România nu se va despărţi comunism până când Iliescu nu răspunde în faţa Justiţiei

Trist moment simbolic: la comemorarea a 25 de ani de la Mineriada din iunie 1990, când constatăm că statul român este incapabil să-l aducă în faţa Justiţiei pe numitul Ion Iliescu, Victor Ponta, urmaşul său la conducerea fostului partid comunist, PSD, se pune sub protecţia imunităţii şi scapă de urmărirea penală. România nu se va putea numi stat de drept până când nu va dispărea această nomenklatură toxică de care procuratura nu se poate atinge. Articolul 16 din Constituţie – „Nimeni nu este mai presus de lege” – va rămâne literă moartă dacă nu se va face Justiție, indiferent cât timp s-a scurs de la producerea faptei, indiferent de persoanele care trebuie cercetate.

Ştiu că mulţi se gândesc: au trecut atât de mulţi ani de la mineriadă, dacă împotriva lui Ion Iliescu, care are 85 de ani, ar începe acum un proces, în cel mai bun caz acesta s-ar termina când inculpatul ar avea deja 90 de ani. Nu este prea bătrân? Nu este prea târziu? Răspunsul este nu. În timpul mineriadei, patru persoane au fost ucise prin împuşcare, iar una a fost înjunghiată. Alte 746 de persoane au fost rănite. Amintiţi-vă scenele de groază care se desfăşurau în centrul Bucureştiului: trecătorii suspecţi erau acostaţi, loviţi cu sălbăticie şi apoi daţi pe mâna poliţiei, care-i ducea la arestul improvizat din Măgurele, unde urmau alte scene de groază. Studenţii şi profesorii de la Universitate şi Arhitectură au fost scoşi din clădiri în bătaie. Unii dintre ei, în stare de inconştienţă, au fost aruncaţi în fântâna din faţa Institutului de Arhitectură. Şi acum, gândiţi-vă măcar pentru o clipă, că asta vi s-ar fi întâmplat dumneavoastră, un cetăţean oarecare care străbătea Piaţa Universităţii în dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, fără să ştie ce-l aşteaptă acolo. Sau copilul dumneavostră ar fi trecut prin această traumă îngrozitoare. Sau un părinte. Aţi fi dispus să uitaţi?

Nu vreau să invoc acum binecunoscutul efort depus de Simon Wiesenthal şi de organizaţia sa pentru a-i prinde şi pentru a-i aduce în faţa Justiţiei pe criminalii nazişti, poate că o comparaţie în acest sens este exagerată. Aş vrea însă să menţionez că, în 2011, la 66 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial, nu abandonaseră și porneau desfășurarea operațiunii „Ultima şansă 2”. Mă uit spre Chile, unde urmărirea penală împotriva fostului dictator Augusto Pinochet a demarat când acesta avea 85 de ani, vârsta pe care Iliescu o are acum. Pinochet a murit la 91 de ani, înainte de a fi condamnat, dar era menţinut în arest la domiciliu. Africa de Sud a încercat să facă Justiție pentru victimele regimului de apartheid printr-o procedură aparte, prin intermediul aşa numitei Comisii pentru Adevăr şi Reconciliere. Procedurile comisiei au fost contestate de victimele regimului, care doreau ca vinovaţii să ajungă în faţa magistraţilor. Totuşi, am vrut să menţionez ceea ce s-a întâmplat în Africa de Sud pentru că acolo s-a vorbit despre reconciliere doar în măsura în care cei responsabili îşi recunoşteau faptele. Ori, în România, pentru mineriada din iunie 1990 nimeni nu şi-a recunoscut vina, Ion Iliescu şi cei care i-au fost complici nu am auzit să fi exprimat cel mai mic regret. Şi alte ţări care au trecut prin traumele unor conflicte civile interne, precum Rwanda sau Guatemala, au căutat propriile soluţii pentru a ameliora traumele trecutului, dar nicăieri, nicăieri, ele nu au fost abandonate în uitare.

În 2012, un grup de parlamentari, printre care Sever Voinescu, au promovat în Parlament o inițiativă lăudabilă: a fost eliminată prescrierea pentru omor, genocid și crime contra umanității. Legea îi viza pe Ion Iliescu și crimele din decembrie 1989. În martie 2015, un alt semn îmbucurător la prima vedere: Parchetul General „confirma” redeschiderea dosarului Mineriadei din 1989. De atunci nu s-a întâmplat nimic. Ion Iliescu nu a fost chemat nici măcar o singură dată la audieri în acest dosar. Nu-mi plac teoriile conspiraționiste, dar tind să-i ascult cu mai multă atenție pe cei care cred că Procurorul General Tiberiu Nițu nu dorea, în martie 2015, decât să abată atenția de la dosarul lui Iulian Herțanu, cumnatul premierului Ponta, suspectat de fraudarea unor fonduri europene.

Din 1990 până acum, propaganda controlată de fosta Securitate a indus în public o cultură a impunității, explicându-ne cu o insistenţă demnă de o cauză mai bună de ce foștii și actualii nomenklaturiști trebuie să fie deasupra legii. Eu spun: România nu se va putea despărți de comunism, inclusiv de relicvele sale post-ceauşiste, până când Ion Iliescu nu va ajunge în fața judecătorilor.

Sursa: contributors.ro

Credit Photo: Emanuel Pârvu