2015_02_25_curs.still003_rszÎn contextul în care deficitul bugetar se îndreaptă spre 4-5% din PIB, politicienii vor să crească salariile cu 70-80%, o decizie „delirantă” care atestă faptul că nu au învăţat nimic din perioada de dinainte de criză, a declarat joi seară, la Realitatea Tv, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.

Şeful Consiliului Fiscal a evidenţiat că impactul negativ bugetar persistă pentru anul 2016, urmând să se reflecte în 2017, în ciuda amendamentelor operate la noul proiect de Cod Fiscal, asupra cărora partidele au ajuns la un consens în cursul zilei de joi.

„Astăzi ce s-a întâmplat: s-a renunţat la reducerea TVA de la 24% la 19% şi s-a amânat un punct procentual. Asta în esenţă reduce şi face o economie pentru 2016 de 1,7 miliarde RON. Cu amendamentele, de astăzi, rămâne un impact negativ bugetar pentru 2016, urmând ca acesta să se reflecte în 2017. Discutăm, încă, de o magnitudine foarte mare. Mai avem şi partea de cheltuieli bugetare. Din ce ştim, la salarii se vor adăuga din noua schemă de salarizare, în sistemul bugetar, şi vorbim de o cheltuială brută totală de 15,5 miliarde de lei. Numai din reducerea taxelor în Codul Fiscal avem un impact negativ, adică 27,3 miliarde de lei.

Probabil că deficitul se îndreaptă spre 4-5% din PIB, reţeta perfectă pentru dezastru. Datoria publică, în momentul de faţă, nu mai e mică. E 40% din PIB. Ce se va întâmpla dacă facem deficitele foarte mari? Datoria va continua să crească, iar la următoarea recesiune sare lejer de 60%. Dacă dobânzile ar creşte cu un punct procentual, în 2016, fiecare punct înseamnă 700 de milioane de lei în plus pentru buget, care mănâncă din acest spaţiu bugetar”, a declarat Ionuţ Dumitru.

Între timp, nici investiţiile nu merg deloc bine. Şeful Consiliului Fiscal a evidenţiat faptul că, în 2014, s-a înregistrat „minimul ultimilor nouă ani” în acest domeniu esenţial pentru dezvoltarea ţării.

„În 2008, au fost 6,7% din PIB, iar în 2014 – 4,3% din PIB – minimul ultimilor nouă ani. Noi putem crede că România îşi mai permite să scadă investiţiile publice, cu o infrastructură atât de slabă? România nu face infrastructură şi se autocondamnă la o creştere foarte mică pentru un orizont de timp (…)

Trebuie făcut un sistem de redevenţe corect şi atunci taxa pe stâlp nu ar mai avea niciun sens, fiind plătită de mulţi jucători care sunt afectaţi la nivel de investiţii. Nu am fost în stare să cheltuim banii pentru investiţii. Asta e problema bugetului, a economiei, care are o infrastructură atât de slabă. Prioritatea 0 pentru buget ar trebui să fie cum resuscităm investiţiile publice.”, a declarat Ionuţ Dumitru.

În opinia preşedintelui Consiliului Fiscal, este absolut delirant faptul că, într-un context ca al nostru, decidenţii politici vorbesc de o creştere de 70 – 80% a salariilor – o măsură complet nesustenabilă .

S-a mai discutat ceva de fonduri europene? Nu numai Codul Fiscal e important. Mi se pare mult mai periculoasă discuţia legată de salariile din sectorul bugetar. Lucrul ăsta nu se poate decât dacă performanţa economică permite. Dacă creşti salariile mai mult decât ai baza dată de economie, nu faci decât să îţi furi căciula.

Mi se pare delirant din partea decidenţilor politici să spui că poţi să creşti salariile între 70 şi 80% în domeniul pe care îl gestionezi, pentru că creezi aşteptări pe care nu le mai poţi gestiona. Investitorii când au auzit de majorări de 70% nu le-a venit să creadă. E delirant. Politicienii nu au învăţat nimic din perioada de dinainte de criză. Cine din politic îşi va asuma o ajustare, dacă nu vom mai putea plăti salariile şi vor trebui reduse? Vrem să ajungem ca în Grecia? Am depăşit deja punctul critic, nu ştiu cum vom mai putea gestiona”, a continuat Ionuţ Dumitru.

În aceste condiţii, preşedintele Consiliului Fiscal a opinat că nu exclude introducerea de noi taxe. „Calea sigură către aşa ceva este să creşti cheltuielile permanente, să reduci taxele şi să creşti deficitele într-o perioadă de creştere”.

sursa: epochtimes-romania.ro

1 COMENTARIU

  1. pai, domnilor, nu s-au inteles HOTII intre ei? cum care hoti? psd, pnl, pc, a.l.d.e. tariceanu(adica vechiul usl), impreuna cu u.n.p.r, u.d.m.r. si tradatorii din pd(primii impreuna cu utimii alcatuind noul usl). plus prezidentul si el tot usl. si atunci, ce naiba va mirati ca nu avem opozitie? romanii nu se vor trezi nici cand va ajunge ca o paine sa coste 100 de lei, ca in ‘46,47,48. sau cand un euro va ajunge sa fie egal cu 50 de lei.

Comentariile sunt închise.