asigurari medicale copiiTot mai mulți părinți optează pentu încheirea unor asigurări medicale pentru micuți, asigurări care le pot fi de un real folos în cazul unei spitalizări, a unei intervenții chirurgicale, fracturi sau arsuri, dar și în cazul diagnosticării cu o boală gravă sau în eventualitatea unui accident.

Conceptul nu este unul nou, însă abia acum a început să capete contur la noi în țară.

„Studii din piață ne-au arătat că pentru părinții din România sunt prioritare sănătatea și educația celor mici. Acestea sunt principalele atribuții ale fiecăruia dintre noi, părinții. De la această constatare, până la alegerea viziunii companiei a fost doar un pas. Ne-am propus să sprijinim cât mai mulți părinți să înțeleagă că, prin alegerile înțelepte, pe care le fac acum, protejează viitorul copiilor lor. Suntem în direcția cea bună. Deja volumul de prime brute subscrise aferent polițelor de asigurări pentru copii încheiate la sfârșitul lui 2014 a crescut cu 70% față de valoarea din anul anterior. Părinții alocă, în medie, 1.800 lei pe an pentru o poliță cu componentă de protecție și economisire pentru copii și aproximativ 800 lei pentru o asigurare ce oferă beneficii medicale și de protecție, afirmă Emilia Bunea, CEO Metropolitan Life, într-un comunicat de presă.

Produsele de asigurare cu cele mai semnificative creșteri în 2014, față de anul anterior, sunt cele care oferă beneficii de protecție a sănătății copiilor, precum și cele de economisire pentru viitorul acestora, ele reprezentând peste 10% din volumul total de prime brute subscrise de companie în 2014, ceea ce înseamnă că părinții sunt tot mai interesați să închieie asigurări pentru micuții lor.

„Creșterea a fost susținută, în special, de interesul părinților pentru asigurarea Dr. KID, care oferă celor mici beneficii importante pentru sănătatea acestora, protecţie 24 de ore din 24 în cazul unor situații dificile, cum ar fi spitalizare, intervenție chirurgicală, fracturi sau arsuri, dar și în cazul diagnosticării cu o boală gravă sau în eventualitatea unui accident. Acest produs reprezintă peste 35% din portofoliul de asigurări pentru copii după doar un an de la lansare”, se arată în comunicat.

În ceea ce privește beneficiile plătite  în caz de spitalizare și intervenție chirurgicală, vorbim despre sume care pornesc de la 50 lei până la aproximativ 5.000 lei.

„O altă situație dificilă în care compania a preluat plata primelor de asigurare a fost atunci când părintele care a încheiat polița nu a mai fost în viață, iar prin acest beneficiu oferit de companie, contractul continuă să rămână în vigoare, mai precis să acumuleze capital și să ofere beneficii de protecție pentru copil până când acesta ajunge la o vârstă matură, stabilită în contract”, mai precizează compania.