ponta-si-iohannis4-300x185

Ce fel de țară mai e și România, cu un premier care pleacă de capul lui în lume, în avionul unui șef de stat străin, fără să anunțe nimic în prealabil, și cu un șef de stat care stă de lemn-Tănase la Cotroceni și nu face nimic? Dacă privim situația cu seriozitate, putem să ne întrebăm în mod legitim – și chiar trebuie să o facem – dacă nu cumva avem de a face cu o fugă – sau o tentativă de fugă din țară a premierului cercetat penal. Dacă este așa, atunci este legitim să ne întrebăm de ce președintele Iohannis nu intră în acțiune. Este complice cu Ponta sau nu știe ce să facă pentru că evenimentele i-au scăpat de sub control? În tot cazul, tăcerea prelungită a Administrației prezidențiale este un lucru extrem de prost făcut – sau tăcut – în aceste zile. Oricum ar sta lucrurile, șeful statului este dator să limpezească situația, pe care nu are cum să nu o știe, de vreme ce serviciile de informații îi stau la dispoziție.

Ca să-mi explic suspiciunile, încerc să rezum elementele stranii și scandaloase în același timp legate de „operația” lui Victor Ponta, undeva în Turcia

– Nu există nici un comunicat al guvernului înafară de cel legat de delegarea competențelor premierului către vicepremierul Gabriel Oprea. Or nu este normal să nu știm în ce condiții a plecat premierul în Turcia, care este starea lui de sănătate. Comunicarea pe Facebook nu înlocuiește nicăieri în lume comunicarea instituțională.

– Nu există nici un fel de comunicare oficială a medicilor care l-au consultat pe premier în țară și în Turcia. Să ne amintim de operațiile suferite de Traian Băsescu și de informările zilnice oferite de medici, fie că era vorba de Viena sau de București.

– Nici soția, nici mama, nici prietenii apropiați (de ex. Sebastian Ghiță) nu sunt alături de Victor Ponta, deși neoficial ni se spune că situația lui este gravă iar recuperarea complicată. Ce soție își abandonează soțul dacă acesta cu adevărat suferind?

– Nu știm cine plătește și nici cât pentru aceste pretinse servicii medicale.

– Nu știm oficial cum a ajuns Victor Ponta în Turcia. Dacă a călătorit cu avionul unui șef de stat străin, în speță Recep Tayip Ergodan, se ridică o serie de semne de întrebare cu privire la relațiile pe care premierul României le întreține cu oameni politici înafara cadrului instituțional.

– Este o coincidență stranie totuși că operația la genunchi a fost invocată exact în ziua în care premierul trebuia să fie audiat la DNA.

În lipsa unor informații și documente oficiale, prezentate de guvern și de instituțiile medicale, avem toate temeiurile să suspectăm că suntem mințiți în față, mai ales că personajul principal este cercetat într-un dosar penal de fals, uz de fals, spălare de bani și evaziune fiscală. Este legitim să ne imaginăm chiar că Victor Ponta se gândește – dacă nu s-a și hotărât deja – să rămână multă vreme în Turcia, unde se pare că poate scăpa și de o eventuală extrădare dacă este considerat victima unor persecuții politice. Dar cum a ajuns el în relații atât de apropiate cu Erdogan? Prin contactele personale din Dubai și Abu Dhabi? În absența unor informații oficiale credibile, avem tot dreptul să speculăm. Dar deja este prea târziu ca vreun comunicat guvernamental să mai poată fi credibil, iar suspiciunile privind o fugă în stilul Omar Haysam încep să nu mai pară fanteziste. Mai mult, gândul mă duce la cazul premierului socialist italian Bettino Craxi, care, în 1994, a fugit în Tunisia când a aflat că va fi audiat de procurori într-un caz de corupție. Tot lui Craxi i s-a reproșat că a contribuit la venirea la putere a președintelui tunisian Ben Ali, considerat dictator de poporul său și devenit în 2011 obiect al revoltelor de la Tunis care au dat semnalul de începere a „primăverii arabe”. Cum Ponta este un plagiator dovedit, nu m-aș mira să-l plagieze pe Craxi: toate condițiile sunt întrunite.

