putin aeronavaÎn calitate de agent KGB, preşedintele rus Vladimir Putin a recrutat spioni şi neonazişti, a fost interesat de otrăvuri sau a şantajat oameni de ştiinţă germani care, în opinia sa, i-ar fi putut oferi informaţii de care avea nevoie, relatează doi jurnalişti într-o investigaţie publicată în Correct!V.

urnaliştii David Crawford şi Marcus Bensmann au efectuat o investigaţie detaliată despre activitatea de spion a actualului preşedinte rus în perioada în care lucra pentru KGB la Dresda, în fosta Republică Democrată Germană (RDG.), şi au publicat-o, la 30 iulie, sub titlul „Anii din tinereţea lui Putin“.

Vladimir Putin a sosit la Dresda în august 1985, la vârsta de 32 de ani, ca funcţionar consular. În realitate, tânărul Putin era agent KGB, un serviciu de securitate sovietic pentru care lucra deja de zece ani la momentul sosirii în RDG, încep cei doi jurnalişti.

Cel mai apropiat coleg al lui Vladimir Putin era Vladimir Usolţev, cu care a împărţit acelaşi birou de pe Angelikastrasse nr. 4, iar mâna sa dreaptă era un bărbat cu pseudonimul Georg S.

Încă de la începutul activităţii în Dresda, spionul Putin şi-a îndreptat atenţia asupra recrutării unor persoane care aveau afinităţi pentru Uniunea Sovietică, indiferent că erau academicieni, oameni de afaceri, turişti, extremişti sau condamnaţi. De asemenea, el urmărea activitatea diviziei „K1“ din cadrul poliţiei RDG. Această divizie era însărcinată cu investigarea abuzurilor politice şi coopera cu KGB în unele cazuri.

În septembrie 1985, Vladimir Putin l-a cunoscut pe agentul STASI (serviciul de securitate al RDG) Klaus Zuchold, care în prezent nu evită să vorbească deschis despre anii petrecuţi la Dresda alături de actualul lider de la Kremlin. Cei doi s-au cunoscut într-un parc cu ocazia unui meci de fotbal, în timpul căruia Putin a marcat un gol, îşi aminteşte Zuchold.

Ulterior, Zuchold l-a invitat pe Putin la casa sa de la ţară, situată lângă o cazarmă sovietică. În glumă, agentul german s-a referit la soldaţii sovietici că ar fi „culegătorii săi“, făcând aluzie la faptul că îi furau merele din grădină. Atunci, agentul KGB nu s-a sfiit să-şi arate dispreţul faţă de armata sovietică, considerând că „a făcut de ruşine ţara“ din cauza pierderilor suferite în intervenţia din Afganistan, povesteşte Zuchold.

Potrivit lui Zuchold, spionul Putin nu tolera la oameni slăbiciunea şi aprecia puterea şi abnegaţia. Cu toate acestea, el a închis ochii la mai multe escapade ale lui Georg S., inclusiv atunci când le-a violat pe fiica în vârstă de zece ani a unui agent german şi pe prietena ei. Aceste informaţii însă nu au fost confirmate.

De asemenea, Zuchold oferă detalii despre interesul lui Putin pentru otrăvuri care nu lasă urme. Potrivit fostului agent STASI, el urmărea activitatea unui medic german care efectua cercetări în acest sens. Pentru a obţine informaţiile de care avea nevoie, Putin îl şantaja pe medic cu materiale pornografice luate din arhivele STASI. Materialele, evocate de Zuchold, au fost găsite în anul 1993 în apartamentul lui Georg S., care acţiona la ordinele lui Putin. În schimb, medicul german, contactat de cei doi jurnalişti, a refuzat să comenteze aceste dezvăluiri.

O altă operaţiune efectuată de Putin şi dezvăluită de Zuchold a fost recrutarea neonazistului Rainer Sonntag. Neonazistul german era cunoscut atât în RDG, cât şi în RFG (Republica Federală Germană) pentru legăturile sale cu mafia germană. El a fost împuşcat în vara anului 1991.

Reunificarea Germaniei a avut loc oficial în octombrie 1990, cu aderarea RDG la legile şi Constituţia RFG. Puţin mai devreme, în februarie 1990, Putin părăsea Dresda îngrijorat de viitorul său din cauza activităţii ca spion. El se gândea chiar să lucreze ca taximetrist, dar contactele din KGB i-au oferit noi oportunităţi la revenirea în Sankt Petersburg.

Articolul integral îl puteți citi pe adevarul.ro

 

2 COMENTARII

  1. Eh da , si mai ce ? Daca ne uitam la identitatea celor doi jurnalisti , intelegem .

  2. Eu am auzit de la niste „jurnalisti” ca avea si coarne si speria copii pe strada.

Comentariile sunt închise.