CRISTOIU Un Document care CONFIRMĂ! | Ion Iliescu a chemat minerii la București în cadrul Mineriadei din 13-15 iunie 1990!

Am publicat în Evenimentul zilei (textul integral îl veți găsi la finalul gândului) un Document zdrobitor despre Mineriada din 13-15 iunie 1990, document care confirmă adevărul că minerii n-au venit în chip spontan la București, ci chemați de însuși Ion Iliescu.
E vorba de înregistrarea audio a Discursului pe care Ion Iliescu îl ține în zorii zilei de 14 iunie 1990 din balconul clădirii din Piața Victoriei minerilor aduși de la Gară direct în Piață pentru a afla de la Ion Iliescu unde să meargă în București și cum să facă ordine.
Pentru cititorii acestui blog redau înregistrarea audio și transcrierea sa.

Cuvântarea lui Ion Iliescu în zorii zilei de 14 iunie 1990 adresată minerilor din balconul Palatului Victoria

Dragi minieri,

Mă adresez dv. de astă dată mulțumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care și de astă dată l-ați dat la chemarea noastră!
Mulțumesc de asemenea tuturor celorlalte delegații din județe care au venit, s-au adăugat acestor forțe solidare ale muncitorimii române.
Îi rugăm pe ceilalți să rămînă aci în piață.
Delegația de mineri, în frunte cu dl. Cozma, se va deplasa spre Piața Universității, pe care vrem să o reocupați dumneavoastră.

(urale, ovații prelungite, entuziasm, aclamații)

Așa cum ați văzut, de astă dată, avem de-a face cu elemente de-a dreptul fasciste (urale, aclamații), care ieri s-au dedat la acte de vandalism. După ce, în cursul dimineții de ieri, 13 iunie, forțe organizate de ordine publică au curățit Piața Universității, la propriu, adică, după ce au evacuat o serie de elemente care zăceau pe spațiul verde, au eliberat tot spațiul, s-au apucat de curățirea zonei, pentru că a rămas mizerie în urma acestora, s-au apucat să curețe carosabilul, să spele, să pregătească pentru circulație, în după amiaza zilei de ieri, grupuri organizate de elemente incitate, multe din ele drogate, înarmate cu diverse elemente contondente, cu bare, cu lanțuri, cu pietre, cu cărămizi, cu țigle, au atacat cordoanele de polițiști, înarmați cu sticle incendiare, au dat foc la autobuze, la mașini și, apoi, grupuri, s-au îndreptat spre clădirea poliției pe care au incendiat-o, spre clădirea Ministerului de interne, spre seară, precum știți, au invadat și clădirea televiziunii care a trebuit să-și întrerupă emisiunea.

În cursul serii, grupuri de muncitori, de polițiști și ostași, au reușit să re-elibereze clădirea televiziunii și, apoi și spațiul din jurul acesteia. Peste noapte au fost eliberate clădirile poliției și ale ministerului de interne.
Unii dintre ei s-au reîntors în Piața Universității. Acum, spre dimineață, se pare, se pare că din nou au evacuat-o, au părăsit-o. Sînt acolo cîteva formațiuni de parașutiști și polițiști.

V-am ruga pe dv., minerii, care sînteți grupați, organizați, să vă îndreptați în coloană pe bulevard, pînă la Piața Universității, s-o ocupați definitiv dumneavoastră (urale, ovații, aclamații). După care, în conlucrare cu forțele de ordine, vă rugăm să asigurați paza pieții Universității, pentru ca să efectueze, să se efectueze lucrări de curățire și de redare a circulației acestui nod.
Dumneavoastră să fiți (încercare de urale întrerupte), dumneavoastră să fiți paznicii, în conlucrare cu forțele de ordine, a acestui punct central din Capitală. (urale)

Vă mulțumim foarte mult, vă rugăm să faceți totul pentru a elimina excesele, pentru a elimina actele sîngeroase, și dumneavoastră să asigurați paza necesară împotriva tuturor elementelor extremiste care și-ar mai face apariția în această zonă. (urale prelungite).

Celelalte delegații rămîn aci, pe loc, în Piață. Vom vedea dacă e nevoie să mai ajutăm celelalte puncte din Capitală.
Vă mulțumim foarte mult, tuturor! Drum bun și cu bine! Succes! (urale prelungite)

Am publicat în Evenimentul zilei un amplu comentariu despre acest Discurs subliniind că apelul la mineri, dar și – după cum se vede din text – la muncitorime în general pentru a reprima mișcările de stradă împotriva Regimului FSN dă seama de bolșevismul lui Ion Iliescu în iunie 1990 cînd țările din Est se luptau să se rupă de bolșevism.

