O statuie uriașă, construită clandestin, pe timpul comunismului, a fost scoasă la mezat de fostul primar și a ajuns în curtea unui om de afaceri. În localitatea din care a plecat, în urmă cu peste 650 de ani, strămoșul lui Ștefan cel Mare este ascuns calul voievodului și un dinozaur în mărime naturală, cumpărat de un alt afacerist local
Un scurt popas în Maramureșul istoric ne-a prilejuit o descoperire uluitoare. În locul din care a plecat, în urmă cu peste șase secole, Bogdan Vodă, întemeietorul Moldovei, primul său bust, realizat cu sacrificii deosebite de oamenii locului, în vremea comunismului, a fost vândut unui om de afaceri.
Dincolo de semnificația istorică a ceea ce reprezintă domnitorul, strămoș al lui Alexandru cel Bun și al lui Ștefan cel Mare, povestea statuii uriașe care îl înfățișa pe Vodă călare are o istorie aparte și era, până acum, ascunsă de ochii presei și ai lumii.
Ascuns de ochii călătorilor
Călătorul care străbate Valea Izei, pe drumul care leagă Sighetul Marmației de Borșa, și trece pe lângă cuvioasele plaiuri ce împrejmuiesc Mănăstirea Bârsana, îi este aproape imposibil să nu observe un ansamblu arhitectural care îl înfățișează pe Bogdan Vodă, situat în comuna cu același nume, chiar în fața Primăriei. În apropiere se află o biserică din lemn, monument istoric vechi de aproape 300 de ani. Peste drum de sfântul lăcaș, aproape neobservat, pe partea stângă coboară un drumeag, până la marginea Izei. Privirile ne-au căzut pe o construcție din piatră ce, din spate, părea dinozaur, iar din față, cal. De aproape, am putut vedea că, de fapt, sunt două statui imense: un cal și un dinozaur. Dinozaurul era adăpostit sub un acoperiș din lemn, iar de o parte și de cealaltă a calului uriaș se aflau picioarele a ceea ce a fost, odată, un călăreț.
Citiți articolul integral pe evz.ro