igas„Cu regret” spune că „fratele” Cristian David a făcut angajări „ca maneliștii- fără număr, fără număr”, iar Mircea Dușa a fost un ministrul „de cârpă” care, la comandă politică, l-a făcut să ajungă singurul fost șef de la Interne căruia i s-a ridicat protecția.

A vrut să scape MAI de nepotism și toată lumea a dat examen

Pe fostul ministru de Interne din perioada 27 septembrie 2010 – 9 februarie 2012 l-am întâlnit în Parlament. În ziua în care a fost votată Strategia Națională de Apărare pentru perioada 2015 – 2019. Senatorul ne-a trimis un SMS prin care ne anunța de ce a întârziat: „Ajung imediat, dar aici se bat milițienii cu ceilalți! Scuze!”. A apărut apoi certându- se cu o doamnă senator, căreia îi spunea că el nu a fost securist precum soțul ei și că nu a turnat pe nimeni. Ea i-a amintit că și-a dat Bacalaureatul la 24 de ani.

A vrut să scape de „pile”

S-a descurcat mai greu cu liceul, însă a compensat, făcând trei facultăți. Talentat și la cântat, senatorul PDL Traian Igaș din comuna Pecica, județul Arad, a fost numit pe 27 septembrie 2010 în funcția de ministru al Administrației și Internelor în locul lui Vasile Blaga, care a demisionat după scandalul iscat de protestul polițiștilor.

Igaş ne-a povestit cum, în timpul mandatului său, s-a zbătut să reformeze Ministerul de Interne. După mitingul politiștilor din 10 septembrie 2010, din fața Palatului Cotroceni – atunci când însuși Traian Băsescu a renunțat pentru o perioadă la serviciile polițistilor din coloana oficială- Igaș a început un întreg proces de „filtrare“ a oamenilor din subordine. Spunea că aproximativ 30.000 de oameni din MAI au intrat „pe pile“, iar in ultimii 13 ani au fost angajate 63.500 de persoane care nu au pregătire militară, 10.000 dintre aceștia urmând să plece.

Cum a ajuns ministru

„Este foarte greu să fii ministru de Interne atunci când vrei să îți faci treaba, când ai reponsabilități pe care ți le asumi și pe care vrei să ți le duci la bun sfârșit. Din punctul ăsta de vedere, vă spun că eu nu am făcut nici un compromis ca ministru, nu am fost aservit nimănui și nimeni nu mi-a cerut acest lucru”, ne explică actualul senator. A fost sunat să vină la București într-o duminică, înainte de ziua sa de naștere: „Luni dimineață am venit la București și seara am depus jurământul. Am sunat-o pe soție să îi spun că m-au propus la Ministerul de Interne, iar ea m-a întrebat dacă eu sunt de acord. I-am răspuns că nu m-a întrebat nimeni asta”. Igaș consideră că a fost ales pentru că era lider de grup. Iar în primele zile după numire a aflat şi ce rol are Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI): „Serviciul Doi ş’un sfert se ocupă de can-can-uri, unde își bea ministrul cutare cafeaua şi cu cine. În afară de can-can-uri, nu aducea altceva. Pe mine nu mă interesau!. Eu am cerut protecţia poliţiştilor pe care ei trebuia să îi atenţioneaze când calcă strâmb”, spune Igaş.

Citiți articolul integral pe evz.ro