N-am scris însă în comentariul din Evz că Ion Iliescu imita, poate fără s-o știe, experiența cubaneză de după 1989 în reprimarea dizidenților.
Așa cum arătam într-unul din volumele mele de eseuri, experiența e numită „Brigăzile de replică rapidă”. Cum acționează aceste brigăzi? Ne răspunde volumul-document, Sfîrșit de secol la Havana, scris de Jean-François Fogel și Bertrand Rosenthal pentru Éditions du Seuil, în 1993, și apărut în versiune românească la RAO, în 1999. Autorii surprind cîteva din situațiile în care „brigăzile” au răspuns rapid prin așa-zisele „acte de repudiere”. Pe 19 noiembrie 1991, disidenta Maria Elena Cruz Varela se trezește cu locuința din Alamar (Havana) luată cu asalt de manifestanți indignați de faptele sale anti și chiar contra revoluționare. Sub ochii Poliției, care doar se face că intervine, adversara regimului e scoasă din casă, lovită, pusă să înghită fluturașii anti-castriști. În ianuarie 1991, alt disident, Elizardo Sanchez Santa Cruz, cunoaște pe pielea lui iuțeala cu care brigăzile răspund la chemarea Revoluției. O mulțime înarmată cu răngi, pietre și bîte îi sparg ferestrele, intră în casa sa din cartierul Playa și-i distruge mobilierul.

„Brigăzile de replică rapidă” sînt creația înaltelor cercuri ale puterii din Cuba. Potrivit volumui Sfîrșit de secol la Havana, pe 27 decembrie 1991, Carlos Aldana, la ora respectivă încă șef, expune noua politică în cadrul unui cerc restrîns de aparatciki:
„(…) eventualitatea unei manifestații de stradă importante a fost discutată la Comitetul Central încă de la începutul anilor 80. O comisie a studiat soluțiile din Polonia: armată, poliție, miliție. A fost achiziționat și echipamentul: căști, scuturi, ciomege, grenade; lipseau tunurile cu apă, cînd s-a pus întrebarea: ce să facă cu ele? Sistemul cubanez, formația oamenilor fac imposibil ca cineva să se supună ordinului de a trage asupra manifestanților. Dacă lucrurile ar ajunge acolo, «noi vom pierde partida», spune Aldana, pentru că Revoluția nu ar putea suporta să circule imaginea unor oameni în uniformă reprimînd civilii. Civilii care se bat între ei, ar fi, în schimb, altceva. Pentru asta, concluzionează el, au fost create «brigăzile de replică rapidă»”.

O probă zdrobitoare în Procesul pe care Istoria i-l va intenta lui Ion Iliescu pentru crimele comise la Mineriada din 13-15 iunie 1990

de Ion Cristoiu
(Text publicat în Evenimentul zilei)

Despre implicarea lui Ion Iliescu în faptele sălbatice ale Mineriadei din 13-15 iunie 1990 circulă pe piaţă, drept dovadă, înregistrarea discursului de la Romexpo, din 15 iunie 1990 în care Ion Iliescu mulţumeşte minerilor pentru prăpădul făcut în Bucureşti.

Pricopsită cu titlul de împrumut, Ion Iliescu mulţumeşte minerilor, înregistrarea e difuzată şi răsdifuzată la fiecare aniversare a lui 13-15 iunie 1990 cînd se trezește, pentru a se stinge în cîteva zile, revolta de prisos că Ion Iliescu n-a fost pedepsit penal pentru asta.

De fiecare dată, Ion Iliescu s-a apărat împotriva acuzaţiilor de a fi chemat minerii cu argumentul că ortacii s-au suit în trenuri de capul lor, chitiți să tragă de urechi Bucureștii. Autorităţile, cu Preşedinţia în frunte, au fost neputincioase în a-i opri, deoarece, la vremea respectivă, sufereau de Complexul decembrie 1989.

Într-adevăr, condamnarea forţelor de ordine, a Armatei, mai ales, pentru c-a ascultat în decembrie 1989 ordinul privind restabilirea Ordinii crease, în 1990, în rîndurile instituţiilor de forţă teama de a interveni împotriva civililor, chiar şi cînd aceştia se dedau la dezordini violente.

El, Ion Iliescu, le-a mulţumit minerilor, pentru că doar astfel aceştia părăseau Bucureştii.
Ion Iliescu folosea astfel Cuvîntarea de la Romexpo drept dovada că Mineriada fusese o manifestare spontană.

