Dumitru Anton este românul care în luna iunie 2015 a câştigat un milion de euro la Loteria franceză. Cu un bilet de 5 euro, cumpărat dintr-o suburbie a Parisului, avea să se trezească cu o sumă la care mulţi dintre români nici măcar nu visează.
Românul care a câştigat un milion de euro la Paris este originar din judeţul Gorj, dar este stabilit în judeţul Mehedinţi, unde deţine mai multe proprietăţi. A cumpărat recent foarte mult teren în satul mehedinţeni Zegujani şi aici îşi doreşte să-şi amenajeze o fermă ca în celebrul serial „Dallas”. Banii nu i-au luat minţile poate şi pentru că întodeauana a avut parte de ei. Plecat de mai mulţi ani în străinătate, a reuşit să se descurce printre străini şi să facă bani şi din piatră seacă. O vreme a lucrat în construcţii, iar apoi aducea lucruri second-hand adunate din faţa caselor francezilor şi le vindea în târgul auto din Târgu Jiu.
„Am lucrat în multe domenii, am luat şi ţepe. Prima dată, în 1992 când am plecat în Spania, nu am găsit de lucru şi în prima seară, m-am culcat pe jos şi m-am acoperit cu cartoane. Am căutat patru zile în Spania să găsesc de muncă, apoi m-am întors în Franţa şi acolo a dat bunul Dumnezeu să găsesc în construcţii. A fost foarte greu”, îşi aminteşte proaspătul milionar.
De când se ştie a jucat la loto şi de-a lungul vieţii a câştigat diverse sume de bani, însă nu atât de mari. Ziua de 19 iunie a.c. nu o va uita niciodată fiindcă atunci a tras biletul care avea să-i schimbe viaţa la 180 de grade.
Citiți articolul integral pe adevarul.ro
Sa fie intr-un ceas bun! Succes in continuare! La atita banet si la o ferma pe masura sunt sigur ca vei angaja si vreo cinci romanasi care nu vor mai pleca de necaz din tara.
Din pacate am interactionat cu omu asta cu multi ani in urma il cunosc destul de bine, este un fost politist si nu este chiar use de biserica ba din contra este chiar un nesimtit si unu din aia care ia bani imprumut si uita sa-i mai dea inapoi si este un zgircit fara margini pe linga alte aspecte negative pe care le detine .
Comentariile sunt închise.