mammoth-sculpture-reuters

Lumea a trecut deja prin cinci perioade de extincţie în masă. Ultima i-a ucis pe dinozauri cu 66 de milioane de ani în urmă.

Lumea a ajuns acum martorul celor de-a şasea perioade de extincţie în masă care ne pune chiar şi nouă existenţa în pericol, potrivit unui nou studiu, anunţă descopera.ro, citând indianexpress.com

Cercetarea arată că şi în cazul în care se vor lua măsuri de conservare extreme, speciile dispar de 100 de ori mai rapid decât ar fi normal.

„Studiul arată fără nicio urmă de îndoială că intrăm în cea de-a şasea perioadă de extincţie în masă”, explică Paul Ehrlich, cercetător de la un institut din cadrul Universităţii Stanford.

Oamenii de ştiinţă atenţionează că oamenii ar putea ajunge în rândul speciilor pierdute ca rezultat al extincţiei în masă.

„Dacă procesul va continua, viaţa va avea nevoie de multe milioane de ani pentru a-şi reveni şi însuşi specia noastră ar putea dispărea încă de la început”, explică Gerardo Caballos, cercetătorul de la Universitatea Autonomă a Mexicului care a condus echipa care a lucrat la acest studiu.

Studiul a fost realizat prin analizarea fosilelor şi a mai multor date legate de exticţie. „Punem accent pe faptul că toate calculele noastre pot subestima severitatea crizei extincţiei, pentru că scopul nostru a fost acela de a plasa o legătură realistă cât mai scăzută a impactului umanităţii asupra biodiversităţii”, explică cercetătorii.

Posibilitatea dispariţiei este prezentă în momentul de faţă în cazul a circa 41% dintre speciile de amfibieni şi în cazul a 26% dintre speciile de mamifere, potrivit Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii, mai relatează sursa citată.

 

Sursa foto: Reuters

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.