Documentul care dovedește că minerii au venit la București chemați de Ion Iliescu

Documentul pe care-l publicăm acum în întregime în premieră ca text și în premieră absolută audio (se pare că nu există o înregistrare video) dovedește în chip zdrobitor că minerii au venit la București de Ion Iliescu
E vorba de Discursul ținut de Ion Iliescu în zorii zilei de 14 iunie 1990, din balconul Clădirii din Piața Victoriei, minerilor aduşi de la gară direct aici, la sediul Puterii FSN-iste.

Documentul – CD-ul cu înregistrarea Discursului – mi-a fost dat de cineva care locuiește într-un bloc din jurul Pieței Amzei în apropierea Bulevardului care duce la Piața Universității. Respectivul mi-a spus că e o înregistrare făcută de el în dimineaţa lui 14 iunie 1990. Avea un radio conectat la un aparat de înregistrare. Pe 14 iunie 1990, dimineaţa, pe la șase fără ceva, a auzit un vuiet. Ieşind în balcon, a văzut hoardele minereşti îndreptîndu-se spre Piaţa Universităţii. La radio se dădea, nu în transmisie directă, ci înregistrată, Cuvîntarea lui Ion Iliescu din balconul Clădiri din Piața Victoriei.

Deşi ştiu multe lucruri despre mineriada din 1990 (am fost, ca ziarist la Zig-Zag Magazin, martor activ la toate evenimentele din 13-14-15 iunie 1990, am suferit măsurile luate de Guvern împotriva noastră prin refuzul de a fi tipăriţi, am fost acuzat de ziarul Dimineaţa din 14 iunie 1990 că sînt printre autorii morali ai violenţelor din 13 iunie 1990, am scris despre Mineriadă şi la vremea respectivă şi după), păstram doar amintirea Cuvîntării din 15 iunie 1990 de la Romexpo.

Despre cea din 14 iunie 1990 dimineaţa nu-mi aminteam.
După primirea textului, trec de îndată la verificările cerute de acribia profesională.
Despre acest Discurs s-a scris ici acolo, după ce o emisiune de la TVR a dat un fragment audio pentru a dovedi că minerii au fost chemați de Ion Iliescu.

Emisiunea se găsește pe Youtube sub titlul Discursul lui Ion Iliescu din 14 iunie 1990 din Piaţa Victoriei. Cred c-a fost difuzată cu ani în urmă, la Tvr, deoarece Miron Cozma, cu care debutează grupajul, poartă costum, cravată și e tuns ca un demnitar. Liderul minerilor dezvăluie că ortacii s-au dus în Piața Universității după ce Ion Iliescu i-a îndemnat să facă asta prin Discursul din balcon. Se confirmă, așadar, că Ion Iliescu le-a vorbit minerilor din balcon. Urmează imagini cunoscute şi răscunoscute din mineriadă, dublate de sonorul cu un fragment din Cuvîntare – cel în care Ion Iliescu mulţumeşte minerilor. Deoarece vocea lui Ion Illiescu se aude în timp ce imaginile surprind o dubiță cu un mănunchi de megafoane pe capotă, mergînd pe Bulevard, s-ar putea ca fragmentul să fi fost redat în emisiune după ce se auzea în stradă:
Fragmentul din debutul Discursului, difuzat prin megafoane pentru a pune acțiunea minerilor sub semnul unei îndepliniri a Mărețelor indicații date de Ion Iliescu.

La un moment dat în grupajul de la Tvr, Iliescu spune din balcon ceva despre pasivitatea Armatei. Nu cred că-i din dimineaţa lui 14 iunie 1990. Din nenorocire, fără a ţine seama c-ar putea fi o ilustrare pur şi simplu, la vremea difuzării emisiunii, multe ziare au reprodus chestia cu Armata ca fiind din 14 iunie 1990.

Pentru prima dată după 24 de ani, transcrierea Discursului apare pe site-ul Nașul Tv din 14 iunie 2014 sub titlul No comment. Discursul istoric al tovarăşului Ion Iliescu din dimineaţa zilei de 14 iunie 1990 adresat minerilor din Piaţa Victoriei, la sosirea în Bucureşti.
E vorba doar de transcriere, nu însă și de înregistrarea audio.

Comparînd transcrierea cu Discursul de pe disc, se poate obseva că lipsesc cîteva fraze esenţiale.
Pe 16 iunie 2014, textul e reluat pe site-ul Art&Culture, sub un titlu la fel cu cel de pe Naşul TV, din care lipseşte însă cuvîntul Tovarăşul, indicîndu-se sursa: Naşul Tv.

