Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a publicat înregistrarea audio a şedinţei în care mama fetei violate din Vaslui a fost contactată telefonic pentru a da lămuriri cu privire la apariţia în emisiunea „La Măruţă“, difuzată de Pro TV.
Mama fetei violate din Vaslui le-a relatat membrilor CNA cum a procedat echipa emisiunii „La Măruţă“ pentru a o convinge atât pe ea, cât şi pe tânără, să intre în direct, declaraţiile contrazicând explicaţiile postului şi ale realizatorului TV Cătălin Măruţă. Aceasta a precizat, printre altele, că i s-a promis că va filmată cu spatele timp de zece minute, iar fiica ei nu va apărea la televizor, informează stiripesurse.ro
Iată ce le-a declarat:
„Marţi, în jurul orei 13.30, s-a prezentat la mine la poartă o echipă de la Pro TV. Între timp, au mai apărut şi alte echipe şi am spus doamnei că nu vreau să stau la discuţii, iar doamna a spus «hai să înaintăm». Am mers pe terasă, mi-a făcut legătura cu domnul Măruţă şi a zis «uitaţi câtă lume vă susţine, doar cinci minute să discutaţi cu dânşii».
Atunci i-am spus că nu pot lua decizia pentru că am o doamnă avocată. Am luat legătura, şi eu, şi domnul Măruţă, cu doamna avocată. Aceasta i-a spus că, dacă vreau, pot intra cinci minute, dar să nu-mi arate faţa şi nici pe fată să nu o dea pe post. Nici nu s-au ţinut de cuvânt. Au venit în casă, am zis că stau cu spatele spre cameră, dar mi-au zis că nu este în regulă, «hai mai bine să vedem faţa».
Doamna avocată le-a spus ca faţa să fie acoperită, ei nu s-au ţinut de cuvânt. Şi a început emisiunea, când colo emisiunea a fost de o oră şi jumătate, în ultima pauză de publicitate, unul dintre domnii reporteri i-a spus fetei: «uite, vezi câtă lume te susţine, ar fi frumos să le mulţumeşti». Fata mai mult s-a simţit prost şi a venit să mulţumească în faţa lumii. Contractul l-am semnat la urmă.
Nu au venit să-mi spună că vom semna un contract, nimic. Contractele au fost semnate la sfârşit. Doamna avocată a văzut toată emisiunea şi chiar a sunat, când încă nu erau plecaţi reporterii, şi le-a spus că nu este bine ce au făcut. Cam aşa a decurs totul. Aş vrea să nu mai fie atâta dezbatere, atâta scandal, doar nu suntem vedete, suntem oameni simpli şi atâta tot. Fiecare să-şi facă treaba în felul lui, asta cerem, nimic altceva. Sper să nu am probleme mai departe, pentru că nu-mi doresc asta.”, le-a spus mama fetei violate celor de la CNA.
Si cand te gandesti ca je9ul asta de maruta are studii de drept, asa iti vine sa pui mana pe cutzaaaaaat…si sa crapi chiatra-n patru, cum a crapat capra-n patru !
Analfabet nu este cel care nu stie sa citeasca.Analfabet este cel ce nu stie sa gandeasca.Va pare ca Maruta gandeste,cu toata diploma lui de la Drept?Nu s-a gandit o clipa ca are sotie,copii,Nu s-a gandit ca durerea victimei nu este can-can cu pitipoancele care vor publicitate la TV….Maruta nu se gandeste decat la bani….iar peste 2 zile i s-a nascut o fetita nevinovata ca are un tata analfabet.
Comentariile sunt închise.