rovina exploatareLa 20 de kilometri de Roşia Montană, în Valea Rovina, vor apărea în scurt timp utilajele şi muncitorii companiei canadiene Carpathian Gold Inc. pentru că România, prin Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, a deschis porţile pentru un nou proiect minier. Carpathian Gold Inc. va exploata aurul şi cuprul timp de 20 de ani încolo, poate chiar şi mai mult. Este prima oară în istoria mineritului metalifer când statul român nu mai apare ca implicat direct într-o afacere. Însăşi povestea de la Roşia Montană cuprindea o participaţie de aproape 20% a statului, prin Minvest Deva. Alţi canadieni, Eldorado Gold, au anunţat că au finalizat studiul de fezabilitate pentru proiectul de la Certej, tot în Apuseni, şi compania este pregătită pentru demararea lucrărilor de exploatare.

Paradoxal sau nu, în acelaşi timp cu anunţurile celor de la Carpathian Gold Inc. şi Eldorado Gold, la Institutul Geologic s-a întâmplat ceva curios. Fostul preşedinte al institutului, cercetătorul Ştefan Marincea, un foarte mare opozant al soluţiei de extragere a aurului prin cianurare de la Roşia Montană, a fost sechestrat în birou la ordinul noii conduceri. Conform România Curată, Marincea susţine că i s-au luat mai multe documente referitoare la Roşia Montană. „I-a interesat foarte mult un dosar despre Roşia Montană, unde eu am făcut opoziţie. Erau fotocopii după rapoarte tehnice, inclusiv ale unei hărţi care nu le convine. Au mai luat nişte înscrisuri aparent ale lui Mărunţiu (fost director, n.r.). E clar că sunt ai celor de la Roşia Montană. Este o teroare a unei facţiuni, grup infracţional”, a declarat acesta, conform România Curată. Institutul este condus în prezent de Simona Mălureanu şi Andrei Grigorescu, fiul unui fost director al institutului. Purtător de cuvânt al IGR a fost adus Nicolae Ulieru, fostul purtător de cuvânt al SRI. Gold Corporation este de asemenea înregistrată în Canada, dar are în spate miliardari americani.

Zona Apusenilor, numită şi Patrulaterul Aurifer, este foarte bogată în aur şi cupru, dar şi în alte metale rare. Oficial, resursele sunt secrete de stat. Cu toate acestea, informaţii din zona ANRM arată că acolo sunt 700 de tone de aur şi 2.000 de tone de argint. Asta înseamnă o valoare de 45 miliarde de lei şi, respectiv, 6,4 miliarde de lei, dacă ţinem cont de recuperarea zăcămintelor de 80%. Toată lumea a fost capacitată pe rezervele de la Roşia Montană, unde sunt angrenaţi cei de Gold Corporation, dar şi Deva Gold din România. Cianurarea gândită de aceştia a scos lumea în stradă iar proiectul a căzut momentan. Ştefan Marincea susţine că nu Roşia Montană este cel mai valoros zăcământ din Patrulater, ci alte două, printre care Brad-Musariu.

La Certej, lângă Deva, s-a folosit ani de zile controversata cianurare. Eldorado Gold susţine că va utiliza metoda oxidării prin presiune şi speră ca astfel să scoată aur şi argint în valoare de 3,2 miliarde de dolari. Eldorado, companie care a cumpărat deţinătorul licenţei, European Goldfields, cu 2,4 miliarde de dolari, doreşte să scoată 4 milioane de uncii de zăcământ aurifer şi 25,6 milioane de uncii de argint. Eldorado Gold exploatează, dezvoltă şi produce aur în Turcia, China, Grecia, Brazilia şi România. La Certej, canadienii lucrează alături de Minvest Deva, companie de stat. Investiţiile totale în proiectul de la Certej sunt de 652 milioane de dolari, din care 449 milioane de dolari reprezintă investiţia iniţială pentru demararea proiectului.

Rata de procesare va fi de aproximativ 8.000 de tone/zi, ce va duce la producerea a 140.000 de uncii de aur şi 830.000 de uncii de argint pe an. Tehnica de extragere a minereurilor pe care compania o va folosi este cea a oxidării prin presiune. Cianura nu va fi folosită până la faza de obţinere a concentratului. Primul kilogram de aur va fi extras în 2018. Până atunci, canadienii vor construi sediul social, uzina de preparare a minereului, iazul de decantare. Eldorado Gold, prin Deva Gold, are în prezent autorizaţia de mediu şi o aşteptă pe cea de construcţie.