O simplă cercetare ne arată că despre acest discurs s-a aflat abia în 14 iunie 2014, cînd e publicat pe Naşul Tv.
Documentul, doar în forma scrisă, nu însă şi audio, aşa cum e publicat pe Naşul Tv, e reluat doar pe cîteva site-uri.
Nicio televiziune nu-l remarcă.
Nici un ziar nu-i sesizează importanţa.
În realitate, ne aflăm în fața unui Document de o semnificație ieșită din comun.

Minerii au fost aduși de la Gară direct la Piața Victoriei pentru a asculta Discursul lui Ion Iliescu

Documentul confirmă:
1. Adevărul că minerii n-au venit în chip spontan la Bucureşti, surclasînd autorităţile, neputincioase în a-i opri, ci chemaţi de Ion Iliescu şi de conducerea FSN.
Şi cînd spun asta mă refer nu numai la cuvintele din debutul Discursului, care invocă un răspuns la „Chemarea noastră”, ci şi la alte două fapte cruciale:
a) Minerii vin de la Gară la Piaţa Victoriei, aduşi aici în chip organizat, pentru a asculta Discursul lui Ion Iliescu.
Toate scrierile dedicate Mineriadei pînă la apariția Documentului, în 14 iunie 2014, susţin varianta plecării minerilor de la Gară direct spre Piaţa Universităţii. Ori, aşa cum arată Discursul, minerii au mers în Piaţa Universităţii şi în Bucureşti, ca să facă ordine, după ce-au fost îndrumaţi să facă asta de către Ion Iliescu prin Discursul din balcon.
b) Ion Iliescu e la ora respectivă – 5.30 – la sediul Guvernului care era şi sediul Președinței, în aşteptarea lor.
El iese în balcon cu Discursul pregătit.

2. Evenimentele din 13 iunie 1990, regizate tot de Sistemul lui Ion Iliescu, sînt definite de șeful statului ca tentativă de cucerire a Puterii de către „elemente de-a dreptul fasciste”.
Exagerarea întîmplărilor din 13 iunie 1990, la care Ion Iliescu a beneficiat şi de diversiunea TVR, are menirea de a întări orgoliul minerilor că prin ceea ce vor face ei în București joacă un rol pozitiv, de restabilire a ordinii de stat, că ei salvează țara din mîinile bandelor drogate.

3. Acuzaţiile aduse autorilor violenţelor sînt incitări ale minerilor la acte de violenţă.
Dacă autorii sînt elemente fasciste, drogate, ele trebuie găsite şi pedepsite.
Precizarea „vă rugăm să faceţi totul pentru a elimina excesele, pentru e elimina actele sîngeroase” nu sînt îndemnuri la prudenţă, ci îndemnuri la violenţă împotriva celor acuzaţi de violenţe.

4. Minerilor li se cere să asigure „paza necesară împotriva tuturor elementelor extremiste care şi-ar mai face apariţia în această zonă”.
Propaganda iliescistă desemnase drept duşmani de moarte ai FSN pe intelectuali.
Cum în imaginarul mineresc, intelectualul e cel cu barbă şi ochelari, minerii din Piaţa Universităţii s-au apucat s-o apere de „elemente extremiste” stîlcind în bătăi pe toţi cei care apăreau în zonă cu barbă şi ochelari.

5. Textul de pe disc, niţel diferit de cel publicat de Naşul în urmă cu un an, conţine, înainte de final, precizarea:
„Celelalte delegaţii rămîn aci, pe loc, în Piaţă. Vom vedea, dacă e nevoie să mai ajutăm celelalte puncte din Capitală”.
Despre ce delegaţii e vorba?
Ne răspund primele rînduri ale discursului:
„Mă adresez dv. de astă dată mulțumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care și de astă dată l-ați dat la chemarea noastră!
Mulțumesc de asemenea tuturor celorlalte delegații din județe care au venit și s-au adăugat acestor forțe solidare ale muncitorimii române.
Îi rugăm pe ceilalți să rămînă aici în piață.
Delegația de mineri, în frunte cu dl. Cozma, se va deplasa spre Piața Universității pe care vrem să o reocupați dumneavoastră.”

E aproape o axiomă teza că Ion Iliescu a chemat minerii pentru a face ordine în Bucureştii marcaţi de demonstraţiile de stradă, de criticile presei şi de activitatea Opoziţiei.

Ca și Nicolae Ceaușescu în 17 decembrie 1989 Ion Iliescu invocă intervenția muncitorilor înarmați

Acest document de o excepţională importanţă istorică ne arată însă că minerii fuseseră chemaţi – ca nucleu, prin organizarea lor – în cadrul unei acţiuni mai ample, cu o triplă semnificaţie:
1. Politică.
2. Juridică.
3. Poliţienească.

