Serviciul de Informaţii Externe nu are un cadru legal în care să funcţioneze, pentru că legea din 1998 care îi reglementa activitatea a fost abrogată automat în 2003, odată cu adoptarea noii Constituţii.
Textul fundamental prevede, la capitolul „Conflictul temporal de legi”, articolul 154 că:
(1) Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii. (2) Consiliul Legislativ, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii sale de organizare, va examina conformitatea legislaţiei cu prezenta Constituţie şi va face Parlamentului sau, după caz, Guvernului, propuneri corespunzătoare.
Consiliul Legislativ însă nu a făcut nimic pentru a pune în acord legea pe baza căreia funcţionează Serviciul de Informaţii Externe, astfel că întregul act normativ a fost invalidat, conform prevederilor constituţionale.
Textul care a dus la abrogarea automată a legii SIE este exact cel scos în evidenţă acum, odată cupropunerea lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia spionajului românesc:
Art. 6. – (1) Conducerea Serviciului de Informaţii Externe se asigură de către un director, cu rang de ministru, numit de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării la propunerea Preşedintelui României.
Or, în Constituţie există o prevedere contrară referitoare la numirea şefilor de servicii secrete: Parlamentul numeşte, la propunerea Preşedintelui României, directorii serviciilor de informaţii.
Serviciul Român de Informaţii, la rândul său, funcţionează pe baza unei legi emise în 1992, care a fost modificată ulterior prin legea 181 din 1998; Ordonanţa de Urgenţă 72 din 2002, Ordonanţa de Urgenţă 52 din 2003 şi legea 255 din 2013. O lege unitară însă, care să fie adaptată noilor provocări de securitate, nu există.
Serviciul de Transmisiuni Speciale are organizată activitatea în baza unei legi publicate în 1996. Conducerea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale este asigurată de un director, cu rang de secretar de stat, numit de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, la propunerea preşedintelui acestuia.
Cadrul general pentru funcţionarea acestor servicii este stabilit printr-o lege care a fost publicată în 1991. Este vorba despre legea siguranţei naţionale, care a primit o formă consolidată spre sfârşitul anului trecut şi a fost republicată. Aceasta nu conţine însă prevederi specifice fiecărui serviciu de informaţii în parte.
Încercările de actualizare a acestor legi pe baza cărora funcţionează serviciile speciale au fost sortite eşecului de fiecare dată.
În 2004 apare o strategie naţională de apărare a ţării, iar în 2005 a fost făcută o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 51/1991 privind siguranţa naţională a României care a fost respinsă definitiv în 2006.
În aprilie 2007, legile securităţii naţionale – mai puţin proiectul privind Statutul ofiţerului de informaţii – au fost adoptate tacit de Camera Deputaţilor, din cauza absenteismului din cele două comisii sesizate, juridică şi cea pentru apărare, în contextul în care parlamentarii PNL, PC, UDMR și PSD au boicotat şedinţele.
În februarie 2009, guvernul PDL-PSD a scos de pe ordinea de zi a Parlamentului pachetul cu legile siguranţei, tocmai pentru a face loc noilor legi care trebuiau elaborate de comisia specială parlamentară. Această comisie parlamentară pentru elaborarea noilor legi ale siguranţei, deşi avea termen de predare 1 septembrie 2010, nu numai că nu a elaborat nicio lege, dar nici măcar nu s-a întrunit. În mai 2012, legea este respinsă definitiv de către Senat.
În spatele acestei cronologii stă însă o poveste interesantă: lupa pentru putere între Traian Băsescu şi Opoziţia din acea perioadă.
Pachetul de legi ale siguranţei naţionale a fost iniţiat şi susţinut de PNL şi propunea o reformă draconică: SRI şi SIE nu mai aveau voie să facă interceptări fără încuviinţarea unui magistrat, nu mai aveau dreptul să aibă ofiţeri acoperiţi în presă, partide sau ONG şi, cel mai important din punctul de vedere al serviciilor, nu mai aveau voie să desfăşoare activităţi economice.
Traian Băsescu promova, la rândul lui, un alt pachet de legi ale siguranţei naţionale care aducea o noutate absolută pentru democraţie, ruptă parcă din fosta Securitate: dacă un ofiţer SRI constata o ameninţare la adresa siguranţei naţionale avea dreptul să înceapă acte premergătoare cu caracter probatoriu. Adică dosare, aşa cum fac şi procurorii.
Conflictul din culise pe tema legilor siguranţei a dus într-un final la prima suspendare a preşedintelui de atunci, Traian Băsescu. Motivul oficial prezentat pentru suspendarea din 2007 a fost, însă faptul că „a încălcat Constituţia şi este implicat în fapte de natură penală”.
sursa: bn24.ro