Asupra Eldorado Gold planează foarte multe suspiciuni. Un raport al Centrului pentru Cercetare al Companiilor Multinaţionale (SOMO) arată că firma canadiană a reuşit să se eschiveze de la plata taxelor în Grecia prin intermediul unor companii de tip căsuţă poştală din Olanda. Astfel, s-au consemnat pierderi fiscale de 1,7 milioane de euro pentru Atena, în ultimii doi ani. Căsuţa poştală arată modul cum canadienii fac afaceri în toată lumea pentru a evita plata impozitelor. Raportul “Fool’s Gold” susţine că Eldorado utilizează o schemă de finanţare a împrumuturilor care mută plata dobânzilor de la filiala greacă Hellas Gold SA, prin intermediul unor companii olandeze de tip cutie poştală, către o entitate din Barbados în care venitul rămâne neimpozitat. Mina din Apuseni este prin urmare finanţată din Barbados, conform documentului. Compania olandeză Eldorado Gold (România) BV este proprietarul direct al Deva Gold (80%). Deva Gold este finanţată printr-o facilitate de credit în valoare de 200 milioane de dolari a unei alte firme cu cutie poştală olandeză, Eldorado Gold Treasury BV, care, la rândul său, este finanţată prin bilete la ordin emise de acţionarul său olandez (Eldorado Gold Cooperatief). Evidenţele contabile arată că Eldorado Gold Cooperatief a primit împrumuturi de la două filiale din Barbados în 2013, în valoare de 100 milioane, respectiv 25 milioane de dolari.

La Rovina, lucrurile sunt încă la început. Însă anunţul făcut de canadieni a dus la o creştere cu 200% a preţurilor acţiunilor la bursă. Compania din Toronto va lucra prin subsidiara Samax Romania S.R.L., firmă pe care o deţine în totalitate. La ora actuală, Samax realizează o analiză a proiectului, a anunţat Carpathian. Compania mai menţionează că licenţa va intra în vigoare după ce va fi analizată de mai multe ministere din Guvern şi după ce va fi publicată în Monitorul Oficial. Samax este condusă de Alexandru Nicolici, fostul şef al companiei de stat Cuarţ SA.

Carpathian Gold Inc. este o companie minieră a cărei afacere principală este exploatarea unei mine de aur la Riacho dos Machados, în Brazilia.

 

sursa: cotitdianul.ro

5 COMENTARII

  1. „Or venit străinii, mi or luat și câinii… Oile mi furatu, pe min’ m o legatu’“
    Când o sa ne ajungă oare?

  2. De ce vorbim atat de companii straine care vin la noi in tara, daca am avea niste politicieni corecti si democratici nu ar fi nici o problema.A este jos mafia politica si coruptii din tara pentru asta nu am vazut sa iasa romanii in strada ca de aici porneste totul.Au7 iesit prostii de romani la marea plimbare a haznalei3 care este o televiziune antinationala

  3. Țara noastra aur poarta, Noi cerșim din poarta n , poarta,……………..!!!!!!!

  4. Alarmaaa! Complicate sunt caile occidentului…Treaba sta cam asa…Dialog ipotetic intre un prim sinistru si BigBoss de la Masina cu Bani
    ”-Aveti nevoie de finantare bai guvern de corupti? Pentru pensii, salarii,stiti voi, ca altfel iese lumea si va debrca in doi timpi si trei miscari, si poate va si impusca ca pe Ceausescu!!
    -Da sa traiti!
    -Pai si vii si tu cu o maslina ceva? Ia zi, cu ce garantati imprumuturile pe care vi le dau? Si ce tremuri asa ca o pitipoanca in fata unui batran cu bani? Fii barbat ! Ia uite ce-i tremura ochelarii pe devla aia de dottore! Tu esti ba ala de care zice lumea ca a copiat?
    -Da sa traiti!
    -Baaa da prost esti daca te-au si prins! Ma rog si aia de te-au pus primsinistru bag seama ca-s mai prosti ca tine! Ia ,gata cu vrajeala ca mai am si alta treaba!
    -Ordonati!
    -O stii pe aia cu Ardealu bai poanto? Ardealul ne cheama…aa ia zi o stii?
    -Nu stiu sa traiti…cand era sa fiu la scola m-am dus in franta la un prieten LGBT!
    – Bine , vad ca esti de-al nostru ,uite , o sa-mi garantati imprumuturile cu tot ce e mai de pret prin Ardealul ala al vostru, okei bai bibane? Da vezi , fa sa para ca n-avem nici in clin nici in maneca cu combinatia asta,ai auzit ?
    -Am inteles sa traiti! Apoi cu o plecaciune se retrase de-ndaratelea!”
    Deci cam asa stau treburile vazute de undeva de la un nivel ametitor de inalt al felului cum decurg politicile astea internationale.
    Suntem vanduti tocmai de astia pe care-i votam! Un singur lucru ii tempereaza in avantul lor distructiv : O societate desteapta si unita!
    Vae victis!

    • Avem mare nevoie de gaste!Brennus,se va intoarce in Canada-ca este cotropita si de noi nu se va spune ,,vai de cei invinsi”-.Speranta moare ultima!
      -CE-I DE FACUT,,AIA”AU INTRAT CU UTILAJE CU TOT IN VALEA ROVINA!
      Totu-i pierdut,?Unde sunt aparatorii tarii,armata ?

Comentariile sunt închise.