casa-regala.blogspot.com-stema-casa-regala-700x400Contactat, marţi, de PSnews.ro, istoricul Ioan Scurtu a emis o ipoteză surprinzătoare privind înlocuitorul principelui Nicolae.

„Dacă judecăm după normele constituţionale (Constituţia din 1866, textul fiind reluat în Constituţia din 1923 şi în cea din 1938), acolo se prevede ordinea de succesiune la tron în funcţie de ordinea de primogenitură. Deci primul născut băiat, cu excluderea perpetuă a femeilor şi a succesorilor lor. Ca urmare, principele Nicolae nu putea să fie succesor, pentru simplul motiv că, pe linia directă a Familiei Regale, el provine dintr-o femeie. Deci toţi cei născuţi de o femeie din familia regală sunt excluşi (potrivit Constituţiei) de la succesiunea la tron. Ca urmare, comunicatul vine să confirme un text constituţional”, a explicat profesorul Scurtu.

Întrebat ce soluţie ar putea fi găsită, istoricul s-a arătat sceptic.

„În cadrul actualei familii regale, nu mai există un succesor, pentru că, fiind ordinul de primogenitură (deci primul născut băiat), nu mai există cineva. Conform tot constituţiilor din 1866, 1923 şi 1938, ar trebui să facă apel la o familie domnitoare europeană. Dar care e aceea care are disponibili prinţi care să vină în România? Poate Prinţul Charles”, a comentat Ioan Scurtu, râzând.

Profesorul nu a exclus ca hotărârea radicală a Regelui Mihai să fi fost luată în urma unor derapaje ale principelui Nicolae.

„E posibil. Îmi închipui că nu se dădea un comunicat cu asemenea cuvinte fără să fi fost nişte lucruri reale. Eu ştiu că principele Nicolae a fost în România, acum câteva luni, şi a petrecut cu colegii săi de facultate. Or, asta nu era o comportare cu ţinută regală. Petrecerile astea nu-şi au locul într-o familie domnitoare, unde trebuie o anumită decenţă, o anumită ţinută”, a arătat istoricul.

Totuşi, profesorul Ioan Scurtu a subliniat că, momentan, Casa Regală nu se conduce după un act cu valoare legală în România, „pentru că statutul Casei Regale, nefiind contrasemnat de un ministru în funcţiune, nu are o bază legală propriu-zisă. Dar este o tradiţie de după 1947, care s-a păstrat”.

6 COMENTARII

  1. o fumigena dezgustatoare ,pentru a indeparta critica si revolta fata de lucrurile grave ce se-ntampla la ora actuala in tara ….a nu se vedea lupta pe viata si pe moarte a baronilor si mafiotilor pentru a pune mana in totalitate pe tara ,pe ciolan pe resurse ,pe bani ,pe viata romanului !…astea PROBLEME 1….CE PRINCIPE ,NICI NU STIM CAND S-A NASCUT SI ACUM APARE LA TRON …HAI BAI NE LASATI ? ….A EVOLUAT PROSTIMEA !

  2. Ce treaba mai avem cu constitutiile din trecut? Ele nu mai sunt valabile legal. Ce o tot plimba astia cu „familia domnitoare europeana”?!? Pentru monarhie trebuie votata o noua constitutie la referendum – daca poporul decide se pot readuce pe tron si urmasi ai domnitorilor romani – nu scrie nicaieri ca e obligatoriu sa fie straini! Ce, incearca slugile lui Charles sa-i gaseasca o tara, prin matrapazlacuri, dupa ce regina l-a sarit in succesiunea la tron?!? S-au inteles cu Mihai I pe sest? Sa stea cu englezii lui acolo ori sa se duca in India, unde au mai avut colonii pe care le-au secatuit de resurse… 🙂 🙂

    Mai in gluma… Regele Cioaba ar putea fi succesor… Daca a reusit sa-si bata joc de tziganii lui, de romani isi va bate joc mult mai usor… Nu m-ar mira ca serviciile sa-l sustina pe el si mafia tziganeasca…
    Cu Duda nu sunt sanse… La felul lui aerian de a fi, de colonel facut peste noapte (cum s-au facut toti securistii din sistem, scurtcircuitand etape), aduce lumea la exasperare si revolutie…

    • De ce regi? O fi republica un fel de balamuc dar e cea mai buna forma de guvernamant! Si apoi, Cuza, Brancoveanu etc nu au urmasi ? De ce un german care pe vremea lui Cezar traia in…copaci? Sa nu mai vorbim de britanul ai carui stramosi aveau nevestele in comun: fratii cu fratii si tatii cu fiii! Relateaza Caius Iulius Caesar !

      • Problema n-ar fi republica sau monarhia in sine, ci calitatea execrabila a oamenilor din aparatul de conducere si institutii… Actualul sistem de dictatura parlamentara controlata de servicii l-am mostenit de la Ion Ilici Iliescu din decembrie ’89 – din punctul meu de vedere asta nu prea arata a republica in adevaratul sens al cuvantului…

        Da, marii domnitori inca mai au urmasi, chiar daca „istoricii” le-au „ucis” neamul, din condei, inainte de vreme, pentru a-i elimina din constiinta poporului…

        Riscul monarhiei este un rege prost, sau un succesor prost, valabil pe viata. In cazul republicii, un presedinte, oricat de daunator – vezi Iliescu – are un numar limitat de mandate (chiar daca incalca legea si obtine unul in plus – acelasi Iliescu – 3 mandate). Riscul republicii (valabil si in cazul monarhiei) este ceea ce traim azi – un parlament dictatorial, aflat la discretia si santajul serviciilor secrete situat in deplina opozitie fata de doleantele si necesitatile poporului. Pana la urma ne intoarcem de unde am plecat – calitatea execrabila a oamenilor din conducere…

Comentariile sunt închise.