1. Din punct de vedere politic, Ion Iliescu îşi dezvăluie aici, la şase luni de la prăbuşirea comunismului, natura sa eminamente stalinistă.
În ceea ce el numeşte Apărarea Regimului nu sînt chemaţi cetăţenii, ci muncitorii din toată ţara. În decembrie 1989, mai precis în 17 decembrie 1989, la faimoasa şedinţă a CPEx, Nicolae Ceauşescu, după ce le reproșează capilor Armatei şi Securităţii lipsa de fermitate împotriva celor de la Timişoara, invocă intervenția „solidarităţii muncitoreşti”:
„În loc să faceţi ce v-am spus eu, voi aţi trimis armata cu gloanţe de manevră. Eu ştiam că trupele de grăniceri sînt dotate cu gloanţe de front. Repet, că nici una din trupe nu au fost înzestrate cu arme de front. Ştiţi cum aţi procedat voi?! Pur şi simplu aţi avut o atitudine capitulardă, defetistă. Dacă aş fi ştiut că nu sînteţi în stare să opriţi pe aceşti huligani, pe aceste elemente deplasate, apelam la 500 de muncitori, îi înarmam şi rezolvam problema. Dar voi nu aţi făcut acest lucru deşi toată noaptea, pînă la 4 dimineaţa, am stat, din zece în zece minute, de vorbă cu voi. Cum s-au lăsat batjocoriţi şi loviţi cei care se găseau şi aveau în pază comitetul judeţean de partid, şi voi ce aţi făcut?! N-aţi respectat ordinul pe care vi l-am dat.”

Credincios acestei teze, Nicolae Ceauşescu va trimite la Timişoara, pentru a face ordine, detaşamente muncitoreşti de la Dolj, înarmate cu bîte. Prudenţa dovedită de primul secretar de Dolj, Ion Traian Ştefănescu, a făcut ca muncitorii să nu mai ajungă la timp la Timişoara.

Ion Iliescu se dădea în iunie 1990, pentru a trage pe sfoară Occidentul, drept un apostol al democraţiei.
Discursul din 14 iunie 1990 îi trădează natura eminamente bolşevică.
Nu întîmplător, la demonstraţiile anti-FSN din 1990 se striga:
„Nu mai vrem nici un pic / Preşedinte bolşevic”.

2. Juridică
Securitatea, ba chiar şi Armata se aflau deja sub tirul denunţurilor că trăseseră în civili în decembrie 1989.
Experienţa îi spune lui Ion Iliescu nu numai că forţele de ordine vor ezita, dacă nu chiar vor refuza, să atace civili, dar şi că la un posibil proces ar fi putut fi acuzat, ca și Nicolae Ceauşescu, de ordinul dat de a se trage în civili.
Forţele muncitoreşti, în frunte cu minerii, nu riscau astfel de pericole.
La o adică se putea spune că numeroşi civili veniseră din ţară, în chip spontan, ca să apere noua putere de bandele de legionari.

3. Poliţienească
Muncitorii, minerii erau mult mai eficienţi în impunerea ordinii.
S-a scris atunci, dar mai ales după aceea, că minerii au fost aduşi de puterea FSN-istă în cadrul unei politici nu lipsite de tîlc.
Experienţa Poloniei de la începuturile anilor ’80, a Cehoslovaciei din noiembrie 1989, a României din decembrie 1989, arătase că orice intervenţie a oamenilor în uniformă – soldaţi, poliţişti, jandarmi, ba chiar ş pompieri – amplifică nemulţumirea şi nu o potoleşte. De aceea, Puterea din 1990 s-a gîndit să apeleze la oamenii muncii: muncitorii, minerii.

Desigur, Documentul e una dintre probele juridice solide că Ion Iliescu e responsabil de violenţele comise de mineri în 14-15 iunie 1990.
Nu cred că Ion Iliescu va fi convocat vreodată la un Proces, fie şi pentru o condamnare simbolică.
Pe 16 octombrie 1953, Fidel Castro susţinea, în faţa Completului de judecată de după Asaltul Moncadei – 26 iulie 1953, că Istoria îl va absolvi.
Nu știu dacă pe Fidel Castro Istoria l-a absolvit.
Știu însă sigur că pe Ion Iliescu Istoria nu-l va absolvi.
Îl va condamna.
Şi Discursul din 14 iunie 1990 va fi, prin toate notele sale, o probă zdrobitoare în Procesul pe care i-l va intenta Istoria.

sursa: cristoiublog.ro