Primul proces de pedofilie de la Vatican s-a deschis sâmbătă contra lui Jozef Wesolowski, fost nunțiu în Republica Dominicană, împotriva căruia s-au formulat cinci capete de acuzare, transmit agențiile internaționale de presă, precizând că fostul arhiepiscop nu era de față întrucât se află la ‘terapie intensivă’.
Potrivit Vaticanului, polonezul Jozef Wesolowski s-a simțit rău vineri și a fost internat de urgență la un spital public din Roma, unde este sub supraveghere polițienească.
Chiar și avocatul acuzatului, monseniorul Antonello Blasi, a fost luat prin suprindere, el declarând că a aflat vestea abia sâmbătă dimineața, menționează AFP.
Prin urmare, ședința de sâmbătă a tribunalului a durat doar șase minute, în care procurorul a luat notă de absența din sală a inculpatului și a citit cele cinci delicte de care este acuzat, printre care abuzul sexual al unor minori și posesia de materiale cu pornografie infantilă, relatează EFE. Lui i se impută și coruperea sexuală a unor adolescenți și provocarea unor ‘grave traume psihologie’ acestor copii. Totodată, justiția de la Vatican îl învinovățește pentru că a încălcat ‘principiile religiei și moralei creștine’ prin comportamentul său.
Fostul înalt prelat este acuzat de întreținerea de relații sexuale cu minori într-un cartier ‘fierbinte’ din capitala dominicană, în timpul nunțiaturii sale, din ianuarie 2008 până în august 2013, și de deținere de materiale de pornografie infantilă, din august 2013 până la arestarea sa, la 22 septembrie 2014.
În vârstă de 66 de ani, Jozef Wesolowski este cetățean al Statului Vatican din 2 iulie 1980. El a fost supus deja unui proces canonic, în urma căruia a fost expulzat din rândul clerului catolic. Deținut la Vatican, el a avut în ultimele luni probleme de sănătate.
Actualul proces ar putea dura un an și, dacă va fi găsit vinovat, fostul înalt prelat ar putea primi o pedeapsă de până la șapte ani de închisoare, care poate fi ispășită în Cetatea Vaticanului.
Este pentru prima dată când un fost arhiepiscop este judecat pentru pedofilie de Tribunalul Statului Cetății Vaticanului.
sursa: agerpres.ro