de a fi saltata de pe strada si arestata in mai multe dosare de coruptie, Alina Bica a luat o decizie cel putin ciudata. Pentru ca, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia structurilor abilitate si asupra carora se fac acum ample verificari, fosta sefa a DIICOT i-ar fi satisfacut unuia dintre procurorii aflati in subordinea sa la acel moment un capriciu mai putin obisnuit.
Este vorba despre satisfacerea doleantei exprese a lui Daniel Horodniceanu, la acea ora seful DIICOT – Structura Teritoriala Iasi, de a nu-si mai primi salariul pe card, ca toti ceilalti colegi procurori din tara. Mai mult chiar, se pare ca Horodniceanu ar fi facut un raport scris in acest sens, pentru a-si incasa leafa cash, ancheta urmand sa descopere mai mult ca sigur acest document original, daca el exista in forma scrisa.
Cert este ca alti procurori decat cei ai sefului DIICOT vor sa afle acum daca Horodniceanu a primit intr-adevar banii in mana, de la caserie, si in acest sens se verifica modul de remunerare a sa pentru perioada iunie-august 2014. Culmea este insa ca deja exista pregatita si o explicatie argumentata asupra motivului ascuns pentru care actualul sef al DIICOT-ului a recurs la o asemenea stratagema fara precedent.
Acest dosar buclucas care reprezinta “marele secret” al lui Daniel Horodniceanu ar putea fi cheia prin care sa se decripteze gestul cel putin straniu al acestuia. Pentru ca, dupa cum o arata documentele oficiale, de aproape opt ani de zile, Directia Economica si Finante Publice Locale din cadrul Primariei Iasi se chinuie sa recupereze de la Horodniceanu Daniel Constantin si Horodniceanu Corina Elena sumele datorate de acestia drept “impozit teren”.
Urmare a esecului de a recupera banii datorati bugetului local, cei de la Primaria Iasi au intocmit dosarul de executare nr. 1315428I/04.06.2010. A urmat apoi, in cadrul acestui razboi al familiei Horodniceanu cu cei raspunzatori de incasarea taxelor si impozitelor de la Primaria Iasi, eliberarea de catre acestia din urma a titlului executoriu nr. 1660012/03.10.2012 si a unui alt titlu executoriu, nr. 3570/03.10.2012.
Apoi, anul trecut, se emite somatia nr.3571/26.05.2014, ceea ce face ca, din acel moment, Daniel Horodniceanu sa fie “incoltit” pur si simplu de Directia de Taxe si Impozite. Iar procurorul-sef, dupa doar cateva zile de la primirea somatiei de executare silita, se agita de mama focului, si pana la urma reuseste, cu ajutorul Alinei Bica, sa nu-si mai primeasca salariul pe card. Ceea ce, automat, ar fi putut duce la “deturnarea” banilor din leafa catre conturile Primariei Muncipiului Iasi!
Deci, a naibii coincidenta, pe 26.05.2014 se emite somatia de executare silita, iar apoi, imediat, Daniel Horodniceanu vine val-vartej la Bucuresti pentru a solicita sa nu-si mai primeasca salariul pe card, prin virament bancar! Si cum sa nu te gandesti ca astfel nu a vrut decat sa-si adaposteasca venitul de executarea silita!
Familia Horodniceanu continua sa se judece cu Primaria Iasi, ultimul termen in dosarul nr. 28502/245/2014 avandu-l la Judecatoria Iasi pe data de 15.05.2015. Atunci cand Daniel Horodniceanu a si repurtat de altfel un mic succes, intrucat a tras atata de timp, incat instanta s-a vazut nevoita sa constate ca intre timp s-a prescris una dintre fapte, astfel ca a dispus anularea unei somatii din 2012. Numai ca, la acelasi termen, Judecatoria Iasi a dispus si mentinerea somatiei nr. 3571/26.05.2014 si a titlului executoriu nr. 3570/03.10.2012, ceea ce face si mai complicata situatia lui Horodniceanu. Cel care a pornit acest razboi al orgoliilor, care l-ar putea costa chiar actuala functie, pentru o miza de-a dreptul tragi-comica.
Deoarece un titlu executoriu a fost emis pentru suma de 138,16 lei, iar celalalt pentru 571,01 lei. Deci, impreuna, pentru nici doua sute de dolari!
Sursa: enational.ro
da anaf cand ia milioane lui tonta din elvetia 50milioane de euro are iuda a vandud gayele a vandut si padurea cianura a dat prin toata tara ca asaa vrut jidanii si musulmanii lasca faca isus hristos tara mai frumos fata hotii astea toata lumea pe strada sa vina aia de peste hotare acasa ca ei au votat pe iohanis
Comentariile sunt închise.