După intervenția din cadrul ședinței de la Academia Română, unde Nicolae Breban a declarat că Liiceanu și Patapievici ar merita ‘’împușcați’’, șeful ICR, Radu Boroianu, a anunțat oficial că se va despărți instituțional de acesta.
Într-un text intitulat „Despărţirea de Breban (şi nu numai)?”, semnat de Radu Boroianu şi publicat vineri pe site-ul ICR, preşedintele Institutului îşi expune pe larg punctul de vedere cu privire la academicianul şi scriitorul Nicolae Breban, care urma să ocupe funcţia onorifică de preşedinte al Consiliului consultativ al instituţiei. „Din păcate, Academicianul Nicolae Breban a crezut de cuviinţă să răstălmăcească propunerea mea de a conduce onorific un consiliu consultativ, repet, consultativ, al Preşedintelui ICR, şi s-a închipuit instalat ca Despot al instituţiei. Oricât de luminaţi, despoţii nu pot fi acceptaţi ca ambasadori culturali. Oricât te-aş preţui, oricât m-aş fi opus şi altor excluderi aberante apărute din orgoliile altora şi citez excluderile lui Mihai Eminescu, Adrian Marino, Cezar Ivănescu, Augustin Buzura, Nicolae Breban şi Liviu Antonesei sau Corneliu Baba, şi chiar Horia Bernea, mă despart şi de atitudinea Domniei Tale. Şi de oricine care a ridicat sau va ridica sabia ca să reteze! Voi continua să cred în valoarea operei tale scriitoriceşti şi în special în informaţia ta enciclopedică, Nicolae Breban!”, spune Radu Boroianu.
Potrivit unor informații apărute pe surse, într-o şedinţă a Academiei Române, Nicolae Breban ar fi declarat că Gabriel Liiceanu și Horia Patapievici ‘’ar merita împușcați’’. Scriitoarea Ileana Mălăncioiu, participant la întâlnirea respectivă şi care i-ar fi replicat lui Breban, nu a dorit să comenteze incidentul.
Patapievici: ‘’Aștept explicațiile președintelui Academiei’’
În replică, Horia-Roman Patapievici a declarat pentru Mediafax că aşteaptă explicaţiile preşedintelui forului, Ionel Valentin Vlad, şi ale preşedintelui Secţiei de Filologie şi Literatură, Eugen Simion.
De asemenea, scriitorul Gabriel Liiceanu i-a adresat, luni, preşedintelui Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, o scrisoare deschisă, al cărei titlu este „Nu sunt de acord să fiu împuşcat”.
‘’Sunt consternat de faptul că în interiorul Academiei cineva poate cere împuşcarea a doi oameni pe motiv de diferend cultural între ei. Iar în momentul în care dumneavoastră, de la Mediafax, aţi cerut explicaţii, domnul Breban a întărit, de fapt, a spus că este o metaforă, dar precizarea lui e şi mai consternantă. (n.r. -Breban a răspuns că a folosit “o metaforă, poate nefericită” atunci când a fost întrebat de ce a spus că Patapievici trebuia împuşcat). El spune că, dacă eu aş fi trăit în Polonia şi aş fi scris în Polonia, până acum aş fi fost deja împuşcat. Şi regreta faptul că românii nu reacţionează. Altfel spus, el regretă că românii nu m-au împuşcat încă. E ceva incredibil. Sunt consternat. Aştept explicaţiile nu numai ale preşedintelui Academiei, dar şi ale preşedintelui care a prezidat secţiunea de literatură şi filologie. E vorba de academicianul Eugen Simion, care nu a spus nimic în timpul şedinţei. Spre onoarea lor, Ileana Mălăncioiu şi domnul Brâncuş au reacţionat. Au salvat onoarea secţiunii, dar preşedintele de secţiune nu a avut nimic de replicat”, a declarat Horia-Roman Patapievici.
Deputatul Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii, a scris, vineri seară, pe pagina sa de Facebook, că Academia Română trebuie să se delimiteze de scandaloasele declaraţii făcute de academicianul Nicolae Breban, care, într-o şedinţă a Secţiei de Filologie şi Literatură, ar fi spus că Horia-Roman Patapievici şi Gabriel Liiceanu ar trebui împuşcaţi.
Cine este Breban
Nicolae Breban este un important romancier român. Cel mai cunoscut roman al său este ‘’Bunavestire’’, care în timpul comunismului, fusese refuzată, pe rând, de Editurile Cartea Românească și Eminescu.
În aprilie 2011, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea acestuia de colaborator al fostei Securităţi. Un an mai târziu, Înalta Curte de Justiție și Casație a decis irevocabil că Breban nu a fost un colaborat al Securității.
Noul președinte ICR, Radu Boroianu, anunțase odată cu numirea sa la șefia institutului că Nicolae Breban va fi președintele onorific al consiliului consultativ ICR.
sursa: romanialibera.rro
Felicitari Breban. Mare om. Nu inteleg insa de ce s-a impiedicat de astia doi viemi de hasna. Mai bine le tragea o flegma intre ochi si gata.
MAFIA jhidano-sionista-masonica-satanista, prin cozile lor de topor, face legea in aceasta tara.
Hai sictir, bunicuțo! Apropo, ești babă sau baba novac? Ca să știm dacă i-o iei lui ponta sau ți-o trage-n poponeț…
Aveti un nume diafan,dar dupa cuvinte sunteti o SCARNAVA-MIZERIA LUMII,s-a adunat in mata!
Comentariile sunt închise.