Mă interesează mai puțin acum soarta PSD sau odiseea combinațiilor politice – oricum mizere – care vor urma pentru salvarea găștii aflate la putere. Am scris despre ele ieri, pe acest blog. Mă interesează însă pe mâinile cui am ajuns, în calitate de cetățean plătitor de taxe al acestei țări. În primul rând, constat că nu există nici o procedură oficială privind gestionarea problemelor medicale ale demnitarilor, ceea ce nu este normal. Avem dreptul să știm în ce măsură guvernanții sunt capabili să-și îndeplinească obligațiile, pentru că deciziile lor ne privesc pe toți. Avem de asemenea dreptul să știm dacă beneficiază de îngrijiri corespunzătoare. Toți cei care tunau și fulgerau împotriva celei mai mici întârzieri a comunicatelor medicale în cazul lui Traian Băsescu, adică psd-iștii, dau acum din umeri la televizor și ne spun că premierul este cetățean UE și se poate opera unde dorește. Se poate, dar nici un premier nu este un simplu cetățean, ci personaj public, cu responsabilități, și este dator să ne informeze în mod credibil, prin mijloace instituționale.

În al doilea rând, mă întreb ce legi guvernează relațiile dintre un demnitar român și o putere străină. Poate premierul României să întrețină, în mod total netransparent, relații private cu președintele Turciei, de pildă? Ce ar zice nemții, de pildă, dacă s-ar trezi într-o bună dimineață că Angela Merkel se tratează în Turcia sau în Maroc de o afecțiune pentru care nu prezintă nici un certificat medical?

In opinia mea, acțiunile premierului din ultimele două săptămâni ar trebui să facă obiectul unei investigații oficiale, ordonate de CSAT. Președintele Klaus Iohannis trebuie să iasă din muțenie, dacă nu vrea să fie perceput ca o marionetă a unor forțe pe care nu le controlează, sau pur și simplu ca incapabil de a-și îndeplini atribuțiile de șef de stat. În tot cazul, ne datorează, nouă, cetățenilor, informații și o luare de poziție fermă față de această situație inacceptabilă – dacă nu vrea să devină el însuși inacceptabil.

 

Sursa: rodicaculcer.ro

13 COMENTARII

  1. Vreti dreptate,sa va face.Presedintele stie ce are de fäcut färä zgomot.Putinä räbdare. …

  2. situatia neobisnuita reclama actiuni neobisnuite.da,asa cum s-a spus deja,ar trebui convocat CSAT-ul si propuse masuri radicale.gestul lui Ponta de las,fugar,mincinos iresponsabil ar reclama imediata lui suspendare si
    anchetare…

  3. Foarte corect si pertinent articolul; felicitari!

    Ar trebui convocat un CSAT de urgenta cu un singur subiect de dezbatere:
    CAZUL PRIMULUI TICALOS AL TARII PONTA!

  4. Presedintele este perceput ca o marioneta ! DEJA !Si confirma spusele D-lui Antonescu .

  5. ” E mai bine sa taci si sa fii luat de prost, decat sa vorbesti si sa confirmi ca esti” Abraham Lincoln

    • Mihaela Strungaru, daca tot cunosti citatul pentru ce nu-l intrebuintezi in folos propriu ?

  6. D-na Rodica,de speculat aveti voie sä speculati cat doriti,dar pe Presedintele Romaniei,vä rog,nu-l bägati in certurile voastre bucurestene,au dacä vreti,dambovitene. Clar ?

  7. Si cum sa intre in actiune presedintele? Sa faca circ si sa se dea cu fundul de pamant? Asta ajuta la ceva sau va ajuta sa aveti de ce rade?

  8. uitati-va la mongoloid ce unghii roase de copil oligofren are…
    de Lemn_tanase de la Treicoceni…nici nu stiu ce sa zic, el e nula….

  9. Si eu consider ca se impune o investigatie oficiala a institutiilor statului privind cazul Ponta. Este inadmisibil ce se intampla. Rusine si lui Iohannis care, este evident, sta de lemn-Tanase si nu face nimic. Si nici nu zice nimic. Ce fel de tara avem? Cine sunt cei care ne conduc? Niste gunoaie. Romanii trebuie sa se trezeasca din nepasare si indiferenta. Nu se mai poate. Nu ne-am luat nici o tara inapoi. Tara tot pe mana ticalosilor a ramas.

    • Basescu, pana la ora asta l-ar fi mancat cu fulgi cu tot pe moingoloidul asta ce-si roade unghiile precum retardatii.

Comentariile sunt închise.